Înger, îngerașul meu

Fac parte dintre copiii care au crescut cu rugăciunea de seară.

Îmbrăcați în pijamale, sub atenta privire a bunicii, fratele meu și cu mine ne așezam pe covor, în genunchi, și, cu fața spre răsărit – adică nas în nas cu un dulap mare cât tot peretele și alb precum săpunul de bărbierit al bunicului – începeam: înger, îngerașul meu, roagă-te lui Dumnezeu, pentru suflețelul meu.

Urma Eu sunt mic și de aici începea foiala – chicotind pe înfundate și dându-ne ghionturi, articulam din ce în ce mai extaziați: tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă… GRAS (sic!). Bunica însă, imperturbabilă, din priviri și din gesturi ne conducea pe drumul cel bun, tu fă-mă MARE, M-A-R-E iar noi, oile rătăcite, continuam până la Amin, când primeam dezlegare pentru a ne afunda în pat.

Undeva, într-un colț al minții, acel fă-mă GRAS a dat roade, pentru că, mai târziu, nu de puține ori am articulat febril în minte Înger, îngerașul meu și Tatăl nostru, pe-acesta din urmă mai mult sau mai puțin corect (așa cum îl reținusem de la Paște și de la Crăciun, momente din an când eram împărtășiți), dar din tot sufletul…

Timpul a trecut și a venit vremea când Bogdan îmi cerea, seară de seară, să-i mai spun o dată “poezia” cu om miam-miam – inventasem eu o continuare la micuța rugăciune, continuare ce conținea în ea tot ce vreau eu ca el să fie: Doamne ajută-mă să cresc mare și sănătos, c-am să fiu un om bun și-am să fac mult bine… Iar pentru copilul de nici doi ani, omul bun era miam-miam, la fel cum papa bun era … miam-miam.

Da, face și Bogdan parte dintre copiii care cresc cu rugăciunea de seară. Păcat însă că nu-i spusă seară de seară, păcat însă că nu-i spusă cu atâta religiozitate, păcat însă că-i spusă uneori la modul hai mai repede că mi-e somn!

Mai jos, o carte de rugăciuni pentru copii, carte pe care am primit-o de la o prietenă foarte dragă. E ca o mustrare să o văd – de câte ori pun mâna pe ea, mi-amintesc că ai mei au cam făcut mai multe pentru noi… dar hei, nu e timpul pierdut, e încă rost să învățăm!

înger, îngerașul meu