Casa de care am nevoie (partea a 3-a). Bucataria

E dimineață. Pun năut la fiert. În timp ce fac una-alta prin casă, mai trec prin bucătărie, văd că a dat în clocot, dau focul la minim și-mi văd în continuare de treabă.

Copiii cer pe-afară, ei sunt precum cățeii. Și nu vor la noi în parc, vor în Herăstrău. Și mă gândesc c-ar fi cazul s-o pornim atunci mai devreme, ca să nu ne prindă căldura din miezul zilei pe drumuri. Îi îmbrac, pornim.

Mergem la primul loc de joacă. Apoi li se face sete. Hai să căutăm o cișmea. Ne oprim la un al doilea loc de joacă, care-i chiar pe lângă cișmea. Mai stăm și acolo, apoi mergem să vedem păunii cei dezpănați, apoi lebedele negre, mai stăm și pe la capetele din Uniunea Europeană și apoi le vine ideea să ne plimbăm cu vaporașul. Sunt istovită deci accept. Cu bucurie!

Luăm bilete, urcăm. Începe plimbarea. Și-n timp ce mă moleșesc și profit de clipele în care nimeni nu îmi cere nimic, realizez brusc imposibilul devenit posibil: am uitat năutul la fiert, pe aragaz!

Intru în panică, dar ce să fac, să-i cer pilotului de navă să… tragă pe dreapta ca să coborâm?! Sau să sărim din mers și să înotăm, ce să fac?! Îmi și imaginez apa toată evaporată, năutul fumegând, bucătăria afumată, n-am lăsat hota pornită, n-am nici măcar una funcțională, darămite o bucatarie profesionala dotată cu tot ce trebuie de la senzori de fum un expresor de cafea care să-mi toarne, de la sine putere, licoare cu proprietăți de ceas deșteptător. Unul dotat cu reminder!

Într-un final, debarcăm. Alerg, creând probabil o imagine de-a dreptul bizară – iată o mamă despletită cu un copil de gât și unul de mână și-n ochi c-o privire bolnavă! – spre ieșirea dinspre Kisseleff, iau primul taxi, tot într-un suflet până acasă… Pentru că dacă trei ore de absență n-or fi aruncat casa în aer, cu siguranță câteva minute în plus o vor face!!!!

Dar cum totu-i bine când se termină cu bine, acasă situația nu e nici pe departe atât de dramatică. Dezbrac copiii, șterg ce e de șters, strâng ce e de strâns, aerisesc, îmi promit să urmez sfatul unui prieten care-mi spunea de o asigurare de casă, și pentru că cei mici chițăie că vor mâncare, tartine, fac tartine iar când încep protestele că felia de roșie e prea groasă, cea de brânză prea subțire îmi trec pe lista fictivă de must-have&buy un feliator profi. Pe lângă o hotă. Și pe lângă o altă masă, mai mică. Și pe lângă o etajeră-dulap. Și lista poate continua.

Hai-hui prin Varna… de ce ei pot iar noi nu?!

Pe mine Varna m-a cucerit. Ai ce vedea, ai pe unde te plimba, ai ce mânca. Oriunde ai merge și orice ai face, ai un sentiment de… bine, ca să-i spun așa.

Să luăm, pentru început, acvariul. Un spațiu ce mi-a părut mai mic decât cel al acvariului din Constanța este perfect amenajat și întreținut iar peștii par să se simtă excelent (da, excelent, oricât de hazardat ar suna!) în acvariile lor, acvarii pe care le-am tot pozat, nu neapărat pentru pești cât pentru diversitatea de culori, pietricele, plante, rămurici și tot felul de chestii care presupun că sunt sunt acolo pentru a-i face să se simtă cât mai… acasă!

IMG_2694 IMG_2696 IMG_2697

IMG_2701 IMG_2711

IMG_2713 IMG_2717 IMG_2720

IMG_2725 IMG_2733 IMG_2734

IMG_2721 IMG_2723 IMG_2736

Apoi este muzeul marinei. Acolo unde băieții s-au extaziat văzând vapoare adevărate sau machete, eu am văzut un spațiu de-a dreptul feng shui. De luminozitatea încăperilor la combinarea coloristică a exponatelor, de la galbenul clădirii la curtea cu pavele și băncuțe, totul e… prietenos. Iar dacă o femeie spune despre un loc unde sunt adunate elicoptere, torpile, ancore, mine, cârme că este “prietenos”, hmmmm, înseamnă că ceva este diferit față de regula muzeelor mai mult sau mai puțin reci și gri…

WP_20130829_001WP_20130829_002

WP_20130829_017 WP_20130829_033 WP_20130829_038

WP_20130829_007 WP_20130829_011

Iar acum, să vorbim despre grădina zoologică! Mică, dar cu viețuitoare ce nu au pene lipsă, priviri triste și țarcuri murdare și urât mirositoare, așa cum am văzut la noi și așa cum am mai scris, de altfel, aici pe blog… Da, mică, dar în care găsești și lupi și vulpi și lei și tigri și-o cămilă și-un urs simpatic, urs ce stă și te privește c-o privire șugubeață, așezat tacticos în fund! Iar aici, în loc să fii tentat să le întinzi animalelor o bucățică de mâncare, poți contribui la bunăstarea lor prin donații – pe care te simți obligat să le faci, dat fiind prețul infim al intrării!!!

IMG_2764 IMG_2765 IMG_2766

IMG_2773IMG_2779IMG_2800

IMG_2801IMG_2803IMG_2805

IMG_2808 WP_20130828_073

Mâncarea. Pare-se că bulgarii nu-și bat joc (nici) când vine vorba de mâncare. După o săptămână de mâncat în cele mai diverse forme și locuri, am ajuns la concluzia că nu trebuie să avem niciun motiv să ezităm să cumpărăm și să comandăm de peste tot. Fie că este vorba de vreo terasă de pe stradă, de un restaurant, de un bistro micuț, de mall sau de vreo tonetă, totul este gustos și nu-ți dă senzația de prăjitură făcută din prafuri amestecate, de legume ofilite sau de carne ce-a depășit cu o zi-două termenul de garanție. Iar dacă adaugi prețurile semnificativ mai mici decât cele de la noi… păi asta da afacere!

WP_20130825_007 WP_20130825_019

WP_20130827_002 WP_20130829_086

Plimbarea. Ca idee, ce faci cu vreo 20 de motociclete de pe vremea lui Pazvanti? Laterala unei alei! Iar acesta este doar un (alt) exemplu al inventivității bulgarului și a felului lui de a face lucrurile astfel încât să placă ochiului…

WP_20130829_047 WP_20130829_048 WP_20130829_049

WP_20130829_052 WP_20130829_053 WP_20130829_056

 WP_20130829_055 WP_20130829_059 WP_20130829_060

Nu știu ce să spun… dar parcă-mi vine în minte întrebarea aceea care este laitmotivul fiecărei veri: De ce tot mai mulți români preferă să-și petreacă vacanțele pe litoralul bulgăresc?! Da, chiar, oare de ce…?