Zi de duminică, zi de târg

Mă gândeam că ar trebui să-mi fac o categorie distinctă, târguri și expoziții, pentru că văd că nu las să-mi scape nimic la acest capitol. Pe zi ce trece pare-se că-mi descopăr o curiozitate tot mai mare pentru lucrurile mărunte, făcute de mâini de oameni, muncite, gândite, ca să nu mai spun că e dublată cu prisosință de plăcerea de-a mă fâțâi printre tarabe, pe genul acela de alei înguste și pe care se înspică umbra cu soarele.

Și, ca să scurtez introducerea și să ajung mai repede la partea convingătoare, cu poze, să spun repede că am fost azi, într-un final, la un târg care e permanent și se organizează de când lumea cred, și anume la cel din Agronomiei. Doar auzisem de el și văzusem frânturi trecând cu mașina sau cu tramvaiul, dar de oprit, n-am oprit niciodată. Ei bine, e minunat! Am găsit de toate, de la suc de cătină la fagure de miere și ouă de rață și urdă cu mărar, am văzut că au și găini de curte la vânzare, plus ulei de floarea soarelui presat la rece și tot felul de creme după rețete naturale, plus că am mâncat de parcă am fi fost într-o poiană, la țară. Loc de alergat pentru copii, copaci pentru cucu-bau, iarbă cosită, mese din lemn și cergi întinse pe jos, plus o mâncare făcută pe foc de lemne, bună cum rar am mâncat. Și ieftină de nu mi-a venit să cred, am impresia că nici la cantinele stundențești nu se mai mănâncă cu-atât de puțini bani! Pentru lămurire, să precizez că am dat incredibila sumă de 30 de lei pentru două porții de sarmale cu mămăligă și ardei iute, o porție de pomana-porcului, tot cu mămăligă, o porție de fasole cu cârnat, dar cârnat de parcă ar fi fost făcut de tataie, din porc crescut în curte și apoi tăiat ca la carte, tranșat și condimentat cu cimbru și usturoi, e-x-a-c-t-c-u-m-t-r-e-b-u-i-e, plus o porție de varză murată cu boia. A, și să nu uit de pâinea de casă, care a intrat tot în fabuloasa sumă de care povesteam! Iar despre ciocolata în două culori sau despre caramele ca pe vremea copilăriei nu mai zic, căci parcă plănuiam ca, pentru a trăi cel puțin 150 de ani și arăta ca o floare, mă voi feri cât oi fi și-oi trăi de tot ce-ar putea fi făcut cu zahăr…

Cum ar veni, a fost frumos-frumos iar în weekend-urile însorite, acolo ne vom petrece parte din timp, plus că îmi voi cumpăra mere și suc de sfeclă și măr, nepasteurizat (dacă îl fac eu, nimeni nu-l bea…), apoi brânzeturi într-adevăr tradiționale, zacuscă atunci când mi se termină cea venită de la la tatalili, urdă și caș și miere, neapărat!

DSC_0856__1430063310_89.39.40.202 DSC_0859__1430063355_89.39.40.202 DSC_0861__1430063379_89.39.40.202 DSC_0862__1430063402_89.39.40.202 DSC_0863__1430063428_89.39.40.202 DSC_0865__1430063456_89.39.40.202 DSC_0866__1430063478_89.39.40.202 DSC_0868__1430063505_89.39.40.202 DSC_0869__1430063531_89.39.40.202 DSC_0875__1430063561_89.39.40.202

De e ploaie, de e vânt…

Ziua a pornit și cu dreptul și cu stângul, ca să spun așa. Plouă torențial și mai bate și vântul. Și suntem și în întârziere… Suim în primul taxi și pornim. Facem trei sferturi de oră pentru un drum de vreo zece minute. Timp suficient pentru ca unul să adoarmă iar celălalt să se plictisească teribil… Ajungem. Manevre dificile, un copil adormit trebuie îmbrăcat, altul strunit pentru a coborî și c-o umbrelă și c-un măr în mână și cu maxim de atenție pentru a nu sfârși în vreo baltă. Cu chiu cu vai, coborâm. La prima rafală de vânt cel mic se trezește iar cel mare scapă umbrela. Descurcă-te cum poți printre lacrimi, cu picioarele într-o baltă uriașă și cu o portieră de taxi pe care nu ai nicio mână liberă ca să o închizi. Taximetristul încearcă și el, prin interior, de coborât nu are cum, a oprit aiurea și probabil speră să nu-i agațe cineva oglinda în timp ce mă așteaptă pe mine să… fac ceva. Orice. Într-un final agreem varianta optimă. Să închid cu piciorul. Încerc cu finețe, nu se închide, dați mai cu putere, doamnă!, dau. Se închide. Probabil pentru care cei care trec și nu au prins și restul, situația arată așa: conița s-a enervat și, deși fragilă precum o frunză, dă cu piciorul mai rău decât ultimul golan…

La bancă. Scot banii, dar realizez că nu am buletinul la mine. Excelent! Pe lângă faptul că nu am numărul de cont unde trebuie să trimit banii, ci doar un CNP, nu am nici buletinul meu. Dau să ies, înciudată, dar mă interpelează doamna de la ghișeu, spuneți, cu ce vă putem ajuta? Cu nimic îmi vine să spun, dar articulez pierdută cam care e situația. Nicio problemă, se rezolvă! Și se rezolvă! Noroc, noroc, noroc. Bun.

Ieșim din bancă, tot cu mărul în mână, acum și cu umbrela dată peste cap de vânt. Hai la tramvai, că-n taxi, la cum se circulă, lăsăm banii pe o săptămână… Mergem spre stație prin șiroaie de apă, spre fericirea lui Bogdan care le caută pe cele mai adânci. Cel mic și-a ascuns capul în pieptul meu, se mai uită din când în când și râde când îi vine ploaia pe față. Bine că-s veseli! Urcăm în tramvai și pornim, spre extazul celor mici. Mă uit la ei și râd și eu, sunt frumoși, haioși și… sunt a mei!!!

photo 1 photo 2 photo 4

Mergem. Chipurile trebuia să ajungem la Muncii, dar tramvaiul întoarce la Iancului… Uitând ce-am gândit mai devreme, mă uit după un taxi dar văd liftul de la o gură de metrou! Perfect! La metrou, fericirea e și mai mare! Smile

photo 5 photo 3 photo 1

Ajungem la destinație. Registrul Comerțului. Ca de obicei, extaz în fața dozatorului de apă, cu greu îi iau de acolo… La ghișeul de unde mi se înmânează formulare și mi se dau indicații, Bogdan plasează strategic, spre consternarea doamnei de acolo, un pahar turtit. Timp în care cel mic găsește într-un coș de gunoi o doză de suc și, până să apuc să reacționez, bea ce-o mai fi fost prin ea…

photo 4 photo 5

Gata! Cu hârtii și copii, hai acasă! Iar prin metrou, unde, în toiul unei dispute referitoare la ultimul măr pe care îl mai am, primim de la cineva o pară…

photo 1

La întoarcerea acasă, hârtiile sunt cam boțite și ude, dar cei mici au primit încă o porție de educație prin implicare, pentru că, de e ploaie, de e vânt… lucrurile merg înainte!!! Smile

photo 4