Superficialitatea diavolului

Chipurile, diavolul se îmbracă de la Prada. Cine nu a citit cartea sau nu a văzut filmul, nu știe despre ce vorbesc dar afirmația se poate clarifica simplu prin următoarele cuvinte: haina îl face pe om. La fel de bine cum și invers, omul (își) face (și preface) haina.

Un mic exercițiu de imaginație și iată viața femeii cosmopolite și versatile ce are șansa/neșansa de a lucra în culise la o revistă (orice revistă!) de fashion:

Dimineața, devreme: spălat pe dinți, spălat pe față, spălat pe păr, duș, verificat și refăcut unghiile, cremă pe corp, cremă pe față, altă cremă, a zecea cremă, fond de ten cremă, pudră cremoasă bonus la bazele-cremă, poate parfum, dar neapărat gloss pe buze și contur la ochi, apoi scroll prin etajera de accesorii și bijuterii și-o-ntreagă epopee a potrivirii, schimbării și asortării hainelor. De la vârful dresului și până la capătul eșarfei fiecare detaliu trebuie gândit, regândit, răzgândit, nimic nu poate fi întâmplător și nimic privat de un absolut control.

Micul dejun, neapărat un pahar uriaș de apă cu lămâie. Același lucru la gustare, și-abia la prânz urmează momentul de răsfăț: poftim două pahare!

Iar printre aceste momente de binemeritată încărcare, o veșnică goană printre imagini cu rochii – Stefanel, bluze – Desigual, pantaloni – Channel, cochete pulovere Alcott, curele CK, cercei din cutia Pandorei, cardigane B&B, fuste, pantofi Manolo și iar înapoi la oferte de pulovere și la incredibila potrivire a unui aparent banal hanorac barbatesc Adidas cu o fustă Prada, midi, din tul… pentru că tot ce se poate imagina trebuie încercat în lumea întrebărilor facile dar cu răspunsuri în veșnică schimbare.

Ce poartă Jennifer, ce-i la Milano, ce-i imprimat pe tricoul studentelor de la arte și ce se pictează pe poșetele unicat lucrate din piele naturală, iată cum text, idei, imagine, culoare, totul vine fluid și devine pagină lucioasă doar dacă s-a pornit din garderoba proprie pentru a se sfârși în cea a lumii întregi: putem probabil să-i spunem divina superficialitate – creatoare! – a diavolului…

Aici sau acolo

Orice proaspăt absolvent de facultate visează la joburi in strainatate. Pentru mine, abia coborâtă de pe băncile facultății, lucrurile au stat așa: cu diploma în mână și cu două testări pe drept comercial, m-am angajat ca juristă la o firmă micuță, dar cu un sediu superb, într-o clădire impunătoare de sticlă situată aproape central, spre Piața Revoluției. Ce-mi puteam dori mai mult decât să învăț cât mai multe și, cu trecerea timpului, să înlocuiesc micuța firmă cu alta mai mare, ideal o corpo-mega-multinațională, de unde să strălucesc nu neapărat prin senzaționalul îndatoririlor de serviciu cât prin valoarea de dincolo de cuvinte a cărții de vizită…

De învățat, învățam. Dar într-o zi, în tren fiind și-n drum spre casă, cu România Liberă larg desfăcută între brațe, îmi pică sub ochi un anunț de angajări la Strassbourg, nu mai mult nici mai puțin la CEDO! N-am stat pe gânduri și odată revenită în București, mi-am cosmetizat CV-ul, i-am adăugat diplomele și premiile și m-am înscris, alături de alte mii de candidați probabil la fel de înverșunați ca și mine, în cursa pentru cele câteva locuri disponibile. Primul examen, scris, a fost greu. Foarte greu. Cu întrebări din alte ramuri de drept la care am răspuns mai mult instinctiv, cu spețe pe care le-am interpretat folosindu-mi imaginația, mai pe scurt spus, nu-mi dădeam șanse… Dar n-a trecut mult și am primit vestea cea bună, însoțită de o invitație la un interviu în Strassbourg! Totul perfect, n-am stat pe gânduri și am făcut o rezervare ce, pe lângă perioada strictă a examinării orale, urma să se transforme într-un mic sejur de vizită și cât mai multă relaxare!

Am plecat, împreună cu soțul meu, amândoi tineri, amândoi încrezători. M-am prezentat la interviu, ne-am plimbat, n-a rămas niciun colț din oraș pe care să nu-l fi luat la pas! Și ne-am gândit mult atunci, la ce ar implica o asemenea schimbare, ce am face dacă aș fi acceptată, cum ne-am organiza, cum ne-am descurca… Dar parcă pe măsură ce treceau zilele eram tot mai doritori să ne întoarcem, curajul din țară parcă nu mai era la fel de stabil acolo, într-un loc străin, chiar dacă de-a dreptul minunat. Lucrurile însă s-au învârtit în favoarea noastră, deși atunci, am regretat-o. Interviul nu l-am trecut așadar am revenit cuminte la micuța firmă din Piața Revoluției, trecând apoi la una mai mare și cunoscută din Universității pentru a ajunge, doi ani mai târziu, la multinaționala visurilor mele…

Acum privesc lucrurile cu detașare, n-a fost să fie și-i bine că n-a fost atunci să fie. Știu acum că e un loc pentru toți și că, fie că vorbim despre angajari in Pitesti sau de locuri de munca in Slobozia, a fi sau a nu fi fericit, a-ți împlini sau nu un vis e doar o chestiune de timp. Și ține, credeți-mă pe cuvânt, de a-ți dori cu-adevărat și de implicare.