Prin reducere la absurd

2016, a.d. Liste. Ce știu să fac. Ce vreau să fac. Ce știu sigur că nu vreau să fac.

Perfect. Mă calific pentru, în ordinea anilor de experienţă:

– bonă. Îndată 7 ani de experienţă aproape 24/24, 7/7 (timpul e relativ, se știe, iar când vine vorba de copii el preponderent se dilată) în time management, anger management, crisis management, stress management, fatigue management, resources management, planning. Fac faţă oricărui gen de crize de nervi, lacrimilor nejustificate și celor justificate, pot conduce în condiţii de maximă siguranță misiunea de găsi jucării în toi de noapte, asigurarea logisticii pentru a petrece 16/24 ore în parc nu mi-e deloc problematică, pot purta interminabile discuţii despre cum au sufletul melcii și mi-am însușit denumirea absolut tuturor speciior descoperite de dinozauri.

– story teller (“redactor”). Experienţă în scris: de prin facultate. Eseistică având în centru somaţiile de plată, fidejusiujea, dreptul de regres, imposibilitatea fortuită de executare și multe altele la fel de imbârligate. Apoi corporate emails. Apoi blogging. (Notă de subsol: am nevoie de un corector, ofer 5% cotă-parte).

– fotograf culinar (fotografie comercială, identitate vizuală, ilustrate). Aproape 3 ani experienţă în fotografii făcute in condiţii de stres (cel puțin un copil care mă trage de mâna, îmi împinge mâna, mi se urcă pe spate, smiorcăie, se urcă pe ceva și cade, asează o jucărie cu roţi sau cu ţepi sau lipicioasă numai bună pentru a fi luată în picioare), sub presiunea timpului (cel puțin două guri care cer de mâncare), sub semnul riscului ca obiectul fotografiei să dispară înainte ca fotografia să apară (n.b. a nu se fotografia ciocolată atâta timp cât există copii care contorizează fiecare blitz și fiecare rotire a platoului la 10, 35, 90, 121, 180 și 368 de grade).

– masterchef raw-vegan. Diplomă de merit și 3 ani de combinat ingrediente în fel și fel de feluri, testat combinațiile, supraviețuit pentru a povesti cum se face.

– instructor de fitness. Sau aerobic. Sau pilates. Sau nutriţie. Sau wellness. N-am diplomă dar merit. Experienţă: un an de când alerg, unul și jumătate de yoga, aproape 7 de cărat copii în braţe după vreo 5 de imobilizare 9-10-11-12 ore pe zi într-un scaun cu un monitor în faţă si 3 de alimentație pe sprânceană după vreo 13 de excese nepovestibile, nenorocibile și neonorabile.

Altceva nu vreau să fiu. Momentan. A, ba da. Florar.

Lentile de contact? Nope!

De vreun an încoace urmăresc postările Kristinei Carrillo-Bucaram. Raw-vegană de îndată un deceniu, fostă hiperglicemică, acum vindecată și promotoare a unui stil de viață cât mai simplu și natural.

Și înainte ca interesul fanilor să coboare de la ochii ei la sâni (crucial de știut dacă sunt sau nu naturali!) sau invers, să urce de la epicele ei borcane cu amestecuri fresh și vibrante tot în aceeași direcție, una dintre întrebările pe care oamenii i le-au tot adresat a fost legată de culoarea ochilor ei. Ca atare ea a explicat într-un filmuleț cum stau lucrurile cu ochii ei, care din căprui au devenit, pe parcurs, miere + albastru și un pic de altceva.

Cum ar veni, o alimentație fără grăsimi trans- și de fapt statul departe de tot ce înseamnă procesat aduce, printre altele, ochi tot mai clari. Și luminos colorați. Deci nu, nu se pune problema de lentile permanente de contact. Și nici nepermanente. Ea între două filmări mănâncă un platou de fructe, nu se uită obsesiv în oglindă și mai și cheamă pe cineva din staff. Pentru a-i reconfirma că-i frumoasă. Și pentru a o ajuta să-și caute prin geantă solutia pentru lentilele de contact.

Daaaar, vorbim despre aproape 10 ani. Și despre o frumusețe nu neapărat căutată. Pentru restul, există magazinele de optică menite ab initio pentru cei care purtau ochelari. Restul care își cumpără lentile de contact colorate cu dioptrii dar mai ales fără și rezultă apoi ochi de un albastru turbat, frizând roșul la limita pupilei, dar na, omul e om și reacționează intens la tot ce înseamnă senzațional.

Așadar, cum spuneam, Kristina Carrillo-Bucaram. De urmărit. Măcar pentru ochii frumoși, dacă nu pentru altceva.

kristina-gabrielle-carrillo-bucaram-vegan

Vorbim chineza

Dacă e să vorbim despre bani și despre facerea și păstrarea lor, la mine lucrurile stau așa: am un card BRD, expirat. Cel pe care îmi intrau salariile când lucram ca angajat model iar pe care acum s-au adunat indemnizațiile și alocațiile copiilor. Nu m-am obosit să-mi fac drum prin Victoriei și să-l iau pe cel nou. Nu-i rău să se strângă niște urme de bani. Spun asta pentru că la cât de mulți sunt, poate prin 2030 și ceva vor putea copiii mei să meargă la Disneyland. Să-i ducă pe copiii lor, nu pentru altceva.

Apoi am un cont la Raiffeisen. Depun bani frecvent, dar nu am un card atașat. Ideea e să-i depun, nu să-i cheltuiesc aiurea de fiecare dată când mi se pare c-am găsit în vreun magazin obscur ceva interesant.

Și mai am un cont la Transilvania. Acolo îmi intră bani automat, mi-i depune curierul de la Fancourier odată ce-a încasat rambursul pentru comenzile de ciocolată. Aici am si card și primesc și notificări prin sms, deci știu foarte clar pe ce și când și cum mă pot baza.

În rest, țin banii la ciorap. Într-un plic verde mai exact, dar care nu anulează ideea de ciorap. În care pun și tot felul de carduri de fidelitate, se cam adună văd, eu fiind un fervent cumpărător de chestii on-line. Chestii însemnând ierburi și prafuri cu denumiri care de care mai ciudate și din care fac eu mâncare, mâncare cu specific alandala – fusion – experimente – talmeș-balmeș mai mult sau mai puțin raw-vegan.

Și dacă tot am povestit despre carduri și de ce e casa mea numai bună de spart, am dat printre altele peste ceva care se cheama imprimanta termica. Adică ceea ce folosesc cei care fac carduri, din câte deduc. Până acum, cum s-ar zice, nimic neobișnuit. Dar pentru descrierea minunii care a revoluționat umanitatea cea păstrătoare de bani în sân, la ciorap și saltea, ei bine, pentru mine în calitate de necunoscător al jargonului tehnic, iată chineză și nu altceva: Bazata pe modelele Zebra P110i si P120i, ZXP Seria 3 ofera o viteza de imprimare crescuta, de pana la 180 carduri pe ora, optiuni de encodare, interfata Ethernet (optional) precum si caracteristici fizice de securitate. Iar despre mine cu insecuritatea mea psihică și alte dandanale, revin altcândva…

Rutina cea folositoare

Există o vorbă care spune ruină, rutină, rugină. Cei trei R.

Așa o fi. Și probabil se aplică din plin când vine vorba despre dragoste. Și despre job. Și… cam atât. Că-n rest, eu văd doar beneficii ale rutinei. Serios acum, dacă nu aș avea o ordine a lucrurilor în toată această dezordine și-n tot acest haos care ne înconjoară de când avem copii, nu cred că aș face față să mi-i cresc “cu zâmbetul pe buze”, așa cum frumos mi-a spus cineva!

Și-acum c-am făcut introducerea mai mult sau mai puțin alambicată, să trecem mai departe la lucruri concrete. La programul fiecărei zile, care dacă n-are avea aceeași rutină perfectă, ar rezulta în… nimic realizat.

Ora 7, trezirea pentru mine. De voie, de nevoie. Oil-pulling, spălat pe dinți, pe față, pieptănat, pahar cu apă și lămâie, exerciții, încă un pahar cu apă, duș. Îi zic “ora mea”. Ora 8 dimineața, trezirea copiilor, de bună voie sau forțat. Drăgălășenia sau smiorcăiala de dimineață, în funcție de dispoziția pe care o au. Mic dejun. Merge repede pentru că nu le fac nimic complicat: suc de portocală sau un terci din banane combinat cu cacao raw, ulei de cocos, chia. Îi zice smoothie în cărțile de bucătari, alea mai recente și deschise la stilul de viață raw-vegan. Pregătirea ghiozdanelor. Două ghiozdane, chiar dacă doar unul dintre copii merge la grădi. Cutiuță cu tartinuță din pâine de casă, ulei de măsline, cimbru, sau în zile de grație brânză de capră chipurile bio, alături un măr sau o banană. Și apă. Exact același lucru pentru amândoi. Iar într-al celui mic, carioci (comandate pe bandă rulantă precum cartușele într-o fabrică, dintr-un loc cu nume parcă predestinat: cartuseria.ro) și-un caiet bun pentru mâzgălit odată ce-l plasăm pe cel mare în sistem iar eu plec cu prâslea pe-acolo pe unde am treabă. Sau în parc. Sau înapoi acasă, depinde de program.

Ore “libere” pentru mine. Două la număr. Înghesui în ele cât mai multe pot. Și haine de spălat și de întins și-un aspirat și niște chestii pentru prânz de preparat și scris și citit și timp pentru conversat. Online. Trăiască internetul și viața de după ecran.

Ora 11,30. Plecăm, eu și nelipsitul cel mic, să-l luăm pe cel mare de la grădi. 13 pm.  Înapoi acasă. După drum și nelipsita oră de parc. Mâncare. Ei joacă (a se citi demolat casa și stricat cât mai mult din tot ce se poate strica), eu strâns masa și iar rutina scris și citit și timp pentru conversat. Sau măcar una dintre cele trei. Aproape 15 pm, ora pentru citit povestea de nani și pentru culcat. Somn de prânz. Trezit pe la 18. Fructe, joacă, masa de seară, o tură prin parc, acasă, joacă pe cont propriu și timp pentru noi, cei mari, să rezolvăm ce mai e de rezolvat. Sau cel puțin să încercăm.

22 pm. Iar poveste de nani. Iar culcat.

Rutina e folositoare, da, da! :-)

Poveste bazată pe un fapt real

Au fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost nici nu s-ar fi povestit, un rege și o regină ce aveau doi prinți, frumoși și veseli precum răsăritul soarelui, zglobii și minunați precum ziua la amiaz, cu plete aurii precum cerul la apus și iubitori de afine negre precum noaptea cea blândă… Și viața la castel curgea plină de culoare până ce într-o zi, regele și regina aduseră pe lume o fetiță ce-avea un gângurit precum zumzăitul de albină, fetiță ce le umplu viața de și mai multă culoare! Și se gândiră ei ce se gândiră și, după o vreme, căzură de acord ca numele fetiței să fie… Integraalia.

Și Integraalia creștea și de la o zi la alta mai frumoasă se făcea, minunând pe toată lumea cu puritatea ei, vrăjindu-și frații și părinții cu tandrețea și bunătatea ei… Și uite așa timpul trecu și veni vremea ca Integraalia să aibă de partea ei un prinț, prinț la fel de bun și de minunat ca și ea… Un prinț ce, prin căldura lui, să-i încălzească sufletul și să-i vegheze devenirea.

Și cine să-i fie Integraaliei mai buni sfătuitori decât însăși regina și însuși regele? Și astfel se porniră ei să caute în regatele vecine, să întrebe, să afle… Unde, unde oare o fi prințul care să-i fie Integraaliei la înălțime?! Iar căutarea lor, și așa anevoioasă, era de la o zi la alta mai mult îngreuiată de pretendenții care, aflând de gândurile lor, se prezentară la castel toți într-un suflet, toți animați de dorința de a o cuceri pe mândra prințesă și de a-i deveni pe veci ales…

Armuri albe, armuri negre, armuri oțelite, toate se perindară pe la castel… prinți mai mari și prinți mai mici, mai puternici și mai slabi, mai bogați și mai săraci, mai frumoși și mai urâți… Toți purtați de-un aer cald, toți venind pentr a-i împlini Integraaliei dorința de-a fi regină peste un regat mustind de fructe pline de savoare, suav alintat de parfum izvorât din tinerețe și esențe care dintre mai de care mai rare, având gust de praline și culoare de șofran…

Toți se doreau demni de-a fi rege lângă de preafrumoasa viitoare regină, toți păreau potriviți, fiecare în felul lui avea noblețea faptei iar regele-tată și regina-mamă deveneau copleșiți de misiunea lor de-a face, pentru fiica lor preaiubită, cea mai bună alegere… Așa că dormiră nopți la rând în așteptarea gândului cel bun iar acesta într-un final veni, șoptind ca trei probe de foc fiecare pretendent să treacă, de s-o pricepe și potrivi!

Și-așa fiecare prinț se văzu nevoit să-și încordeze suflarea pentru ca fructe de pădure să încălzească, dar… la culoarea celosiei să se oprească! Iar din doar patru magice ingrediente, esența pralinei să o găsească!

Mulți veniră să-și încerce norocul, dar puțini rămaseră… Cum oare să-și împace ei suflarea cu culoarea, cum oare din aproape nimic, minune să scoată…?

Până ce într-un final, un prinț pe nume Excalibur poposi la poarta castelului, purtând cu sine armură de-un negru cum nu s-a mai văzut și suflarea caldă a nouă vieți… O noapte întreagă prințul la probe se gândi, iar dimineața…. ei bine dimineața, el regelui, reginei și Integraaliei le dovedi că nimeni ca el nu poate fi!

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea, poveste ce însă fără o legendă… nu se poate însă termina!

  • Prințesa Integraalia este în realitate un proiect ce promovează un stil de viașă sănătos și face primii pași aici
  • Armurile albe, armurile negre, armurile oțelite, prinții mai mari și prinții mai mici, mai puternici și mai slabi, mai bogați și mai săraci, mai frumoși și mai urâți sunt diversele tipuri de aparate de deshidratat existente pe piață…
  • Aerul cald ce-i purta pe toți acei prinți se traduce prin curentul de aer cald ce deshidratează alimente fără ca enzimele, vitaminele, etc să fie distruse…
  • Proba numărul unu, de încălzire a fructelor de pădure, este de fapt posibilitatea aparatului de a deshidrata nu numai fructe de pădure ci orice tip de fructe și de legume…
  • Culoarea celosiei este legată de culorile display-ului termostatului de la aparat…
  • Esența pralinei din doar patru ingrediente se concretizează într-o rețetă de ciocolată raw-vegan, în care din unt de cacao încălzit în deshidrator, cacao, miere și alune se poate prepara o delicioasă bomboană de ciocolată!
  • Cele nouă vieți ale lui Excalibur sunt cele nouă tăvi pentru deshidratare…
  • Excalibur este apreciat ca fiind cel mai bun deshidrator existent pe piața, motiv pentru care Integraalia l-a ales dintre foarte mulți alți pretendenți! Smile

excalibur

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013 )

Sarmale, restaurantul Rawdia și un deshidrator, adică gustul copilăriei, gustul hranei vii și viitorul tehnologiei!

Gustul copilăriei mele este legat de sarmale. În primul rând de sarmale. Sarmale făcute de bunica mea, din carne adusă de la măcelarul care ne era prieten de familie, din orez pe care îl alegea ea cu mâna ei și din foi de varză desprinse din verzele murate, tot de ea, în fiecare toamnă. Noi le acopeream cu multă smântână și le mâncam împreună cu ceva ce se chema “hrean”, hreanul acesta fiind de fapt sfeclă roșie din belșug, amestecată cu foarte puțin hrean, astfel încât dulcele sfeclei să nu prindă decât un strop din iuțeala hreanului…

Având așadar gustul sarmalelor bucovinene adânc întipărit în minte, mă întrebam, anticipat deziluzionată, cu ce l-aș putea înlocui într-o alimentație raw-vegan, alimentație pentru care am optat de câteva luni bune. Vara a trecut, iată vine frigul, vin sărbătorile, așa că pe lângă torturi raw din fructe și bomboane la fel de raw, salate și fructe de tot felul, parcă s-ar impune și ceva de… MÂNCARE! Și uite așa, ieri, cu cățel și cu purcel, am pornit la restaurantul Rawdia, ca să vedem totuși ce putem mânca până… să ajungem la desert!

Bun, și așa cum spuneam, ieri am fost la Rawdia. Am ajuns, am debarcat, am intrat, ne-am uitat de jur împrejur și… am comandat! Chiftele, sarmale cu smântână, pâine cu semințe, ciocolată, lapte și suc. Da, nu este nicio greșeală! Am comandat chifteluțe – făcute din quinoa germinată! -, sărmăluțe din migdale, hrișcă, nucă, ciuperci, morcov, ceapa, mărar, pătrunjel, caju și usturoi, îmbrăcate în foi de viță, asortate cu smântână de caju, apoi pâine raw, ciocolată raw, cacao din lapte de migdale și suc din… spirulina! Și după ce am mâncat până la ultima firimitură tot ceea ce aveam în farfurie, am zis – exact așa cum o făcusem cu nu mult timp în urmă, la cofetăria Ostraw Vegan – DAAAAAA, SE POATE!!!

Da, se poate, iată că am făcut testul suprem și am ajuns la concluzia că sarmalele și hrana vie nu se exclud reciproc, dimpotrivă, pot merge mână în mână astfel încât să satisfacă gusturile și să șteargă toate rezervele oricărui aprig susținător al bucătăriei tradiționale și, foarte important, să încânte până și un mic mofturos de nici 5 ani!

rawdia

Și-acum c-am fost, am văzut și ne-a plăcut, am început, pe de o parte, vânătoarea de rețete, iar pe de altă parte pe cea de oferte de aparatură pentru bucătărie. Căutăm sarmaua ideală și deshidratorul cel mai bun, deshidrator care ne va ajuta să facem și noi, la rândul nostru, și pâine și clătite și multe alte bunătăți ce nu necesită nici plită și nici cuptor, ci doar inspirație și… un pic din tehnologia viitorului raw!

Pentru că, orice s-ar spune, într-o lume în care cântarul le este multora dușman iar statisicile ce vorbesc despre sănătatea populației sunt cutremurătoare, viitorul este cel al hranei vii!

Iar în lupta ce se va da între din ce în ce mai futuristele cuptoare incorporabile și deshidratoare, deshidratoare aliate cu singurele incorporabile ce vor rezista, în timp, pe piața cererii – frigiderele! – vor câștiga, oricât de sceptici am fi acum, cele din urmă!

hotpoint-ariston-fk-1041l-p20-x excalibur

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Ciocolată raw-delicious!

Fără nicio exagerare, mi-a luat mai mult timp să fac această poză “artistică” decât să prepar ciocolata în sine…

photo 1

Ingrediente? Pași de urmat?

photo 4 photo 3 photo 2 photo 2

Și încă o variantă, o adaptare care, estetic vorbind, nu mi-a ieșit prea spectaculoasă, dar… la fel de delicioasă!!! Smile

photo 3 photo 4 photo 2 photo 1

photo 1 photo 3 photo 4 photo 5

Concluzia? From now on, raw is my middle name!!!

S-o luăm cu începutul! Inutil & util

Pentru mine orice lucru are un început bifazic: tabula rasa și documentare. Legând aceste două momente de inițiativa Integraalia, rezultă chestii de dat și o carte cumpărată – adică mai mult spațiu pentru lucrurile într-adevăr utile și… inspirație, inspirație, inspirație! Smile

De dat:

1 2 3 4

… și cartea ce va sta la loc de cinste pe masa din bucătărie! Pe lângă poza cu coperta am adăugat și unele cu niște rețete de dulciuri ce se fac, fără nicio exagerare, cât ai bate din palme!

3

1 2

6 7

4 5

Zarurile au fost aruncate!

INTEGRAALIA. De la un modus vivendi la o băcănie online

Citesc următoarele: “Mâncatul compulsiv pare să devină o caracteristică a societății zilelor noastre”. Afirmația vine la pachet cu noțiuni de genul “mâncatul emoțional”, “alimentație compulsiv-adictivă”, “mâncatul anti-depresiv”, “a mânca pentru a resimți un confort psihologic”, etc.

Desigur, într-o lume în care ciocolata Poiana costă vreo 4 lei iar aceeași cantitate de ciocolată raw-vegan 10 lei sau chiar mai mult, într-o lume în care ciocolata de casă se găsește doar prin delicaterii sau la târguri în timp ce foietajul te îmbie la orice colț de stradă iar punga de cipsuri propune mai multe variante de gust decât semințele de susan de pe-un covrig, lucrurile nu pot să meargă decât într-o singură direcție…

Iar pentru că, pe noi, fiecare zi ne duce cu un pas mai departe de acest vertij, mi-a venit o idee ce va purta numele Integraalia. Un loc pentru toți, de la mic la mare, talentați într-ale gătitului sau mai puțin, cu timp sau în lipsă de timp, cu bani mulți sau cu bani puțini. Un loc cu rețete și chestii de cumpărat, la prețuri de bun-simț.

Integraalia va fi un fel de Băcănia veche. Doar că va fi online și va avea într-adevăr prețuri de băcănie. Așa va începe, așa va continua și așa va rămâne, pentru că, până la urmă, vorbim despre lucruri simple…

***

Iar la loc de cinste în această Integraalia va sta probabil o budincă de couscous, proaspăt testată și de toți apreciată – pentru că, nu-i așa, Integraalia este locul ce se naște din experiența acestui an de grație 2013…

1 2 4

5 6 7

8 9

(Ingrediente: couscous, zahăr brut, banane, unt, scorțișoară)

Răsturnarea ideii de cofetărie

Pe principiul ziua bună se cunoaște de dimineață iar săptămâna minunată de luni, am început ziua mergând la cofetărie. Dar nu la orice cofetărie, ci la o cofetărie raw-vegan. Mai precis, la cofetăria Ostraw Vegan, cofetărie despre care aflasem zilele trecute și care, din imaginile de pe site-ul Ligiei Pop, mi se păruse un loc uriaș adăpostind o lume gen alice în țara minunilor…

Ei bine, cofetăria nu este nici pe departe uriașă, dimpotrivă, este minusculă, dar acest lucru devine irelevant odată ce începi să guști…

Și-am gustat și-am tot gustat… Bomboane cu ovăz și merișor (au devenit preferatele noastre!), cu prune și cu nuci, cu ghimbir, cu cânepă, apoi pătrățele de ciocolată, tort, înghețată, sunt toate acolo… SPLENDID! Iar faptul că un copil ce până mai deunăzi mânca ouă Kinder, batonașe de ciocolată, jeleuri, bombonele și mai era și familiar cu gustul prăjituricilor de la Ana Pan a fără acceptat fără rezerve schimbarea, spune foarte multe despre ceea ce se poate face îmbinând, cu simplitate, nuci, semințe, fructe, vanilie, miere, scorțișoară, cacao sau alte ingrediente a căror denumire, origine și întrebuințare îmi sunt (încă) străine…

Concluziile ar fi că se poate, că este simplu, că este la îndemâna oricui. Pentru că eu una, deși am tot făcut înghețată raw-vegan, nu mi-am imaginat că se pot face bomboane și tort care să mai fie și comestibile! Da, recunosc, obișnuită fiind cu… obișnuitul, până astăzi am trăit cu impresia că nu poate exista desert delicios în absența laptelui, oului, a zahărului și a untului, a dospitului, fiertului sau coptului…

Și încă o notă importantă: cele trei tăvițe pe care le-am mâncat cot-la-cot nu ne-au lăsat cu senzația aceea de oare ce-o fi fost în capul nostru de am mâncat atât?! ci cu o stare de bine și, foarte important pentru noi, glicemia lui Bogdan a stat în parametri, deși dulciurile pentru “diabetici” le-am apreciat doar din ochi, în catalog! Smile

1 2 3

4  5

6 7

9 10

16 13