Fruitluck. Pionierat

Dacă în America se organizează Woodstock Fruit Festival, iată că și la noi încep lucrurile să se miște într-o direcție asemănătoare. Adică iubitorii de fructe sau cei doritori să încerce un stil de viață având drept combustibil (aproape doar) fructele se pot întâlni și … manifesta! :-)

Îi spunem Fruitluck. Iar ieri seară a fost o a doua ediție. Nu ne-am strâns sute, mii, ci fix cât degetele de la o mână. Dar orice început este mai greu. Iar ceea ce facem noi, cu mândrie, se cheamă… pionierat!

image

image

image

Avent, au vent…

Când vine vorba despre nou-născuți, produsele Avent sunt dezideratul tuturor mămicilor.

Nu întâmplător. Istoria îndelungată, pionieratul în ceea ce privește tetinele fără gust și fără miros sau inovatoarele sterilizatoare Avent sunt suficiente motive pentru ca marca și așa de renume să-și consolideze și mai mult poziția pe piață.

Nimeni nu contestă importanța și valoarea lor. Nimeni nu spune că pompa de san Avent nu ar fi alegerea ideală a oricărei mame care are în gând doar ce e mai bun pentru micuța ființă apărută în viața ei. Avent a devenit un sine qua non.

Da, nimeni nu contestă beneficiile pe care tot ce e marcat “Avent” le aduce într-o casă cu un bebeluș. Și nu o voi face și eu. Deși tentația ar fi mare să readuc în discuție acele zeci, sute și mii de ani în care copiii erau aduși pe lume neasistat, erau alăptați chiar de la naștere și apoi mult timp, mult peste acele 6 luni pentru care, chiar și așa, puține mame mai au astăzi răgaz. Sau să vorbesc despre casele în care erau crescuți nu unul sau doi copii ci chiar și doisprezece, alături de un câine și o pisică și multe alte orătănii și lighioane care-și aveau locul lor firesc în micul (de fapt marele!) habitat… Case de intelectuali purtați pe la cele mai scumpe școli din Europa sau case de oameni simpli, nu prea conta. Familia numeroasă era în firea lucrurilor și tot în firea lucrurilor era “familiarizarea” micuțului cu un mediu normal, complet nesteril și lipsit de angoase gen ce tetină se potrivește sau ce lapte praf sau care buton trebuie apăsat sau cât timp poate fi laptele matern congelat.

Era simplu pe-atunci… Dar totul e din ce în ce mai mult uitat.