Zidul. Sistemul.

O glumă, dar nu neapărat. Tot din discursurile lui Osho.

La școală, profesorul punea întrebări clasei. S-a întors către Jenkins: “Cine a dărâmat zidurile Ierihonului?” “Vă rog, domnule, nu am fost eu!”

Profesorul s-a amuzat. Mai târziu, când l-a întâlnit pe director, i-a spus: “L-am întrebat pe Jenkins cine a dărâmat zidurile Ierihonului și mi-a spus că n-a fost el. Ce spuneți de asta?” Directorul a spus: “Cunosc de foarte mulți ani familia lui Jenkins și dacă spune că nu a fost el, atunci nu a fost el.”

Profesorului nu i-a venit să creadă și a început să se întrebe dacă directorul este chiar atât de prost. L-a sunat pe ministrul educației și i-a spus: “Am întrebat un băiat din clasă cine a dărâmat zidurile Ierihonului și mi-a spus că nu a fost el. Când i-am spus directorului povestea, mi-a spus că el cunoaște de mulți ani familia băiatului și, dacă băiatul spune că nu a fost el, atunci nu a fost. Ce spuneți de asta?” Ministrul a tăcut o clipă apoi a spus: “Ascultă! Primesc mereu plângeri de la școala voastră. Repară zidul și, dacă mai primesc plângeri, o să închid școala!” 

Ce văd eu:

– găsirea soluțiilor nu ține de sine. Escaladează.

– ideea împământenită și încrederea nestrămutată că soluțiile vin de sus. (Profesorul e și el un idiot. Nu-i cu nimic mai prejos decât directorul și ministrul. O fi știind el cine a dărâmat zidurile Ierihonului – chiar, cine le-a dărâmat?! eu sigur nu. – dar nu e bun decât la predat. Și la a se amuza de neștiința altora. Și la escaladat probleme – altele decât cele reale! – , cum deja spuneam.)

– același sistem prostesc în care se transmit cunoștințe dar nu se formează oameni. De vorbele lui D.H. Lawrence, cum că dacă ar fi închise pentru un secol toate școlile, colegiile și universitățile ar fi un beneficiu enorm pentru umanitate, își amintește cineva?

– soluțiile luate pe negândite au o valoare inestimabilă.

– și, mai ales, copilul abuzat. “Nu am făcut-o eu!” – spune multe… foarte multe. Spune acel ceva care se întâmplă mai ales în familiile “respectabile”.

Gânduri pro-antreprenoriat

Gândul care mi-a venit astăzi în minte arată cam așa: în fiecare an, să îmi petrec vara la mare. Odată luna iunie venită, să închiriez o căsuță micuță undeva aproape de plajă, să-mi iau copiii, laptopul și câteva haine și să ne organizăm micul menaj în funcție de răsărit și de-apus, în funcție de chef și de toane.

De ce? Pentru că sunt și eu, de la o vreme încoace, un mic antreprenor. Iar timpul meu acum se învârte în jurul strictului necesar și nu al unui program fix iar dacă în anii trecuți un concediu de două săptămâni aprobat de corporație era o culme a îndrăznelii și catalogat din start drept o lipsă crasă de bun-simț, iată că a venit vremea când să mi se pară firesc ca după munca de un an, să mă opresc o vară-ntreagă!

Cum am ajuns aici e rodul circumstanțelor, nu îmi asum îndrăzneala de-a fi trecut să fiu pe cont propriu dacă viața noastră de părinți ar fi fost “ca la carte”, e drept să spun că dacă nu am fi avut un copil diagnosticat cu diabet, noi am fi stat cuminți la serviciu iar el probabil ar fi stat cuminte la grădiniță iar când vremea de concediu ar fi venit, ne-am fi petrecut mulțumiți și recunoscători o săptămână la mare și una la munte, apoi am fi revenit, obedienți, din nou în sânul “sistemului”.

În sânul sistemului care aici, la noi, nu prea încurajează antreprenoriatul și-n care nu prea există o cultură a lui, predată încă din școli și promovată ca o alternativă mai mult decât viabilă, sistem în care cei care au ales să rupă rândurile nu sunt chemați să-și spună experiența, iar astfel cei care ezită aleg, din păcate, să bată drumul cunoscut și propovăduit ca fiind singurul sigur…

Sistem în care omul din Teleorman, să zicem, îngrijorat la gândul zilei de mâine, nu se întreabă la ce s-o fi pricepând el mai bine și nici nu încropește vreun plan de afaceri, ci dă o simplă căutare pe Google după cuvintele la fel de simple “locuri de munca teleorman” și, chiar dacă n-are acolo prea multe opțiuni, dacă un loc de munca in Teleorman a vrut, un loc de muncă acolo își va găsi, odată ce norocul îi va surâde!

Și peste tot e la fel, fie că-i piața ofertantă, fie că nu, fie că vorbim de București sau de Suceava, fie că spunem forta de munca din Cluj sau din Gura Humorului, chiar și-n cel mai mic oraș, locuri de muncă se găsesc – însă ideea care rămâne ar fi că, abia acolo unde nu par a (mai) fi opțiuni, de fapt acolo e raspunsul, iar hazardarea dincolo de programul de “8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână”, echivalează, nu de puține ori, cu în-sfârșita trezire la viață…