Un extras din pachetul salarial…

La vremea la care încă lucram la angajat cred că întrebarea care se punea cel mai des la sfârșit de lună era A intrat salariul? 

Începând cu ora prânzului fiecare dintre noi aștepta cu înfrigurarea acel e-mail care spunea cam așa: Please note that June/July/August etc. salaries payment were processed. Detailes, attached. 

Iar dacă era zi de vineri, întrebarea se punea cu și mai multă fervoare. Asta pentru că pentru cei mai tineri și mai dezorganizați (a se citi risipitori, ca și categorie privilegiată, privilegiată față de cei care erau nerisipitori pentru că nu aveau prea mare lucru de risipit) toate planurile de weekend se învârteau în jurul acelor bani. Și dacă la țigara de la ora 2 p.m. răspusul era nu, nu a venit mail-ul despre salarii începeau să sune telefoanele la HR.

Gabriela, nu primim azi banii?? De ce?!

Păi, a crăpat soft-ul de salarii…

IAR?!?!?!

Au trecut aproape trei ani de-atunci. Timp în care, vorbind cu foști colegi, înțeleg că lucrurile și oamenii care reprezintă resurse umane de neprețuit, s-au mai schimbat. Aș spune evoluat, dar de multe ori nu-i din vina lor. Vina lor, a soft-urilor… Dar nedorindu-mi să fiu malițioasă și păstrând totuși discuția la HR software, aflu că ceea ce la vremea la care eram eu corporatistă crăpa se cheamă salary calculator. Și că misiunea departamentului HR nu se rezuma la a ne calcula și vira salariile, număra bonurile de masă, introduce cererile de concediu în sistem și a ne actualiza și viza la ITM contractele de muncă, ci era una amplă, o adevărată misiune, soarta întregului payroll din Romania regăsindu-se în ea!

Cum ar veni, iertați nerăbdarea, neștiința și nerecunoștința. Sunt bonus la tinerețe. Și vin toate împreună în pachetul denumit salarial.

Un fel de "dai un ban, da’ stai în față"…

Poate pentru că noi am crescut cu bălăceală în ape curgătoare (toată vara) sau în valuri (o dată pe an), nu ne-a impresionat până acum vreo doi ani ideea de piscină. Dar când copilul dă din mâini și din picioare la vederea apei frumos colorate și singura direcție în care pornește indiferent de câte ori l-ai suci, răsuci și păcăli este piscina, renunți la orice scepticism și mergi după cum ți se dictează…

Și uite-așa, din aproape în aproape, pornind de la magnetismul copilului pentru tobogane de apă și alte chestii fistichii am ajuns să considerăm piscina ca pe o opțiune pentru weekendurile călduroase din București.

Ieri am fost la Pescariu, la piscina inaugurată anul trecut și accesibilă publicului larg. Frumos. Chiar mai mult decât atât, o desfătare! Doar că am lăsat o grămadă de bani…

Pe scurt, exprimat în cifre, iată cum decurg lucrurile: intrarea este 100 lei / adult și 40 de copil. Prosoapele nu sunt incluse în preț: 10 lei bucata la care se adaugă 50 de lei “garanția” (nu am înțeles principiul, dar ce pot să spun, poate au fost cazuri când, folosite prea intens pe parcursul unei zile de piscină, unele s-or fi rupt…). Apoi vine mâncarea – pentru că nu poți să stai fără să mănânci. De la atâta bălăceală, de la pofta pe care ți-o fac platourile pe care le vezi aduse celor din jur, comanzi… Splendida pizza, înghețată cum nu am mai văzut, platouri reci, salate, băuturi anti-aging cu morcov și ghimbir, sunt toate acolo… delicioase – incontestabil! – și, e drept, nu mai scumpe decât în altă parte, dar adăugate la prețul intrării transformă – pentru muritorii de rând cel puțin – o zi de piscină într-o diminuare considerabilă a bugetului alocat până la următorul salariu…

La final, în loc de concluzii, trei întrebări retorice: Copiii s-au distrat, este drept? Suntem tineri, da? Muncim, nu-i așa? Quod erat demonstrandum!

P.S. Vlăduț a verificat și coșurile de gunoi. Nu m-am opus. Pentru că, la Pescariu, chiar și-acestea strălucesc de curățenie!

2 7 8

3 4 5

1 6 9

Lucrurile mari dintr-o lume măruntă

Îmi amintesc perfect prima mărire de salariu. Primul salariu, cel de 700 de lei, care se transformase brusc în 1400. La 20 și ceva de ani, aveam naivitatea de a mă simți importantă, trăiam cu impresia că întregul viitor al firmei depinde de mine… Apoi mi-am schimbat serviciul, am început să lucrez tot pentru 1400, dar în cu totul alt ritm. De la 9 și până la ore la care numai la non-stopul de la metrou mai găseam deschis ca să îmi cumpăr ceva de mâncare. Efortul nu a rămas însă nerăsplătit și după luni de zile în care nici nu mai știam pe ce lume trăiesc, a venit o altă mărire de salariu, spectaculoasă și, desigur, generatoare de noi imbolduri de afirmare. După alte seri lungi și lucruri ce mi-au deschis ochii cârpiți de nesomn, am trecut la un nou job, cu un salariu de această dată negociat de pe poziția de forță a omului care se știe stăpân pe experiența lui.

Acestea sunt bucuriile tinereții mele ambițioase și pline de orgoliu… Dat din coate, agonie și extaz, muncit pe brânci, fără pauze de cafea, fără pauze de țigară, fără povești și glume purtate pe sametime ținând capul ascuns strategic printre dosare și bibliorafturi viu-colorate… Angajatul model, heirupist în toată puterea cuvântului.

Uitându-mă în jur și uitându-mă înapoi, știu acum ce contează. Nu am plâns de fericire atunci când am încasat primul salariul mărit, nu mi s-a umflat sufletul de bucurie deschizând vreun plic vestitor de pași urcați în ierarhia corpo-distrugătoare așa cum mi s-a întâmplat ieri, la o serbare la grădiniță. PRIMA serbare la care copilul meu este actor și nu spectator. Momentul în care vezi carne din carnea ta pășind triumfal pe scenă, neinhibat de lumini, de zecile de priviri, lipsit de orice frică, plin de elan, NU, nu se compară cu nimic… Sunt lucrurile mari dintr-o lume măruntă.