Fiecare

Cred (adică sunt sigură de-acum) că l-am crescut pe cel mare cu gândul unic că el trebuie să fie cel mai bun. La un an și unsprezece luni recunoștea toate literele (dacă pe atunci aș fi știut cum se pot câștiga bani din youtube probabil aș fi făcut o avere cu copilul-meu-minune), când alții abia spuneau poezioare de o strofă în română el deja știa tongue twisters și tot așa. Mai mult de atât, ca să nu fie cel mai bun dintre cei buni doar cu mintea, îi încurajam și toate gesturile extreme, gen cocoțat în vârful toboganelor sau dat cu capul înainte sau coborâri cu motocicleta pe cele mai abrupte pante. Al meu trebuia să fie mereu cel mai sus, să meargă cu cea mai mare viteză, să atragă cele mai multe priviri.

Cu un singur lucru nu mergea bine, spre disperarea mea de mamă prostește de pretențioasă. Cu puzzle-urile. Și întâmplarea făcea să fiu într-un grup de mame dintre care una nu mai prididea să-mi spună cum fetița ei de nici trei ani face deja puzzle cu 24 de piese, vârsta 3+, asta în timp ce al meu nu unea nici patru între ele… Complicat. Și cum pe-atunci nu mi se copsese gândirea așa cum mi s-a copt la al doilea, trăgeam de mine și de copil să facem și noi puzzle, mi se părea crucial să poată și el, nu mai puneam în balanță ce poate face în rest, era totul sau nimic, dacă nu ducea la capăt un puzzle din cel puțin 24 de piese, însemna că nu știe nimic. Și, cum era de așteptat, deși am umplut casa de tot felul de puzzle-uri, care de care mai frumoase și mai colorate și toate cu personaje care îi plăceau lui, doar-doar l-oi motiva cumva, copilul nu a făcut puzzle. Pur și simplu. Iar eu, după o perioadă de nedisimulată dezamăgire, am renunțat. A venit cel mic. Și, cum-necum, la doi ani și un pic, ne-am trezit cu el făcând puzzle. A fost fascinat, încă de prima dată când a dat peste ele prin casă. M-am simțit în al nouălea cer, iar mintea mea (coaptă, ziceam?) a zis na, sic-sic, uite că ți-am făcut-o, mămică-de-fetiță-ce-face-puzzle-din-24-de-piese-la-nici-trei-ani, ia uite că eu am un copil care face așa ceva cu muuuult mai devreme! Și, ca să-mi fie încântarea și mai mare, probabil văzând atât de mult entuziasm și atât de multe laude pe capul celui mic, s-a pornit, tam-nesam, și cel mare. Cu puzzle de 49 de piese. Apoi direct cu unele de 100. Și-acum nu știu cum se face că deși mi-am învățat lecția cu toate la timpul lor și în mod clar nu mai încurajez spiritul de competiție, mă simt ca o mare învingătoare…

(aici, oferte de jucării și tot felul de puzzles, pentru a fi cumpărate de părinți-mai-mult-sau-mai-puțin-competitivi de copii în mod cert inocenți și necompetitivi)

puzzle 2

OK, Da, Nu, Depinde

Magic Jinn știe 350 de animale. Noi patru, împreună, vreo 50. Hai, 100, dacă scoatem și enciclopedia pentru preșcolari.

Jinn te întreabă dacă are pene, câte picioare, dacă-i mare sau dacă-i mic, ce mănâncă, unde trăiește, ce culoare are, are pene, are păr? Și apoi intră în detalii. Are tentacule? Trăiește în ape curgătoare sau stătătoare? Numele animalului e format din două sau mai multe cuvinte? Numele animalului începe cu litera… ? Apoi, dacă e mare, cât de mare? Cât o motocicletă? Cât o minge de fotbal?

Tu răspunzi. Da, nu, depinde… Și tot așa, din aproape în aproape, tachinându-te (Eram convins! Eram sigur! Stai, nu-mi spune! Îmi plac concursurile de ghicitori, mai ales când știu sigur că le câștig! Cred că m-am prins, dar îți mai pun câteva întrebări, de distracție! Puterile mele magice îmi spun că te gândeai la un…) îți spune animalul pe care ți-l imaginai. Chit că te gândeai la narval sau la cocoșul de munte sau la armadillo sau la tapir, lemur sau la muflonul asiatic, chit că încerci să-l păcălești sau să-l încurci, nu merge, el știe ce e în mintea ta. Enervant.

Două ore de când l-am desfăcut am stat non-stop și ne-am jucat. Copiii la început s-au amuzat, apoi s-au amuzat de noi care nu ne mai opream, apoi s-au plictisit și de jucărie și de noi. Dar noi, mari și abili, ne-am încăpățânat. Inutil să spun că… în mod inutil.

P.S. E o jucărie precum puzzle-urile pentru blonde. 4+. Deci ne auzim peste 4 ani. După ce vom fi învățat 350 de animale și ne vom fi asigurat că Magic Jinn nu este de neînvins.

image image image image image image image image

Puzzle

Poate că ați observat și voi că viața este făcută din bucăți… Bucăți care se leagă între ele.

La începutul lunii octombrie, am început să dăruiesc. La nici o lună mai târziu, o persoană dragă mie a decis să facă același lucru, majoritatea lucrurilor dăruite zilele trecute sunt de la ea. De asemenea, joi, băiețelul meu a primit în dar un robot, două mașinuțe de poliție, DVD-uri, de la o mămică apropiată nouă.

Robotul este un personaj dintr-un puzzle pe care îl aveam cumpărat de la începutul verii, desigur că am profitat de ocazie pentru a-l face din nou.

puzzle1

Astăzi, ca o continuare a secvenței dăruiesc-dăruiește-robot-puzzle :-) aleg să dăruiesc o fustă Levi’s, size 24. Este nouă.
puzzle2  puzzle3
Este atât de scurtă, încât arată ca o bucată … dintr-o fustă mai lungă! :-) La fel ca o piesă dintr-un puzzle!