Calul, la mall. Rook, Ben…

Azi, zi de Promenada. Nu pentru a ne împrospăta garderoba sau pantofarul, ci pentru a cumpăra, iar, jucării. De fapt ar trebui să cumpăr o jucărie, una singură, dar pentru noi a cumpăra o jucărie se înmulțește de fiecare dată cu trei. Pentru că lucrurile stau așa: ieri, în parc, scenariul obișnuit. Doi copii ai mei și prietenul lor. Unul mare, unul mediu și unul mic. Foarte mic. Ultimii doi fiind ai mei, cel mare fiind prietenul lor comun. Se înțeleg perfect, nu ai spune că e vreo diferență între ei, formează o echipă și rar am mai văzut sau auzit de așa ceva. Se joacă mereu cu aceleași jucării. Ben 10. Doar că, în veșnicele lupte dintre extratereștrii buni și cei răi, inevitabil apar rupturi. De capete, mâini și picioare, până la urmă vorbim despre plastic și nu despre fier și siliciu, cum se spune în benzile desenate. Sau se vede la televizor, deși noi la televizor privim deloc sau cel mult arareori. Iar când un cap de la jucăria prietenului cade în mâinile unuia dintre ai mei, mă simt datoare să o înlocuiesc. Consider că ține de fair play.

Bun, deci zi de Promenada. Care începe la Noriel, continuă cu un fresh la be nat și cu mine, profitând de atenția celor mici în totalitate captată de cele două dintre cele trei jucării noi, cele care – cum altfel?! – li se cuvin lor, verificând, în treacăt, ce eșarfe dantelate, inele supradimensionate din argint și ce ceasuri casual de dama au mai adus la insulele din hol. Nu-i zi de shopping dar cine-i poate spune calului să nu mai mănânce ovăz?! Probez și niște cercei timp în care cei mici probează și ei. Ochelari de soare polarizati așa cum au văzut la Rook, partenerul lui Ben. Copii… Iar eu, azi și de fiecare dată, și mai copil decât ei.

Camarazi

“Biblia” mea în materie de educație este, cu siguranță, cartea care poartă titlul Recomandări psihanalitice pentru mame, scrisă de Wilhelm Stekel.

Procedați foarte bine căutând camarazi de joacă pentru copii. […] V-am atras atenția încă din primele scrisori asupra pericolelor care-i amenință pe copii când se află mereu în compania adulților. Copiii au nevoie de copii! Această idee pare de la sine înțeleasă și totuși atât de rar se ține seama de ea. […] Și dacă va cădea, copilul va învăța din durere să fie mai atent data viitoare…

Cam așa au stat lucrurile în aceste ultime două zile… :-)

La locul de joacă:

camarazi4   camarazi5
Acasă:
camarazi6   camarazi7

O buză spartă, un cap de mânerul canapelei, dar …. mai contează?! :-)))

***

Este adevărat. Nimic nu se compară cu bucuria unui copil atunci când este în compania altui copil.