Păr, politică și tradiție…

După lupte seculare care au durat vreo douăzeci de ani, am ajuns ca, într-un final, să mă împrietenesc cu oglinda. Dacă într-o vreme aș fi pus o bucățică ici, aș fi luat o bucățică de colo iar relația mea cu suprafața lucie era ceva de genul da’ minte-mă și tu măcar o dată-n an!, ei bine acum lucrurile au evoluat spre eh, hai, gata, gata, prea ne-ntrecem cu gluma!… Și-acum că mi-am dat iar în petic cu modestia Smile, stăteam eu și mă gândeam că-n toți acești ani care au trecut și-n care am fost nemulțumită ba de una, ba de alta, ba de toate la un loc, un singur lucru a ținut piept strâmbăturilor mele din nas: părul meu. Părul meu, păr care nu lasă pe nimeni cu răsuflarea tăiată prin minunăția buclelor sau cine știe ce reflexe serafice, dar păr pe care mi l-am îngrijit și care este și frumos și sănătos și cu bucurie pe spate curge în jos…

parul meu 1

Și-n acest deceniu care a trecut, părul meu a avut un singur rival: pe cel al consortului meu… Open-mouthed smile

Cu mult mai lung decât al meu, divin buclat, pretabil la diverse coafuri, de la vâlvoi pe spate la zulufat sub fes… fără tăgadă, părul perfect!

par valentin1

Acolo unde eu puneam moațe sau periam și periam, al lui funcționa pe principiul spălat și… perfect aranjat. Acolo unde eu tundeam și filam, al lui creștea și creștea… iar unde eu cumpăram alt șampon și-alt șampon, el era fidel unuia singur… ce nu era nici scump, nici profesional, nici bio, nici de bebeluși, nici pe bază de zece plante și cu siguranță fără soluții instant pentru toate cele “cinci probleme” ale părului!

Iar în timp ce părul meu bifa înc-un șampon și înc-un balsam, părul jumătății mele bifa mandat-de-premier după mandat, crescând aprig și de foarfecă neatins…

a part of history-002

Marketing și politică, mână în mână merg, tot promisiuni, tot speranțe!

Iar pentru că la politică ne pricepem toți Smile dar la raft suntem îngenuncheați de ofertă și asaltați de tot atâtea variante de șampon câte fire de păr ne cad într-un an, revin de unde am plecat, la părul meu adică, spunându-mi că bine-ar fi să-mi reamintesc de lucrurile simple și care au rezistat în timp, de cele care nu au apărut peste noapte promițând marea cu sarea dar care, precum valul, ca valul au trecut…

Și uite-așa – că tot veni vorba! – voi apela la Farmec și la produsele lor care, e bine de știut, “se situează la limita dintre produsele cosmetice de înfrumusețare a părului și cele farmaceutice”, pornind o nouă etapă a îngrijirii mele c-un ser de vârfuri și-un kit de fiole din gama Gerovital Plant Tratament!

Spuneți-i… respect pentru tradiție!

farmec

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Recomandări de weekend. Castelul Peleș sau despre oamenii cu carte de-acum 100 de ani

Duminca trecută, pe ploaie și vânt, am fost la Sinaia. Să vizităm Peleșul, deoarece Bogdan era doritor să vadă cum arată un castel. Am mers foarte bine până în Sinaia, singura problemă – odată ajunși – fiind drumul spre Peleș, care este în lucru… Am luat-o așadar pe altă parte, am întors mașina pe drumul spre Predeal, surpriză însă! – și zona aceea este în lucru – și uite așa, abia după trei întoarceri am reușit, într-un final, să ajungem la destinație…

Aglomerație mare, nu pentru că s-ar bate conaționalii pentru porția de cultură, ci foarte mulți străini. După ce am stat la două cozi am intrat, s-au făcut grupurile și… a început “distracția”.

Ne-am împărțit copiii astfel: eu cu cel mic, care nu mai concepe să stea nici călare, nici pe jos, ci vrea doar să meargă încotro vede cu ochii, iar Valentin cu cel mare, care, dacă este cu tati, nu mai concepe să stea altfel decât în cârcă…

În vestibul, în timp ce ghidul puncta istoricul castelului, vorbind despre familii, ani, premiere în Europa, despre lambriurile din lemn de nuc, despre basoreliefuri și stauiete, eu încercam să-l domolesc pe cel mic care scotea chiote de încântare și încerca probabil să acționeze extinctorului din colțul pe care i-l stabilisem ca zonă de acțiune. Iar când grupul s-a mutat mai sus, în sala de recepție, eu am rămas tot la extinctor, tot șâșâind de zor la micuț și sperând că ghidul va reuși să-i acopere ciripeala extaziată…

Momindu-l pe cel mic cu uite becul, sus-sus, l-am luat în brațe și am fugit pe scări, pentru a prinde grupul din urmă abia în sala armelor. Pe când ni se povestea despre scutul originar din Kenia, Valentin, turtit sub greutatea lui Bogdan, mi-a făcut semn că-l ia el pe Vlad afară – probabil preferând o alergare după micuț în locul a 20 de kilograme purtate pe umeri… Am aprobat imediat, anticipând momentele de relaxare când, cu Bogdan de-o mână și cu aparatul în cealaltă, aveam să pun bazele unui testimonial absolut senzațional.

Vizita a continuat cu cabinetul de lucru al regelui, unde am văzut vitralii lucrate în ateliere din Elveția și am aflat că regele stătea în picioare, la pupitru, în timpul audiențelor, în semn de respect pentru interlocutor, iar că în timpul lucrărilor la castel s-au vorbit, pe șantier, 14 limbi! Apoi am intrat în biblioteca regelui, care, la vremea sa, găzduia nu mai puțin de 10 000 de volume scrise în franceză, germană, italiană, engleză. Ni s-a povestit că regele avea o solidă pregătire militară dar că studia cu tot atâta pasiune istoria artei și a culturii, monografii ale pictorilor celebri, cărți de arhitectura, de geografie – în epocă, se spunea că “politica și arta își dispută primul loc în inima regelui”.

Am intrat în sala de muzică unde m-a pus pe gânduri faptul că regina Elisabeta picta, scria, cânta – activități ce astăzi nu (prea) mai intră în rutina cotidiană a unei femei… Spectaculos castelul Peleș, atât prin migala din spatele fiecărui lucru, cât și prin ceea ce au fost oamenii care au trecut acum 100 de ani prin el!

În sala florentină am auzit doar atât: Mami, mi-e foame… și fără să stau pe gânduri am făcut cale întoarsă, bucuroasă că totuși copilul nu s-a plictisit mai devreme, fericită că, deși mic, a avut deja primul contact cu fabuloasa lume a regilor și a reginelor.

1 2 3

4 5 6

7 8 9

10 11 13

14 15 16