Experiment sonic

Azi, precum o femeie muncitoare, sârguincioasă, cu spirit casnic ce sunt și căreia evident că i-au murit lăudătorii, mi-am încropit un outfit în care arătam cam ca bebelușul lui Jerry cu scutecelul prins cu ac de siguranță, mai precis mi-am suflecat mânecile, tras o pereche de mănuși menajere pe mâini, legat o pungă de gunoi la gât și fixat casca de duș pe cap și… m-am apucat de zugrăvit. Sufrageria. Prin “zugrăvire” înțelegându-se că momentan am eliberat spațiul de jucării, haine, fotolii, etajera de cărți și deshidrator și, evitând să respir prea mult, am șmirgheluit desenele rupestre executate de cele două impecabile realizări ale vieții mele.

Și la ora prânzului, odată cu debarcarea de la grădiniță a celor două impecabile-realizări-ale-vieții-mele despre care pomeneam mai sus, constatând că acustica spațiului este de-a dreptul fantastică, am conectat o boxă la laptop și am improvizat o sală de dans. Una de cartier periferic, fără oglindă și cu un vestiar spart, dar unde se pune accentul pe exteriorizarea emoțiilor și libera interpretare. Și melodia care a stat pe repeat până ce ne-au bătut vecinii în țeavă a fost Sonic Empire. Ssss-onic. Em-pire.

Iar experimentul școala-de-muzică a reconfirmat, pe lângă concluzia că un copil n-are nevoie de obiecte ci de cât mai multă libertate de exprimare, că stilurile de dans nu se învață, ci sunt pur și simplu dictate de muzică. Serios acum, expunerea bruscă a doi copii ce cresc scuturându-și capetele pe bancheta din spate a mașinii în timp ce în boxe se aude Du hast sau cine-știe-ce alt zgomot asemănător (știu că citește și tata, deci m-am ferit să spun muzică) la stilul trance (m-am do-co-men-tat!) nu a rezultat în dileme de tipul și acum ce se presupune că trebuie să fac? ci la înțelegerea rapidă a ritmului și executarea unor mișcări ce se apropiau foarte mult de ceea ce se vede la “spectacolele” din tunelurile de metrou abandonate.

DSC_0783__1429633477_89.39.40.202 DSC_0789__1429633587_89.39.40.202

Miniprix, dragostea mea…

Hainele mele preferate sunt, au fost și vor fi mereu rochiile. Oricât de des m-aș îmbrăca în pantaloni, dacă sunt într-un magazin, tot cu umerașele cu rochii cochetez mai întâi. Cred că abia în studenție le-am descoperit, până atunci, adolescența îmi fusese marcată de blugi. Rupți. Și de tricouri negre și de bocanci.

Și-mi amintesc perfect cum între două cursuri luam metroul de la Universitate special pentru a merge în Romană și a intra la Miniprix. Miniprix-ul de desupra de la McDonald’s, veșnic aglomerat, cu cozi la cabinele de probă dar de unde îmi alegeam cele mai frumoase haine și care se potriveau de minune nu numai cu stilul meu ci și cu ne-ieșitul din comun buget lunar.

Ce vremuri… Le-am prelungit și după absolvire și, pe vremea când lucram în spate la Inter, pe post de jurist ce-și rupe coatele deprinzând chichițele practice ale dreptului comercial, tot de acolo îmi cumpăram hainele. Îmi permiteam deja cu totul altceva dar… old habits die hard. Sau poate mă motivau și reducerile la rochii pe care le prindeam mai mereu. Și faptul ca jachetele de femei pe care le găseam erau destul de fancy pentru a-mi face colegele corporatiste să moară de necaz. Iar în mintea mea de atunci, asta însemna ceva!

Mă gândesc acum că Miniprix-ul studenției mele și al primilor ani de workaholic e pentru mine cam cum e gustul înghețatei Napoca pentru îndrăgostiții de înghețata d’autrefois. Îl știam ca pe buzunarul meu, și la propriu și la figurat. Mi-am inițiat chiar și soțul în tainele lui, cărându-l după mine acolo, în sâmbetele când ieșeam de la Studio sau de la Patria și aveam chef de cheltuit aiurea investit niște bani. El n-a prins plăcerea pe care o aveam eu cumpărând de acolo, chit că și-a mai luat și el de-acolo câte un tricou sau vreo geaca pentru barbati, dar, dacă e să mă întrebe cineva pe mine ce părere am despre MP, zic clar că într-o vreme, demult, a fost dragostea mea…

Casa de care am nevoie (partea 1)

De când am Integraalia, fac foarte multe poze. Fac poze la orice, fie că stă, fie că mișcă – este noul modus vivendi. Pot foarte bine trăi fără telefon, dar am nevoie mereu de micuța tabletă. De ea și de lumina perfectă. A, și de încă ceva, desigur: de-un spațiu corect amenajat.

Deci iată zorile unei idei de reamenajare! O reamenajare treptată, dar imperios necesară. Pornind de la partea subtilă, precum stilul casei – odată minimalist dar acum mustind de jucării, cutii, etajere și tot felul de nimicuri aduse de copii de peste tot pe unde mergem – și sfârșind în cele prozaice, dar foarte trebuincioase, precum canapele noi și poate și-o saltea și clar niște device-uri noi și astfel funcționale (!), trebuie neapărat schimbat ceva!

Și-ncep cu gânduri legate de ceea ce e simplu, zic simplu pentru că îmi place și pentru că se leagă direct de ceea ce fac, în fiecare zi: îmi trebuie așadar lumină bună, un cadru adecvat și-mi trebuie, hmmmm, un perete dedicat… reușitelor – a se citi deci, în termeni concreți, becuri și lămpi, decorațiuni și, în cele din urmă, dar sine qua non, rame multe, dar cât mai multe rame foto!

Lumină bună, cum ziceam… dar nu orice lumină, nu am ce face cu cea rece și care cade dintr-un singur punct, îmi trebuie lumină caldă, difuză, delicată, gen lumina care intră ziua prin perdelele mele portocalii, dar neapărat dublată, în mod artificial – aici însă cu niște corpuri de iluminat, e totul ca și rezolvat!

Apoi e cadrul “adecvat” care înseamnă că, pe lângă farfuria/platoul/suportul în sine, îmi trebuie un background cu ceva care să nu implice un coș de jucării proaspăt răsturnat și-un colț de masă înțepat cu furculița de vreunul dintre cei doi mici împielițați ce, mânat de burtica zgomotoasă, și-a făcut singur dreptate… și, în mod cert, am nevoie de niște rafturi cochete pentru borcane și borcănașe, pentru că degeaba le ambalez eu frumos dacă sunt nevoite să stea în locuri improvizate… – trec așadar pe lista de must-have & must-do decoratiunile de casa – adică toate acele mofturi frumoase ce-mi dau stare de spirit și fac “acea” atmosferă…

Iar despre rame, mai zic doar atât: “perete al gloriei nemuritoare, fă-ți cât mai mult loc pentru a fi încărcat!!!”

(va urma)