Bucătăria la minut. Vitaminele

La Gura Humorului, noi nu știam ce-i aia smoothie. Bunicului îi plăceau merele răpănoase. Le curăța de coajă, le tăia felii și ne îmbia să le mâncăm, vorba lui fiind fructe puteți mânca oricât de multe! Bunica era cu compoturile – de caise, de vișine, toate erau delicioase! Mama era experta în spumă de zmeură iar tata în prepararea căpșunilor cu zahăr și smântână. Fratele meu și cu mine mâncam direct de la sursă: zmeura din tufă, cireșa din pom, mărul de unde se nimerea – de pe jos sau de pe creangă…

Ajunsă în București, am găsit pe rafturile din supermarketuri smoothie. Înainte să am copii, îl cumpăram. Acum îl prepar eu. Cu orice fructe, în orice combinație. Mai jos, trei variante din săptămâna ce se încheie:

1 2

3 5

4 6

Tot la Gura Humorului, salata se făcea din roșii, castraveți, ceapă, ardei gras, salată verde. Aici în București, am mâncat pentru prima oară tabule. Și-așa am prins gustul pentru salatele de roșii, ceapă și muuuultă verdeață!

7

 WP_20130529_005

WP_20130529_010

Se cheamă că mâncăm sănătos. Și că facem economie la gaze. Și că nu trebuie să spălăm aragazul. Și că nu avem nici cea mai vagă idee cu ce se mănâncă gătitul prin inducție

(Cu acest articol m-am alăturat campaniei Blogchef.ro – Gătim ce poftești!, în care Andreea Pătrașcu, Cetin Ametcea, Sebastian Bârgău și Radu Bazavan se luptă pentru titlul de „Blogchef”, powered by BEKO)