Pseudo-libertatea copilului

Care sunt cei mai mari inhibitori de libertate ai unui copil? Pe lângă părinți, desigur. Păi sunt în număr de cel puțin trei, pe numele lor căruciorul, cu varianta lui fast-forward, și anume scaunul de mașină iar apoi, doamnelor și domnilor, pe locul trei dar nu în cele din urmă, doar-aparent banalul scutec.

Bun. Căruciorul. Ce face și ce desface? Păi, în primul rând, desface legătura copilului cu mama. Sper că n-a căzut cerul pe nimeni, departe de mine gândul de-a fi lupul moralizator. Eu însămi am schimbat nu mai puțin de șapte carucioare de copii la doar doi ai mei, deci pot, făcându-mi procesul de conștiință de rigoare, spune că un cărucior este binevenit pentru a-nchide gura lumii ce încă mai spune că mica formă de viață trebuie să-și țină spatele la nu-mai-mult și nu-mai-puțin de 180 de grade, nivelul 0, apoi la 45 și ta-dam, momentul magic, 90, sau pentru curse contra-cronometru casă-parc-magazinul din colț-bancomat-piață-farmacie și, bonus, să zicem pentru plimbări, romantice sau nu, pe vreo faleză, la mare, dar altfel vorbind, copilul legat în centuri indiferent de zbaterea și de protestele lui, nu e nimic altceva decât canarul frumos “protejat” în colivia așezată la fel de frumos pe pervaz, cu fața spre cer…

Scaunul auto pentru copii? Sigur că da, orice părinte îl are! Scoica 0+, apoi scaunul cu spătar reglabil, apoi înălțătorul, nimic nu lipsește, copilul de azi nu mai admiră peisajul în veșnică schimbare dintr-o mașină ce merge cu o viteză decentă, foindu-se entuziasmat în brațele mamei, ci, pentru binele lui și-al lumii în general, e prins în nenumărate puncte de-un scaun care, la rândul lui, fixat în tot atâtea puncte, îi împărtășește soarta de mic-mare captiv… Și-mi vine acum să întreb: cu trenul și ba sus ba jos pe banchetă, cu capul lipit ba de geam ba scos inconștient pe afară, mai merge oare cineva?

Scutecul. Răul necesar,  îi dă mamei la început o bine-meritată porție de timp (mai) liber, dar după alți vreo doi ani, copilului (încă în scutece) clar nu-i mai dă nimic din ce-ar merita: nici un surplus de atenție din partea părintelui care – nu-i așa? – are acea porție de timp în plus, și nici libertatea de-a pricepe, pe cont propriu, că acea chestie pe care mama o tot îmbracă, dezbracă, culcă, hrănește, iubește, se cheamă de fapt un corp funcțional…

Lullaby…

“Dormi cu mama, dormi ușor… ” Hmmmm, nu la noi. Nu le-am cântat niciodată copiilor mei cântece de leagăn. Niciodată. “Five little monkeys”, da, “ABC song”, da, “Copăcel, copăcel, te iubesc de mititel”, “Row, row your boat”, da, “Veverița, veverița, s-a suit în pom”, da. Și foarte multe altele. Vesele, jucăușe, antrenante. O mulțime de cântecele dar niciodată cântece de leagăn.

Orele de somn n-au fost niciodată foarte liniștite la noi. N-am fost mama care se apleacă dintr-un preaplin de liniște și împăcare peste patutul de lemn a lui bebe, ci mama care se plimba dormitor-sufragerie-bucătărie în pas alert, cu cât mai hurducat copilul, cu-atât mai predispus la somn! Și nici caruselul de bebelus fixat deasupra patului micuț nu m-a ajutat la ananghie. Poate doar pentru a-l ține pe micul plângăcios ocupat la trezire, timp în care eu încercam să folosesc cu cât mai multă eficiență șampoanele 2 sau chiar 3 în 1, cine să se mai răsfețe cu o dublă șamponare, c-o mască și-un ser de vârfuri, pe deasupra?!

Și orele de somn n-au fost mai simplu de administrat nici în mașină fiind, la drum. Fie c-a fost drum lung, fie c-a fost drum prin oraș, fie c-a fost drum de noapte, fie c-a fost drum de zi. Cu scaune auto pentru copii alese pe sprânceană, spătare adaptabile, detașabile, formidabile, rotibile la 360 de grade și chiar cu susu’-n jos, n-a mers nicicum. Oprind la stop copilul se trezea, oprind pentru a pune benzină, de asemenea… Cu muzica în surdină plângea, cu muzica dată la maxim tăcea, dar noi, părinții, sfârșeam prin a ceda.

Timpul a trecut, copiii sunt deja aproape mari. Noi am uitat nopțile nedormite și zilele petrecute vânându-le orele de somn pentru a mai putea face și altceva.

Au crescut. Însă sunt seri acum când mă surprind având pe buze dorința de-a le îngâna un cântec de somn ușor. Oare l-aș mai putea cânta?…