Alt elogiu pentru antreprenoriat

Am mai povestit aici cum arată viața mea de antreprenor. Este poate mai greu, sunt mai puțini bani, nu sunt atât de siguri precum salariul fix intrat în cont la fiecare sfârșit de lună, dar este plină de satisfacții. Și de lucruri pe care trebuie să le învăț. Nu se pune problema să mă opresc, să mă plafonez, să mă blocheze vreun coleg în a promova. Sunt eu și doar eu. Deciziile mele se răsfrâng în banii pe care îi câștig, în mulțumirea de la sfârșitul zilei, în lecțiile învățate și în pașii pe care trebuie mereu să îi fac.

Zilele trecute îmi povestea soțul meu despre șeful lui, Enterprise Sales Manager, care va pleca. De voie, de nevoie, nu mai contează, contează doar senzația pe care o dă orice plecare. O știu și eu prea bine, am lucrat și eu și-n firme mari, și-n multinațională. E senzația că nu știi ce te așteaptă, că nu știi ce va urma, senzație care există și-n antreprenoriat, unde lucrurile sunt și mai puțin sigure și noțiunea de certitudine nu prea există. Însă cine e pe cont propriu știe un lucru: că deși depinde de un profit și de niște bani, este în voia sa. Orice decizie, indiferent în ce măsură dictată de circumstanțe, se ia cu propriul cap. Nu e vorba de șoc, de surpriză, de furia de-a fi sau a nu fi ceva în funcție de moftul și de plăcerea cuiva.

Cam așa stau lucrurile, în mare. Antreprenoriatul înseamnă curaj, provocare, asumare. În rest, fie că vorbim despre joburile din Bucuresti sau despre joburile din Brasov, a fi consilier de credit, jurist sau manager de proiect, e la fel cam peste tot. Omul care-și cauta un job in Baia Mare sau în Paris, e tot un pion. Și fie că vorbim despre managers sau despre CEOs, se cheamă tot executanți.

La vie en ro(se)

Franța.

În acest moment, trei apropiați de-ai mei sunt ori în Franța, ori cu plan de plecare. Cu un plan de relocare, mai precis!

1. Bunica. Bunica mea cea activă. E acum în Franța. Și nu, nu pornită în vreun city-break in Paris pentru că deh, vârsta nu-i permite să stea departe de casă mai mult timp, ci e în Franța pentru o lună și jumătate! Pe undeva pe lângă Paris, într-un orășel cochet, la o amică de ei (da, bunica mea are amice și amici!). Se plimbă, vizitează, fac shopping, gătesc, se relaxează. La vie en rose.

2. Un amic. Mă refer acum la un amic de-al meu, nu de-al bunicii. Amic care e chiar acum în Paris, doar că în interes de serviciu. Deci aș putea spune că nu-i prea câștigat… Dar chiar și așa, tot respiră aerul fermecat!

3. Cyfer. Călin Cyfer. The blues man. Frugivorul. Călătorul. Începând cu 1 octombrie, va locui în Franța. Dar nu oriunde în Franța, ci… în sud. Visul tuturor boemilor. Și-al meu. Când voi crește mare.

N-are sens să visez acum la cum ar fi să-mi fac un sejur prelungit (la nesfârșit!) în Paris, nu cred că m-aș putea îmbiba de cultură, istorie și romantism cu doi copii ce-s precum argintul viu, poate doar să-i duc pe ei la Disneyland și să mă întorc să-i iau… peste vreo câțiva ani, după ce voi fi bătut fiecare stradă și vizitat fiecare colțișor! Un fel de win-win. Desigur, absurd și complet nefezabil.

Deci ce-mi rămâne să fac e să iau în calcul variante de lipsite de provocare, precum Baile Felix, într-o variantă cu loc-de-joacă-pentru-copii-internet-wireless-plata-cu-cardul-echitație-fermă-foișor (hai că nu sună chiar atât de rău!) sau și mai bine, Baile 1 Mai, să facem chestii simple, de relaxare, cam cum ar fi pentru… pensionari. :-D