Colacul de salvare

(N.B. Cu toții suntem oameni dar acest articol ar trebui citit DOAR de către cei care, pe lângă faptul că sunt oameni, au și simțul umorului!)

Cel mic doarme. Bogdan se joacă. Eu la calculator. Formulez și reformulez un mail pentru cei de la serviciu, când simt ceva forfotind în burtă. Bun, la ce combinație de mâncare am făcut mai devreme (salată de vinete și apoi un castron de zmeură), este lesne de anticipat ce va urma. Nu mă ridic, zic să trimit întâi mailul, să mă iau de-o grijă. Mai schimb o frază, încă una, mă încrunt simțind vânzoleala din burtă dar tot nu mă ridic. Să termin până se trezește cel mic. Dar nici gândul n-apuc să mi-l termin, că aud sirena pornind. Merg îndoită de spate și-l ridic din pătuț. Mă întorc la calculator cu el în brațe, vreau să închei, mi-au mai rămas doar cele bune, mulțumesc, la revedere. Vreau neapărat să-l trimit ACUM!

Cel mic pare să adoarmă din nou. Perfect. Dau send la mail, mă ridic 2 în 1, mă întorc în camera mică, dau să îl așez în pat, dar îmi simte intențiile și începe să plângă. Eu, în același timp, simt că  nu mai pot. It’s now or... Îl ridic din nou în brațe și mă gândesc ei, asta este, oricum nu e prima dată… (când stăm împreună în astfel de momente). Nu apuc să deschid ușa de la baie când aud: maaaaami, fac caaaaaaca… Bogdan apare lângă mine. Eu: Poftim?! Bogdan: Fac caca! Eu: Hai că fac eu și dup’aia tu! Bogdan: Mami, nu mai pot… Din privire și din ton îmi dau seama că da, nu mai poate… Îi zic să se urce pe toaletă. Vlăduț se foiește nemulțumit. Probabil îl strâng, dar ce să fac, pesemne am toți mușchii tensionați de încordare… Bogdan face, îi sunt recunoscătoare pentru rapiditate, dar cum să-l șterg?! Îi spun să se dea jos că-l șterg mai târziu.  Mamiiii, șterge-măăăăăăă! Cu Vlăduț (chipurile) dormind cu capul pe mâna stângă, susținut cu piciorul drept (cam cum stă barza când nu are altceva de făcut), iau un șervețel umed din pachetul rătăcit printre jucăriile din chiuvetă. Operez superficial, dar suficient cât copilul să aibă impresia că e curat. Gata, fugi! mai reușesc să articulez în timp ce trag apa în urma lui și mă prăbușesc, cu ochii ieșiți din orbite, pe colacul călduț.

Mă gândesc că n-ar fi o idee rea să-l rog pe Bogdan să-mi aducă laptopul și un scăunel, dacă tot am mâna dreaptă liberă, să mai butonez ceva în timp ce… Pe de altă parte realizez că sunt șanse ca, în drum spre baie, să-l scape, deci conchid că mai bine nu. Bun, termin, pescuiesc șervețele din pachetul rămas în chiuvetă, fac și eu ce pot având în vedere greutatea din brațe dar mai ales sensibilitatea la mișcare a respectivei greutăți, apoi mă ridic și, într-o echilibristică precară, mă spăl pe mână. Repetând figura barza mă și șterg – de spatele tricoului -, dap, iar nu am niciun prosop în baie… Anticipând momente suplimentare de liniște odată ce îl voi parca din nou pe cel mic în pătuț, merg pâș-pâș în cameră. Dau să-l las, dar deschide ochii și, complet atipic, nu dă drumul la sirenă. E calm și împăcat! Acum zece minute însă, cădea cerul pe el. Și pe Bogdan. Și pe mine.

toilet