Un film pe care l-am văzut de două ori în mai puțin de 24 de ore

“So Evil My Love”. L-am descoperit căutând altceva şi mi-au atras atenția cele câteva replici citate. Am reuşit să-l văd până exact la deznodământ şi apoi, pentru a şti cum se termină, a trebuit s-o iau de la capăt (cred că numai eu pot găsi site-uri cu filme la care nu se poate poate da pauză…). Nu-i nimic, filmul e oricum genial. Mai puțin finalul ales, care mi-a distrus toată imaginea pe care mi-o făcusem despre personajul feminin principal. Dar care era oarecum de aşteptat, povestea mi se pare construită circular, începe cu ea pentru o secundă ezitând dacă să ajute un om să trăiască şi se termină cu ea … (mmmm, trist). Însă pentru tot ce nu poate fi ea compensează el, de unde drumul ei e de la alb la negru al lui e invers. Sau ar fi putut fi.

Şi revenind la replici, filmul e senzațional de la un capăt la altul. Scena cu el îmbrățişând-o pe partenera numărul 1 (ca să zic aşa…) şi vorbind despre partenera numărul 2, ca să zic tot aşa (- Mark, do you love me? – I adore you! – It’s not the same. – It’s not. – Do you love her? – I might. – What do you mean?! – I said I might. – What does this mean? – This means I’m capable of emotions I distrust. And I don’t like it.), sau fiecare dintre scenele în care el vorbeşte cu agentul lui, partener la furt şi în final la falsuri (You agree with the law?! It’s a unique occasion, it calls for a toast!), apoi felul în care cel care urma să fie şantajat decretează “What women want is one thing, what’s good for them is another!” (cât de sensibil, intuitiv şi nuanțat… îşi merită soarta!) şi să nu uit scena în care ea, personajul principal, partenera numărul 2, cere să fie sărutată într-un loc public iar el îi explică de ce nu se poate încheind cu “Consider yourself kissed” (perfect, romantic).

(A, şi scriind cu gândul la finalul brutal, cu-atât mai brutal pentru că urmează brusc după declarația lui de dragoste, care e copleşitoare… – mi-am dat acum seama că încă un indiciu e în scena în care el îi spune că ea de fapt nu se teme de el, ci se teme de ea însăşi. Pe bună dreptate…)

…iar alt punct forte al fimului ar fi felul în care arată scenele de intimitate, vorba lui Vasile Ernu care frumos povestea cum în filmele sovietice nimic nu era mai taboo decât erotismul, aşa că o secvență cu glezna unei femei soldat ce se spăla pe picioare într-un râu stârnea de departe mai mult imaginația decât au făcut-o mai târziu filmele cu Emanuelle, la fel şi aici (şi de fapt în mai toate filmele din perioada alb-negru), singura parte din corp pe care i-o atinge el mai jos de față este un umăr dezgolit, dar felul în care i-l strânge e o imagine atât de intensă şi de senzuală încât dintr-un colaj de scene de dragoste perfecte eu zic că n-ar putea să lipsească…

***

Deci concluzia mea ar fi că e un film superb dar cu un final ratat. Sau cel puțin eu una rămân în minte cu imaginea unei femei care dacă nu s-ar fi simțit trădată ar fi putut foarte bine trăi cu tot ce se întâmplase.