E timp pentru toate!

18 grade afară. Soare. Niciun nor și nicio adiere de vânt. Eveniment cu mulți invitați.

B&V- Dar nu le e frig așa?

– Nu… e cald tare azi!

– Dar măcar o gecuță…

– Păi nu… sunt învățați așa…

– Dar trebuie o căciuliță!

– (râd) Nu, chiar le e bine așa!

– Să nu răcească, poate prind vreun curent…

– Stați liniștită, nu răcesc ei așa ușor!

Ora prânzului. Masa la restaurant. Unul la dreapta, unul la stânga. În față alte două doamne. Același registru însă.

– Pune și smântână în ciorbiță!

– Păi le place și așa…

– Dar, dar e bună tare pentru copii!

– Noi nu prea mâncăm lactate….

– Pune, pune, e bună! Se mai răcește și ciorbița așa!

Pun un vârf de linguriță, ca să scap. Sperând că scap… Nu însă, îndrumările își urmează neobosite făgașul.

– Dar dă-le și pâiniță!

– Știți, noi nu prea mâncăm făină de grâu…

Stupefacție.

– Cum nu mâncați? Păi și ce le dai?!

Încerc să rezum în două vorbe sute de pagini citite despre consumul de grâu și jumătate de an de constatări personale.

– A, nu, dă-le, sunt mici, copiii trebuie să mănânce pâine, cresc bine cu pâine!

Îmi vine să spun că cel mult se umflă, nu cresc, dar văd cu bucurie că se aduce la masă felul doi.

Piure, friptură și salată de varză.

Încep să le dau câte un pic de piure, fiecare ia după chef și poftă, lucrurile merg bine, doamnele se uită dar nu par să fie nemulțumite de ceva. Mănânc și eu. Două guri.

– Și, în ce zonă stați în București?

– Lacul Tei.

– A, băiatul meu stă pe la hala Traian, ……, ……, …… (și povestește ceva interminabil despre băiatul ei, dar eu am scăpat, vecina de masă are și ea un băiat, care stă tot la Traian și care a crescut și cu smântânică și cu pâiniță și cu gecuță și cu fulăraș… cu de toate! Ce fericire pentru ele iar pentru mine, extaz!)

Masa se termină fără alte hopuri, ne pregătim de plecare. Copiii ies pe afară.

Aud în spatele meu:

– Dar nu le pui un pulovăraș?!

Altă doamnă, dar… aceeași temere!

….

Concluzia? Ce mamă bună voi fi și eu… în 40 de ani de-acum! Gură deschisă

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013 pentru proba cu numărul 14, probă sponsorizată de Reeija.ro)

O singură geantă pentru fiecare femeie

Cu nu mult timp în urmă scriam aici pe blog aceste rânduri: Să recunoaștem. Un articol ce face apologia poșetei preferate nu este ceva de trecut cu vederea. Orice femeie care se respectă are o colecție impresionantă de poșete. De culori diferite, din materiale diferite, de dimensiuni diferite, cu mânere / toarte / barete diferite. Fiecare are rolul ei, fiecare se asortează la ceva, fiecare spune ceva. Viața unei femei este de neconceput fără un asemenea obiect. Poșeta / geanta nu mai este un lucru ce servește unui scop. A devenit un manifest, nu-i așa?

Aveam în minte atunci gențile și poșetele Reeija, care mai de care mai frumoase, care mai de care mai cu vino-‘ncoace, toate din piele, minunat colorate și cu un design deosebit, fără îndoială visul oricărei femei…

reeija

Apoi, la o conferință având ca temă responsabilizarea față de mediu și susținerea inițiativelor cu impact pentru comunitate, am aflat despre un concept revoluționar menit să conducă la o schimbare de optică privind moda și efectele poluante pe care aceasta le are asupra mediului, pornind de la pesticidele folosite în procesul de cultivarea bumbacului, vopsirea chimică și sfârșind cu tonele de textile aruncate în fiecare an, în condițiile în care majoritatea hainelor ce sfârșesc prin a fi aruncate ar putea fi refolosite… lucru despre care am și scris aici pe blog.

Am vizionat atunci un spot de două minute, două minute magice ce veneau în întâmpinarea naturaleții și subliniau, printr-un mesaj simplu, frumusețea vieții, viață ce semnifică pasiune și a visa și nu a avea dulapuri pline de haine, viață care înseamnă a arăta bine dar a face-o într-un mod cât mai responsabil! Două minute pentru a îmbrățișa o idee, o idee ce ar putea schimba fața viitorului… Două minute pentru a arăta că a trăi simplu și conștient se potrivește de minune cu conceptul de fashion!

Și-acum, gândindu-mă la toate acele genți și poșete și plicuri și accesorii ce umplu dulapul multora dintre noi, toate desigur cumpărate pentru a se potrivi cu personalitatea, cu pantoful, cu pardesiul, cu umbrela, cu manichiura, cu momentul, cu ocazia, cu gândul, cu toanele, cu anotimpul sau pur și simplu… cu celelalte din dulap, frumoase azi iar mâine nu, mă întreb cum ar arăta o revoluție, o reinventare a genții, o transformare a ei după dorințe și-n funcție de inspirație, o geantă ce este mare dar se face și mică, geantă – poșetă – plic printr-o simplă pliere, printr-un fermoar secret, un șnur sau o capsă magică, azi verde smarald iar mâine pestriț colorată, poate prin folosirea de vopsele lavabile, șabloane, tuș magic sau poate doar cu fețe multiple… Mă-ntreb cum ar arăta și dacă s-ar putea crea o geantă unică, un fel de caleidoscop, o geantă a tuturor femeilor dar a fiecăreia în parte, o geantă ce prin simpla atingere să se transforme în felurite chipuri, spre delectarea ochiului și-a inimii, spre împlinirea femeii și-a lumii în total…

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)