Les deux, tous les deux, tous deux

Era o povestioară frumoasă cu doi moșulici care erau prieteni încă din copilărie și au crescut împreună, legați și au fost așa mereu până când, la un moment dat, s-a rupt ceva. Ceva ce niciunul dintre ei nu (putea?) repara. Și se întâlneau zi de zi în același loc, la aceeași oră, pentru a fi împreună chiar dacă nu-și vorbeau. Și-și citeau. La mese diferite, citeau cu voce tare. Citeau ca pentru sine, dar unul pentru celălalt. Lumea se mira, ei însă știau.

Acum nu știu dacă am spus-o bine, dar ideea e nevoia de celălalt. Beyond all things, space & time.