Nu repara ceea ce nu-i stricat!

John Hagelin spunea: atunci când ingineria genetică încalcă legile firii biodiversitatea este compromisă iar viitorul ecosistemului devine imposibil de anticipat.

În aceste vremuri în care se vorbește mult despre ingineria genetică, despre organismele modificate genetic, despre sănătatea noastră și despre viitorul omenirii în general, oare câți se întreabă de unde a pornit ingineria genetică? Dintr-un laborator oare? De sub lamela unui microscop? Sau poate dintr-o eprubetă manevrată cu grijă? Poate… Deși dac-ar fi să ne gândim mai bine, poate am înțelege că ingineria genetică s-a născut… dintr-o joacă de copii! Da, ingineria genetică a pornit, simplu și firesc, din apetitul copilului pentru joc și din dorința lui de a stăpâni lumea. Pe nebănuite, copilăria zburdalnică și inconștient trăită s-a transformat în diagrame și simboluri iar micuții neastâmpărați, din prea multă dragoste pentru natură iar apoi poate din prea puțină, au găsit calea pentru a transforma și modela firescul astfel încât, pe nesimțite, el să devină o simplă amintire…

Și… de când a pornit? Este ea fructul secolului trecut, încununare a tehnologiei atotputernice sau vine din străfundurile istoriei, încă de când omul citea orele din umbra copacului și-și ghida drumul după mușchiul ce-l îmbrăca pe-o parte? Păi a pornit cu milenii în urmă, poate de la copilul sumerian și albinele ce nu-i dădeau pace sau de la micul armean ce nu reușea să-și stăpânească nărăvașul cal, pentru a prinde apoi aripi prin secolul al 19-lea, din joaca de-a grădinăritul și degetele lipicioase de miere ale unui copil care, fără a-și conștientiza pasiunea, obișnuia să-și petreacă timpul printre straturi și printre stupi…

Apoi, ca-ntr-un efect de domino, timpul a împins teoria înainte, prăbușind, într-un final, firescul unei lumi întregi… Pentru că jocul printre răsadurile de morcovi, devenit peste noapte joc de lego, s-a transformat pe nesimțite în BioBricks, urzeală de ADN modificat pe porțiuni, conspirație halucinantă dezvăluită în știri alarmante și vizibilă pe corpul din ce în ce mai bolnav a milioane de oameni din întreaga lume, urmată de reacții de-a dreptul aberante, pornind de la tinerele anorexice captive în jocurile foamei și sfârșind cu activismul care generează un contra-curent, de revenire la firesc și normalitate, dar care, în mod inevitabil, hrănește o nouă și elitistă industrie… cea bio-eco-organică!

Și mă întreb care este soluția pentru a fi la adăpost într-o lume marcată de cuvinte precum alimente modificate genetic, inginerie genetică, pesticide, poluare, hormoni, aditivi, într-o lume care propune fără rezervă o alternativă pentru orice, pornind de la laptele matern din ce în ce mai bine replicat în formule perfect adaptate – nu-i așa?! – cerințelor micilor ființe și sfârșind cu… banalele legume pentru supă! Care este rezolvarea? Cum facem oare întoarcerea în timp la calul nehibridizat și la polenizarea naturală? Cum temperăm savantul hipnotizat de molecula lui, cum stăpânim explozia întregii industrii alimentare și cum îl facem auzit pe activistul al cărui avânt e copleșit de zeci, sute, mii, milioane de voci, voci care confundă sănătatea de azi cu tinerețea fără bătrânețe?

O vorbă simplă zice să nu repari ceea ce nu este stricat. Dar iată cum homo ludens, din pură inocență și absolută plăcere, prin revelația jocului și bucuria simplă a fărâmițării lucrurilor a dat lumea peste cap… Și-acum cum oare îl mai facem pe el, savantul, neobosit în joaca lui, să treacă prin Sparta cu școala ei de luptă și să devină din veșnicul copil… adultul responsabilizat?…

nemira

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

O singură geantă pentru fiecare femeie

Cu nu mult timp în urmă scriam aici pe blog aceste rânduri: Să recunoaștem. Un articol ce face apologia poșetei preferate nu este ceva de trecut cu vederea. Orice femeie care se respectă are o colecție impresionantă de poșete. De culori diferite, din materiale diferite, de dimensiuni diferite, cu mânere / toarte / barete diferite. Fiecare are rolul ei, fiecare se asortează la ceva, fiecare spune ceva. Viața unei femei este de neconceput fără un asemenea obiect. Poșeta / geanta nu mai este un lucru ce servește unui scop. A devenit un manifest, nu-i așa?

Aveam în minte atunci gențile și poșetele Reeija, care mai de care mai frumoase, care mai de care mai cu vino-‘ncoace, toate din piele, minunat colorate și cu un design deosebit, fără îndoială visul oricărei femei…

reeija

Apoi, la o conferință având ca temă responsabilizarea față de mediu și susținerea inițiativelor cu impact pentru comunitate, am aflat despre un concept revoluționar menit să conducă la o schimbare de optică privind moda și efectele poluante pe care aceasta le are asupra mediului, pornind de la pesticidele folosite în procesul de cultivarea bumbacului, vopsirea chimică și sfârșind cu tonele de textile aruncate în fiecare an, în condițiile în care majoritatea hainelor ce sfârșesc prin a fi aruncate ar putea fi refolosite… lucru despre care am și scris aici pe blog.

Am vizionat atunci un spot de două minute, două minute magice ce veneau în întâmpinarea naturaleții și subliniau, printr-un mesaj simplu, frumusețea vieții, viață ce semnifică pasiune și a visa și nu a avea dulapuri pline de haine, viață care înseamnă a arăta bine dar a face-o într-un mod cât mai responsabil! Două minute pentru a îmbrățișa o idee, o idee ce ar putea schimba fața viitorului… Două minute pentru a arăta că a trăi simplu și conștient se potrivește de minune cu conceptul de fashion!

Și-acum, gândindu-mă la toate acele genți și poșete și plicuri și accesorii ce umplu dulapul multora dintre noi, toate desigur cumpărate pentru a se potrivi cu personalitatea, cu pantoful, cu pardesiul, cu umbrela, cu manichiura, cu momentul, cu ocazia, cu gândul, cu toanele, cu anotimpul sau pur și simplu… cu celelalte din dulap, frumoase azi iar mâine nu, mă întreb cum ar arăta o revoluție, o reinventare a genții, o transformare a ei după dorințe și-n funcție de inspirație, o geantă ce este mare dar se face și mică, geantă – poșetă – plic printr-o simplă pliere, printr-un fermoar secret, un șnur sau o capsă magică, azi verde smarald iar mâine pestriț colorată, poate prin folosirea de vopsele lavabile, șabloane, tuș magic sau poate doar cu fețe multiple… Mă-ntreb cum ar arăta și dacă s-ar putea crea o geantă unică, un fel de caleidoscop, o geantă a tuturor femeilor dar a fiecăreia în parte, o geantă ce prin simpla atingere să se transforme în felurite chipuri, spre delectarea ochiului și-a inimii, spre împlinirea femeii și-a lumii în total…

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)