Ștampilă pentru Integraalia!

În calitate de jurist al unui SRL micuț, menirea mea era să întocmesc tot felul de hotărâri, decizii, acte și actulețe și să le înregistrez la registrul comerțului. Totul era simplu până ajungeam față în față cu referentul de la ghișeu, referent care începea prin a-mi observa dosarul – e sau nu e cu șină? – apoi ordinea hârtiilor, apoi figura mea smerită, apoi, într-un final, binevoia să treacă și la esență. Unde era mereu câte ceva de obiectat. La partea de obiectat eu veneam cu explicația, uneori era suficientă, alteori nu și-atunci urma partea de modificat, schimbat, parte care presupunea să mă întorc în firmă cu hârtiile, să le refac, reprintez, resemnez, reștampilez, reîndosariez și să le plimb iar prin metrou, tramvai, prin ploaie, soare sau vânt… Asta până într-o zi când unui om luminat din micul SRL i-a venit ideea să-mi dea ștampila, s-o am mereu la mine în buzunar, pentru ca odată ajunsă față în față cu reacțiunea, să pot opera schimbările pe loc, scutind astfel timp și copaci tăiați…

Apoi, făcând un salt ca de la cer la pământ, m-am angajat la o multinațională. Loc unde, obișnuită fiind să am ștampila la îndemână, am aflat cu stupoare că ea nu este un bun al tuturor ci un obiect de cult la care au acces doar cei aleși, oamenii din vârful piramidei corporatiste… Nimic nefiresc de altfel, însă multă încurcătură și mai multe drumuri și telefoane pentru a obține obiectul magic decât pentru a întocmi documentele în sine…

Vremea a trecut și iată-mă la momentul la care mi-am descoperit alte talente, talente ce vin în armonie cu ceea ce îmi este mai drag mie… Și uite-așa revelația s-a concretizat într-un proiect de suflet al cărui nume, se știe deja, am ales să fie Integraalia…  Și pentru care, printre hârtii de întocmit și înregistrat, voi avea – cum altfel?! – o minunată ștampilă, ștampilă ce printr-o simplă apăsare va pune în lumină esența vaniliei folosite, culoarea ciocolatei tandre și sursa pură a semințelor și cerealelor folosite…

2

Pentru că, mergând pe firul depănat blând de Integraalia, între două tăvi de fursecuri și-o prăjitură parfumată, am aflat despre existența unui magazin on-line cu ștampile și obiecte de papetărie accesibile, loc unde amprentele ștampilelor pot fi personalizate cu imaginea ce definește cel mai bine stilul și întruchipează dorința iar pentru partea de grafică și design există suport tehnic gratuit și unde – lucru demn de menționat pentru simplul fapt că se pliază pe exigențele mele în materie de protecția mediului, dacă nu pentru altceva – materiale folosite sunt… eco-friendly!

Logo-vectorial-stampile-online

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Femeia de care m-aș îndrăgosti locuiește într-o casă de turtă dulce…

Dac-aș fi bărbat, femeia de care m-aș îndrăgosti ar fi femeia ce locuiește într-o casă de turtă dulce…

M-ar ademeni cu parfum de scorțișoară iar eu m-aș lăsa purtat de val și dus până la ușa casei ei, m-ar întâmpina cu-un obraz pudrat cu făină aromată, și-ar pleca râzând genele încărcate de praf maroniu de vanilie și ar întinde brațele-i fine, suav mirosind a căldură și miere… Apoi m-ar invita înăuntru dar, copleșită, s-ar împiedica de covorul pufos și parfumat precum casa-i e toată și ar cădea, deloc senzual, dar râsu-i sublim m-ar face să-mi doresc s-o văd rostogolindu-se iar… și iar… și iar…

I-aș trece pragul casei și aș privi-o învârtindu-se tandră printre lucrurile ei, înlăturând șuvițe din părul de culoarea nucilor de pe fruntea-i micuță, luând recipiente viu colorate din dulapuri cu rafturi niciodată de praf pomădate, mângâind etichete cu cuvinte necunoscute-mi, șoptindu-mi vorbe ce nu au legătură cu seducția ci doar cu liniștea și împăcarea… apoi m-aș pierde în miros de cuișoare, hipnotizat de vraja turtei parfumate pe care mi-o întinde mereu râzând, mereu caldă, mereu dulce… M-ar întreba dacă îmi place și-aș spune că da, deși gustul necunoscut mi-ar zăpăci papilele ce-mi știu doar de crusta cea crispy și uleioșii French fries…

M-ar vrăji cu super-puterile ei și-am bea un ceai, am vorbi vrute și nevrute, am uita de timp dar nu de brioșa ce stă să se coacă, am decide soarta unui păienjenel ce-ar veni curios pe perete, am râde de nimicuri ca de niște glume bune și-n toată această viață de poveste în care eu nu aș fi vreun erou de la Termopile dar ea ar întruchipa mitului femeii perfecte nu ar veni niciodată vremea de plecare sau timpul pentru a ne spune “tu nu mai ești tu, așa cum te-am visat”… oh, da, viitorul ne-ar fi viu colorat în oranj precum cartela de pe care eu o tot sun pe un telefon la care ea nu-mi răspunde cu-acel simplu “alo, tu ești, iubirea mea?”…

Ne-am gândi la toate și totuși la nimic, am face planuri de dragul de-a ne imagina și nu pentru că și-ar avea sensul, pierduți am fi în lumea caldă a cuișoarelor și-a cremelor de vanilie, am visa fără a ne dori nimic altceva, ne-am uita unul la celălalt fără însă a ne vedea conturul ci doar lumina venind dinăuntru… Pentru că a ei casă din turtă-a crescut și nu din rate la bancă sau ore pierdute-n lumini de neon…

Dacă aș fi bărbat iar femeia din casa de turtă dulce mi-ar deschide ușa și m-ar chema peste prag, lumea ar avea culoarea șofranului și mirosul unui parfum sublim, parfumul dragostei… nu ar fi loc pentru întrebări, pentru ezitări, nu ar fi loc pentru altceva și în mod cert pentru altcineva. Nu m-aș gândi să o împodobesc cu daruri iar ea nu s-ar întreba de ce nu i le las la picioare… Trandafiri roșii și cutii de ciocolată, o amintire-ar fi doar, o amintire-a unui trecut în care eu nu eram EU iar ea încă nu era EA…

Abia acum ea ar fi EA iar eu aș fi EU… Ea, flacăra, super playboy transfigurat, căldură și aromă, lumină și culoare blândă iar eu om, acolo lângă ea… Jeleul de fructe și tarta aromată ne-ar bucura precum nimic altceva nu ar face-o iar timpul s-ar dilata pe cadranul unui ceas ce sună doar pentru a anunța că-i prăjitura coaptă…

Un timp al nostru, rotund și perfect, fără constrângeri și ecouri de voci ce-ți răstesc acel “Gata-i raportul?! Pe birou să-l găsesc!”…

Iarnă, vară, toamnă, vânt sau arșiță, ne-am întreba doar dacă din mentă facem un ceai sau poate o limonadă, dacă în chec punem nuci sau migdale iar eternitatea ar curge într-un firesc al momentului și într-o lumină dulce a cuvintelor nerostite…

Viața ar curge, nu scurge, iar timpul ne-ar face cu ochiul și ne-ar șopti jovial că el, pentru noi, e fără tăgadă etern…

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Răsturnarea ideii de cofetărie

Pe principiul ziua bună se cunoaște de dimineață iar săptămâna minunată de luni, am început ziua mergând la cofetărie. Dar nu la orice cofetărie, ci la o cofetărie raw-vegan. Mai precis, la cofetăria Ostraw Vegan, cofetărie despre care aflasem zilele trecute și care, din imaginile de pe site-ul Ligiei Pop, mi se păruse un loc uriaș adăpostind o lume gen alice în țara minunilor…

Ei bine, cofetăria nu este nici pe departe uriașă, dimpotrivă, este minusculă, dar acest lucru devine irelevant odată ce începi să guști…

Și-am gustat și-am tot gustat… Bomboane cu ovăz și merișor (au devenit preferatele noastre!), cu prune și cu nuci, cu ghimbir, cu cânepă, apoi pătrățele de ciocolată, tort, înghețată, sunt toate acolo… SPLENDID! Iar faptul că un copil ce până mai deunăzi mânca ouă Kinder, batonașe de ciocolată, jeleuri, bombonele și mai era și familiar cu gustul prăjituricilor de la Ana Pan a fără acceptat fără rezerve schimbarea, spune foarte multe despre ceea ce se poate face îmbinând, cu simplitate, nuci, semințe, fructe, vanilie, miere, scorțișoară, cacao sau alte ingrediente a căror denumire, origine și întrebuințare îmi sunt (încă) străine…

Concluziile ar fi că se poate, că este simplu, că este la îndemâna oricui. Pentru că eu una, deși am tot făcut înghețată raw-vegan, nu mi-am imaginat că se pot face bomboane și tort care să mai fie și comestibile! Da, recunosc, obișnuită fiind cu… obișnuitul, până astăzi am trăit cu impresia că nu poate exista desert delicios în absența laptelui, oului, a zahărului și a untului, a dospitului, fiertului sau coptului…

Și încă o notă importantă: cele trei tăvițe pe care le-am mâncat cot-la-cot nu ne-au lăsat cu senzația aceea de oare ce-o fi fost în capul nostru de am mâncat atât?! ci cu o stare de bine și, foarte important pentru noi, glicemia lui Bogdan a stat în parametri, deși dulciurile pentru “diabetici” le-am apreciat doar din ochi, în catalog! Smile

1 2 3

4  5

6 7

9 10

16 13

În trecere prin Sinaia? Casa cu cerbi, un loc unde se mănâncă bine!

Noi am intrat acolo de foame. Ne întorceam în București dar tot uitându-ne pe dreapta și pe stânga și întrebându-ne unde să mâncăm – aici? hmmm, nu, hai mai mergi… acolo? nu, hai să mai vedem, parcă era o pizzerie pe vatră mai încolo… - am sfârșit prin a ne trezi la ieșirea din oraș. În disperare de cauză am zis să intrăm într-o benzinărie, să luăm niște sandvișuri, așa mai scutim și timp…

Bun… și-am oprit la un Lukoil micuț, am coborât din mașină, am văzut ceva ce am zis că sigur e vreo bombă unde dacă mănânci nu ți-e prea bine dup’aia, dar unde am intrat la bâzâiala lui Bogdan, ce-i acolo, ce-i acolo, nu vreau sandviș, vreau prăjiturăăăăă!!! Noroc cu copilul, altfel nu ne-am fi bucurat de niște bunătăți cum rar am întâlnit, acum dincolo de supa de pui care este demențială, un delicios bulz în vas ceramic, niște minunați cârnați de casă, am mâncat un desert care se cheamă ștrudel cu mere și înghețată, dar asemenea ștrudel zemos, îmbrăcat într-un foietaj atât de fraged și combinat, pe lângă înghețată, cu o cremă delicioasă de vanilie, eu nu cred că mai găsim!

Așadar vă recomand să vă opriți cu încredere la Casa cu cerbi, exteriorul nu îmbie cu nimic (dimpotrivă chiar!), dar e ca-n povestea cu broasca râioasă: broasca e de fapt un prinț!

1-002