O notă de egoism

Toată lumea merge acum la mare. E vară, e cald și… oricum, pentru mine, dacă e să mă întrebe cineva, nicăieri nu e mai bine decât la mare. Și, dintr-o dată, realizez un lucru și anume că, dacă ani la rând și până cu nici două secunde înainte, vorbele unei prietene de-ale mele care-mi spunea că, dacă ai copii dar “vrei să ai și o viață”, e bine să-ți organizezi timpul în așa fel încât un concediu pe an să-l petreci cu copiii iar unul “în doi”, mi se păruseră o culme a egoismului și a iresponsabilității, ei bine nu e chiar așa…

Și-mi vin în minte niște imagini, simple, de-a valma, dar de fapt complexe și perfect ordonate, cu doi oameni plimbându-se pe plajă înainte ca soarele să fi răsărit, treziți în virtutea acelorași ritmuri și nu a ceasului pus să sune “ca să vedem răsăritul”, apoi lungiți mai mult pe nisip decât pe prosoape, citind aceeași carte în același timp, mâncând fructe și nu scoici flambate pe terasa vreunui cosmopolit restaurant, colindând la apus pe străduțe întortocheate de mic orășel de pe malul mării. Imagini cu ea probând cercei din sidef iar el spunându-i cât e de frumoasă…

Egoism? Să spunem că da… De fapt, un joc spontan al imaginației.