Spiritus mai mult sau mai puțin sancti

Spiritul rău să-ți întunece mintea! – iată urarea unui personaj rău dintr-o povestioară de-a lui Zimitot către cei asemenea lui, un fel de “forța fie cu tine”, și care avea o replică în genul “forța fie cu tine, de două ori!”, transpusă în Spiritul rău să-ți întunece sufletul. Desigur, personajele bune aveau varianta cu Spiritul bun să-ți lumineze mintea/sufletul, dar tot cu accentul pus pe suflet, și uite-așa mi-am amintit fragmentul din Frozen în care micii troli vorbesc precum bătrânii din popor, despre mintea pe care i-o poți schimba unui om dar sufletul pe care dacă vrei să-l abați din căile lui, trebuie să te zbați, nu șagă!

Și cu urările despre care ziceam intrate pe-o ureche dar neieșite pe cealaltă am debarcat la târg (unul de-un weekend doar, la Muzeul Tăranului, pun și poze la sfârșit) unde după ce am lăsat copiii să se bucure printre tarabe și să se umple de frumosul acela pe care-l are lucrul făcut de mână de om, ne-am oprit să și mâncăm. Și abia ce ne-am așezat la masă, c-a și început să plouă. Iar în timp ce alți meseni intraseră într-o panică nemaivăzută încercând să administreze mai cu sârg situația din farfuriile pline cu borș de pește făcut la ceaun, genial la gust dar fierbinte ca naiba și pe care nu și-l puteau turna pe gât ca să fugă mai repede și să se adăpostească, mi-a venit să râd amintindu-mi de vorba cu spiritul cel rău. Pentru că numai spiritul rău ar putea să întunece într-un asemenea hal mintea oamenilor încât în loc să se bucure că mănâncă sub cerul liber o mâncare gustoasă și să-și vadă de ea mai departe mulțumiți, să se gândească la urgii care ar putea veni cu-asemenea putere încât sigur ar face totul harcea-parcea și ar lua și mesele și castroanele pe sus și bonus la tragedie, ar veni și-o avalanșă! Păi nu?! Noi însă nu ne-am grăbit să mâncăm. Dimpotrivă. Am stat și am mâncat pe îndelete iar copiii s-au jucat printre mese și pe sub mese și am prelungit cât mai mult statul în ploaie pentru că m-am gândit cum bunica a fost într-o vreme săracă lipită și plângea când avea o bucată de pâine albă. Iar de la bunica m-a dus gândul mai departe, la oamenii aceia care cândva, demult, mâncau mai mult mămăligă sau turte din făină necernută iar pâinea albă era prilej de sărbătoare, n-o avea chiar tot amărâtul la masă. Așa că lipiile acelea pe care le-am cumpărat calde, de pe grătar, și pe care cădeau stropi mie îmi aduceau a pâinea aceea albă despre care știu din povești, pâinea rară și mestecată îndelung, printre lacrimi. Lacrimi de om simplu care se bucură cu tot sufletul (acela luminat de spiritul bun) de tot puținul pe care îl are.

Și-acum această divagație înduioșătoare fiind încheiată, rămân urările cu spiritul bun/rău, mintea/sufletul, lumina/întunericul, pentru a fi folosite… după chip și asemănare.

20150510_103136[1]__1431253030_89.39.40.202 20150510_103203[1]__1431253134_89.39.40.202 20150510_104428[1]__1431253094_89.39.40.202 20150510_105618[1]__1431253173_89.39.40.202

Zi de duminică, zi de târg

Mă gândeam că ar trebui să-mi fac o categorie distinctă, târguri și expoziții, pentru că văd că nu las să-mi scape nimic la acest capitol. Pe zi ce trece pare-se că-mi descopăr o curiozitate tot mai mare pentru lucrurile mărunte, făcute de mâini de oameni, muncite, gândite, ca să nu mai spun că e dublată cu prisosință de plăcerea de-a mă fâțâi printre tarabe, pe genul acela de alei înguste și pe care se înspică umbra cu soarele.

Și, ca să scurtez introducerea și să ajung mai repede la partea convingătoare, cu poze, să spun repede că am fost azi, într-un final, la un târg care e permanent și se organizează de când lumea cred, și anume la cel din Agronomiei. Doar auzisem de el și văzusem frânturi trecând cu mașina sau cu tramvaiul, dar de oprit, n-am oprit niciodată. Ei bine, e minunat! Am găsit de toate, de la suc de cătină la fagure de miere și ouă de rață și urdă cu mărar, am văzut că au și găini de curte la vânzare, plus ulei de floarea soarelui presat la rece și tot felul de creme după rețete naturale, plus că am mâncat de parcă am fi fost într-o poiană, la țară. Loc de alergat pentru copii, copaci pentru cucu-bau, iarbă cosită, mese din lemn și cergi întinse pe jos, plus o mâncare făcută pe foc de lemne, bună cum rar am mâncat. Și ieftină de nu mi-a venit să cred, am impresia că nici la cantinele stundențești nu se mai mănâncă cu-atât de puțini bani! Pentru lămurire, să precizez că am dat incredibila sumă de 30 de lei pentru două porții de sarmale cu mămăligă și ardei iute, o porție de pomana-porcului, tot cu mămăligă, o porție de fasole cu cârnat, dar cârnat de parcă ar fi fost făcut de tataie, din porc crescut în curte și apoi tăiat ca la carte, tranșat și condimentat cu cimbru și usturoi, e-x-a-c-t-c-u-m-t-r-e-b-u-i-e, plus o porție de varză murată cu boia. A, și să nu uit de pâinea de casă, care a intrat tot în fabuloasa sumă de care povesteam! Iar despre ciocolata în două culori sau despre caramele ca pe vremea copilăriei nu mai zic, căci parcă plănuiam ca, pentru a trăi cel puțin 150 de ani și arăta ca o floare, mă voi feri cât oi fi și-oi trăi de tot ce-ar putea fi făcut cu zahăr…

Cum ar veni, a fost frumos-frumos iar în weekend-urile însorite, acolo ne vom petrece parte din timp, plus că îmi voi cumpăra mere și suc de sfeclă și măr, nepasteurizat (dacă îl fac eu, nimeni nu-l bea…), apoi brânzeturi într-adevăr tradiționale, zacuscă atunci când mi se termină cea venită de la la tatalili, urdă și caș și miere, neapărat!

DSC_0856__1430063310_89.39.40.202 DSC_0859__1430063355_89.39.40.202 DSC_0861__1430063379_89.39.40.202 DSC_0862__1430063402_89.39.40.202 DSC_0863__1430063428_89.39.40.202 DSC_0865__1430063456_89.39.40.202 DSC_0866__1430063478_89.39.40.202 DSC_0868__1430063505_89.39.40.202 DSC_0869__1430063531_89.39.40.202 DSC_0875__1430063561_89.39.40.202

Dragul meu corp, te rog…

Dragul meu corp,

Îți scriu acest mesaj în speranța unei mai bune înțelegeri. Încep prin a-ți spune că sunt fericită să te am într-o minunată stare de funcționare, dar totuși, te rog dă-mi voie să te întreb și să-ndrăznesc să-ți cer unele lucruri…

Primul ar fi… legat de forța gravitațională. Te rog spune-mi de ce ai lăsat ca anumite părți din tine să o pornească într-o direcție descendentă deși eu am cumpărat pentru tine cele mai fistichii și promițătoare echipamente de protecție și susținere, fie că a fost vorba de plimbările zilnice, fie de ocazii speciale. Primăvară, vară, toamnă, iarnă, te-am ajutat cu sârme, bureți și prinderi versatile, deci te rog spune-mi de ce tu, pe mine, m-ai lăsat la greu… Iartă-mi nerecunoștința și îndrăzneala, dar haide să facem un târg: dacă eu îți promit pentru această vară un absolut-superb costum de baie, dar nu unul oricum, ci un costum de baie intreg, care să-ți flateze și alte părți pe care tu, indolent și nereceptiv la veghea mea constantă, le-ai tratat cu lipsă de grijă și respect, îmi promiți și tu că vara viitoare eu voi putea, în al nouălea cer de fericire fiind, reveni la minimalistele și atât de încântătoarele triunghiuri prinse pe o ață?

Al doilea lucru ar fi cel legat de numărul de centimetri din talie, care talie și care număr de centimetri refuză să dea înapoi spre magicul număr 60, oricât de mult te-aș munci, masa și oricât de puțin aș mânca… Deci haide să mai facem o învoială: deci dacă eu, plusând la promisiunea de mai sus, te voi cuprinde și alinta în corsete cum nimeni n-a văzut, vei face tu oare efortul de-a transforma pâinea rotundă și pufoasă a mijlocului meu în splendida baghetă franțuzească?

În așteptarea răspunsului tău, rămân în continuare atașată ție, sclava ta pe vecie și pe nedrept tributară hachițelor tale…

Semnat,

Mintea cea lucidă și (poate) mult prea pretențioasă

INTEGRAALIA. De la un modus vivendi la o băcănie online

Citesc următoarele: “Mâncatul compulsiv pare să devină o caracteristică a societății zilelor noastre”. Afirmația vine la pachet cu noțiuni de genul “mâncatul emoțional”, “alimentație compulsiv-adictivă”, “mâncatul anti-depresiv”, “a mânca pentru a resimți un confort psihologic”, etc.

Desigur, într-o lume în care ciocolata Poiana costă vreo 4 lei iar aceeași cantitate de ciocolată raw-vegan 10 lei sau chiar mai mult, într-o lume în care ciocolata de casă se găsește doar prin delicaterii sau la târguri în timp ce foietajul te îmbie la orice colț de stradă iar punga de cipsuri propune mai multe variante de gust decât semințele de susan de pe-un covrig, lucrurile nu pot să meargă decât într-o singură direcție…

Iar pentru că, pe noi, fiecare zi ne duce cu un pas mai departe de acest vertij, mi-a venit o idee ce va purta numele Integraalia. Un loc pentru toți, de la mic la mare, talentați într-ale gătitului sau mai puțin, cu timp sau în lipsă de timp, cu bani mulți sau cu bani puțini. Un loc cu rețete și chestii de cumpărat, la prețuri de bun-simț.

Integraalia va fi un fel de Băcănia veche. Doar că va fi online și va avea într-adevăr prețuri de băcănie. Așa va începe, așa va continua și așa va rămâne, pentru că, până la urmă, vorbim despre lucruri simple…

***

Iar la loc de cinste în această Integraalia va sta probabil o budincă de couscous, proaspăt testată și de toți apreciată – pentru că, nu-i așa, Integraalia este locul ce se naște din experiența acestui an de grație 2013…

1 2 4

5 6 7

8 9

(Ingrediente: couscous, zahăr brut, banane, unt, scorțișoară)