Friend or foe?

Laptele – prieten sau dușman?

***

Până să ne hotărâm dacă participăm la programul de 21 de zile care asigură remisia până la 100% a diabetului, am comandat cărțile aferente.

Le-am primit și arată așa:

friend-or-foe1

În total aproape 2 000 de pagini. Buuuuun… Am fost convinsă că lectura va fi la fel de grea precum au fost și pachetele. În mod surprinzător, lectura este mai mult decât plăcută, însă informația…. te bulversează de-a dreptul!

***

Se pare că laptele de vacă este direct asociat cu diabetul juvenil. Finlanda, țara unde se înregistrează cel mai mare consum de lapte / cap de locuitor este și țara cu cel mai mare număr de insulino-dependenți, procentual vorbind. La polul opus, în Japonia, unde consumul de lapte de vacă este nesemnificativ, se înregistrează o rată de 1 / 36 față de Finlanda….

Cercetările au arătat faptul că un copil care consumă lapte de vacă în mod regulat produce de 8 ori mai mulți anticorpi pentru a neutraliza antigenii din lapte. Iar acești anticorpi suplimentari distrug / blochează celulele beta produse de pancreas…

***

Sceptică de felul meu, am căutat pe internet. Primul articol care mi-a ieșit în cale confirmă cele citite în catastifele tocmai venite prin poștă. Ar mai fi de investigat, însă până una-alta am putea să fim (un pic) mai atenți….

Un diagnostic…

Citesc următoarele:

Potrivit unor date statisticice facute publice de catre Colegiul Medicilor din Romania, in intervalul 2006 – 2011, comisia de disciplina din cadrul Colegiului Medicilor din Romania a analizat 725 de dosare in care au fost reclamati 916 de medici, dintre care 198 de medici au fost sanctionati.

Urmare a anchetelor desfasurate, cei mai multi medici au primit mustrare, 13 dintre acestia au fost amendati, 11 au primit interdictia de a mai profesa, iar intr-un singur caz s-a decis retagerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.

Și lansez următoarea întrebare: de câte ori vi s-a întâmplat să vi se pună un diagnostic greșit, vouă sau cuiva apropiat vouă?

***

Ieri scriam despre cantitatea uriașă de informație care, cu un singur click, vine în întâmpinarea noastră. Ei bine, filtrată cum trebuie, poate răsturna lumea. Poate face ca un diagnostic halucinant să devină doar o amintire.

Iată de ce.

Pe 18 decembrie, am primit un diagnostic de entero-viroză. Și unul de diabet. Acum, prin prisma timpului care a trecut, putem spune că ambele au fost plauzibile. Doar că ambele au fost eronate.

După ce am comandat de pe net și am citit toate cărțile care dezbat, într-o manieră resemnato-optimistă (învață cum să trăiești confortabil și fericit cu diabet) problematica diabetului, după ce am dat sute de telefoane, după ce am cunoscut părinți de copii diagnosticați cu diabet, după ce am ajuns în pragul disperării cu calcularea fiecărui gram de mâncare, după ce am apelat la medici homeopați, naturiști – spre oprobiul medicului diabetolog, după ce am învățat și aplicat tehnici de respirație, după ce ne-am schimbat complet obiceiurile alimentare, am făcut, la recomadarea unui cercetător al cărui nume este foarte contoversat, o analiză despre care nici măcar nu s-a pomenit pe perioada internării în spital. Peptidul C. Valorile normale, pentru un copil sănătos, cu vârsta de până la 15 ani, variază între 0.4 și 2.2. Bogdan are 0.499.

Acest rezultat este încoronarea sentimentului nostru că Bogdan, deși a prezentat simptome de diabet, deși are și acum o dată la câteva zile glicemii aberant de mari, deși are analize care indică glucoză și corpi cetonici, NU POATE AVEA DIABET.

Acum știm că fluctuațiile de glicemie nu sunt atât de anormale pe cât suntem lăsați să credem, acum știm să ascultăm semnalele pe care le trimite corpul lui. Și de sentimentele noastre de părinți.

Acest articol este menit să vă facă circumspecți. Fiți circumspecți de fiecare dată când vi se pune un diagnostic. Și mai ales când diagnosticul este unul care alimentează, pe termen lung, încasările industriei farmaceutice.

***

Statistici și previziuni cutremurătoare:
– 1985 – 30 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet
– 1995 – 135 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet
– estimarea OMS din anul 2000 – 177 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet
– previziunile pentru anul 2030? – 370 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet….

P.S. Nu vi se pare ciudat că se fac previziuni?!

18 decembrie

Astăzi este 18 decembrie.

18 decembrie. Din această zi, totul se va schimba pentru noi.

De când am început să scriu pe acest blog, am conștientizat o mulțime de lucruri. Printre care, mai ales faptul că suntem o familie cam fără-de-cusur. Dincolo de mici – mari neînțelegeri, de momente când ne simțim copleșiți și absolut singuri în rolul nostru de părinți, dincolo de ochii cârpiți de (ne)somn din fiecare dimineață și de oboseala cu note de nervi întinși la maxim din fiecare seară, suntem o familie model. Gândim la fel, luăm decizii asemănătoare, funcționăm ca o echipă. Indiferent de certurile din vestiare. Totul încoronat de faptul că avem doi copii minunați, din toate punctele de vedere. Da, suntem o familie de invidiat.

Doar că astăzi, ceva s-a frânt. Bogdan are diabet. Este încă sub investigații, dar este foarte probabil că va fi dependent de insulină.

Articolul de ieri l-am scris având în minte posibilitatea ca astăzi să aflăm acest lucru. Era ca o pregătire sufletească. Încercam să mă familiarizez cu ideea. Încercam să mă prezint ca având capacitatea de a fi stăpână pe orice situație. Mă credeam capabilă să fac față. Dar nu sunt.

Sunt acasă cu cel mic, complet bulversată fără perspectiva ca oricând capul bălai al lui Bogdi să apară de după ușă și să-mi facă semn că face liniște ca să adoarmă prichi, ca după numai câteva secunde să bușească un robot în perete, să scape o sticlă cu apă, sau să strige Tatiiiiii, vino să ne jucăăăăămm!

Îl vreau aici, îl vreau lângă mine. Ca să-mi dea un sens serii. Ca să pot să dorm. Ca să știu ce voi face dimineață.

***

Mă uit la prichi. Doarme. I-a simțit și el lipsa lui Bogdan, deși a avut toată după-amiaza liber la jucării până acum doar văzute.

A fost o zi lungă.

***

Și nu, nu voi încheia articolul într-o notă tristă. Voi povesti cum a decurs această zi, pentru că viața are un fel al ei de-a te ridica atunci când simți că ai ajuns jos de tot.

2 a.m lui Bogdan îi este rău. Am sărit din pat, am încercat să minimizăm pagubele. Ne-am spălat și am spălat pe jos.
3 a.m la fel.
Între 3-7 a.m, la fel, doar că am fost pe fază cu un lighean pregătit.
7-8 a.m. pregătiri pentru plecare la clinică.
La un minut după ieșirea din casă, s-a luat lumina. Adică am coborât pe trepte. 10 etaje. Am apreciat că se putea și mai rău, puteam să fim în lift când s-a stins.
În mașină, am folosit una dintre pungile de acasă. Prichi a vrut să se implice și el. A primit o pungă din cele multe pregătite, dar una plină este de departe mai tentantă.
Așteptare la clinică, timp în care Bogdi a dormit iar Vlad s-a jucat cu ornamentele din bradul din sala de așteptare. Sclipici peste tot, pe mânuțe, în guriță, dar ce mai contează.
În cabinet, diagnostic pe genunchi, dar cu foarte mare pompă emis: entero-viroză. Valentin solicită testul instant de glicemie.
Înțepătură. Lacrimi.
Indice de glicemie 439.
Stupoare pentru doctoriță. Pentru noi, două priviri albe schimbate de două fețe desfigurate.
Se cheamă salvarea, se scriu în grabă fișe.
Decidem să-i facem vaccinul de 6 luni lui Vlad, așa cum era programat.
Control, injecție, plânsete și o mare surpriză. I-au ieșit dințișorii! Nici nu știam, acasă nu plânge ca să-i vedem atât de bine gingiuțele, iar dacă nu a fost nici agitat, nici nu am bănuit că se întâmplă ceva atât de dulce…
Vin cei de la BGS. Moment în care cedez eu, mă întorc să plâng. Bogdi mă interpelează De ce plângi mami, ești un bebeluș?
Plecăm cu salvarea spre Budimex.
Acolo ne despărțim, cei mari se internează, iar eu mă întorc cu cel mic acasă.
Telefoane, sms-uri, disperare.
Vorbesc cu Bogdan la telefon, eu plâng dar încerc să dau o notă amuzantă situației. Nu reușesc, dar îmi dă puteri faptul că-mi spune Mami, dar eu sunt bine.
Indici peste indici. Valori. Deschid calculatorul ca să citesc. Intru pe adresa de mail a blog-ului pentru a vedea dacă am ceva de la Valentin. Nu am. Dar am un mesaj de la cel mai mare blogger din România, care mă interpelează nu tocmai politicos referitor la necitirea unui mail prin care m-a declarat cîștigătoare a unor bilete la primul film High Frame Rate din lume, mai precis “The Hobbit, o călătorie neaşteptată”. Când am început să scriu pe blog, m-am întrebat dacă Arhi va scrie vreodată pe blog la mine. A venit muntele la Mahomed tocmai într-o mare răscruce de drumuri…
Alți indici de la Budimex. Alte telefoane, alte sms-uri.
Of Doamne, ce ne facem…
Nu. Nu așa.
Va fi bine. Vom fi bine.