Tic-tac

În liceu aveam o dirigintă pe care o fascina ideea de colecție. Spunea că a colecționa lucruri (indiferent de care-ar fi, de la șervețele de masă și până la timbre poștale) este apanajul oamenilor deosebiți. A se vedea subtilitatea logicii în favoarea ei, logica pe care eu însă am văzut-o abia târziu. Plus că la vremea la care ne era ea dirigintă eu nu colecționam nimic. Nici cercei, nici haine, nici ceasuri la reducere, nici flori presate și nici măcar iubiți. La vremea aceea eu doar citeam, pentru mine, era vremea lui Balzac. Și a primelor încercări de a fuma.

Mai târziu, când veneam acasă din studenție, mergeam mai mereu cu părinții în vizită la o vecină de bloc, ea trecea printr-o perioadă mai delicată cu mariajul ei iar mama fiind o ființă blândă și un bun ascultător, își făcuse un loc în viața doamnei din vecini. Doamnă, vorba vine, era o tipă care arăta mai bine și decât mine, deși mă depășea la vârstă cu mulți ani, dar care chiar și așa, fusese părăsită pentru una abia ieșită din liceu. Și abia trecută de optsprezece ani. Bun, și doamna despre care scriu avea două lucruri. Trei de fapt. Un magazin de suveniruri în care vindea de toate, de la bijuterii ieftine la bufnițe perforate din lemn, o colecție impresionantă de fuste de blugi-rujuri-și-parfumuri și încă o colecție, care pe mine mă fascina. Ceasuri. Multe ceasuri. Și toate doar ceasuri originale. Spectaculoase. Fiecare altfel, de la culorile inedite și curelele interesante și până la mecanism. De fiecare dată când mergeam la ea, le priveam. Mama și ea vorbeau, eu mă uitam la ceasurile ei. Și în mintea mea naivă de copil-aproape-om care asistă, vrând-nevrând, la o dramă, s-a născut ideea că au colecții de ceasuri doar oamenii care se despart…

Acum, uitându-mă prin dulap, văd că s-au strâns și la mine vreo câteva ceasuri. Nici pe departe atât de multe și de senzaționale ca ale ei. Cum ar veni, printr-o logică simplă și copilărească, n-ar trebui să am nicio secundă teama că s-ar putea ca timpul să se scurgă tic-tac și să vină și pentru mine vremea de-acel trist și agonizant splittin’ up…

image

Baltic Bees și alte acrobații

Suntem dintre cei care nu ratează evenimentele cu fum, zgomot și miros de mici, de altfel am mai scris asta aici pe blog. Așadar astăzi am fost la ceva ce s-a chemat Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2013 (am dat copy-paste, desigur) – mai precis am profitat de ocazia de a ne învârti printre avioane, elicoptere, mașini de pompieri și stewardese care nu se dezic de la regula impecabilului!

Navigând printre standuri de Betty Ice, bere la draft, mici și tot felul de suveniruri (de la machete din lemn la tricouri inscripționate și lenjerie de damă – nu exagerez!) am urmărit acrobațiile aeriene, lansările de parașutiști și reacțiile celor mici, care s-au încadrat între entuziasm absolut și nu mai pot la avioane, vreau la tractoare! (?!)

Mai jos, un set de poze – splendide! – făcute de un fost coleg de serviciu (mulțumesc Gabi!) și, cum altfel, poze cu noi, familia veselă!

16895_609480535753341_1909748435_n 66128_609479402420121_1611990602_n

580526_609480149086713_1819242816_n 600267_609480082420053_762603110_n

936483_609479502420111_610678849_n 968870_609480469086681_1060832834_n

994865_609479532420108_1644172969_n 1003713_609479642420097_1668284405_n

 WP_20130727_050 WP_20130727_052 WP_20130727_032

WP_20130727_009 WP_20130727_002

FP WP_20130727_049 WP_20130727_066

 WP_20130727_022 WP_20130727_068 WP_20130727_018