La vita e … BELLA!

De-o lună și-un pic de când avem câine, le-am văzut și auzit pe toate. De la ridicat ironic din sprâncene până la dați-l cât mai repede!!!, toată lumea s-a implicat cu un sfat “prietenesc”…

Am trecut peste toate iar ieri veterinarul ne-a dat undă verde pentru prima ieșire. Pregătiți sufletește pentru a fi atacați de alți câini, a o pierde prin parc dacă o scăpăm din lesă, etc., am pornit. Vorba vine am pornit, încă de pe covorașul din  fața ușii Bella s-a proptit pe cele patru labe în semn de protest. Am luat-o pe sus, cu chiu cu vai am manevrat căruciorul, în fine am ieșit din bloc unde după nici doi pași au sărit pe noi câinii de la spălătoria auto de vis-a-vis. Cu intervenția oamenilor de acolo am răzbătut până la colț, la modul doi pași cu ea în brațe, doi de-a valma peste cărucior fiindcă ne tot agățam picioarele în lesă… La trecerea de pietoni iar ne-am poticnit, scuze la dreapta, scuze la stânga, am dat probabil un spectacol de zile mari pentru cei care așteptau să ne vadă ajunși la liman…

Și-am ajuns… Am petrecut un weekend superb!

la-vita-e bella1 la-vita-e bella2 la-vita-e bella3 la-vita-e bella4
la-vita-e bella5 la-vita-e bella6 la-vita-e bella7 la-vita-e bella8

Mais où sont les neiges d’antan?…

Noi ne cățăram în copaci, jucam hoții și vardiștii, urmărire, săream elastic, șotron, pe ouă, v-ați ascunselea, ne dădeam de-a dura pe orice pajiște, scormoneam cu bețe, ne jucam în muntele de nisip adus de vreun camion pentru casa vecinului, aveam săbii și scuturi din lemn, făceam schimb de surprize de la gumele Turbo, beam apă de la orice cișmea, mâncam parizer din soia, portocale mai mult la Crăciun… Mergeam cu sania pe deal iarna, mergeam la cules de ciuperci toamna, ne petreceam zilele de vară înotând din zori și până-n seară într-o apă curgătoare în care nu de putine ori găseam câte un câine sau câte o pisică înecat(ă) de oameni fără inimă… Aveam biciclete fără far și fără orice urmă de semnalizare… Ne jucam în curtea unei case părăsite unde ni se părea că dacă ne avântăm mai spre spatele casei, se aud zgomote ciudate…

Iar acum să vedem câte din aceste lucruri le pot “bifa” în legătură cu fiul meu…

Noi ne cățăram în copaci (DAAAAA)…

Mais-ou-sont-les-neiges-dantan1

… jucam hoții și vardiștii (NU), urmărire (NU), săream elastic (NU), șotron (DA), pe ouă (NU), v-ați ascunselea (DA), ne dădeam de-a dura pe orice pajiște (DAAAA)

Mais-ou-sont-les-neiges-dantan2

… scormoneam cu bețe (DAAA)

Mais-ou-sont-les-neiges-dantan3


… săream în orice baltă (DAAAA), ne jucam în muntele de nisip adus de vreun camion pentru casa vecinului (DA, doar dacă se pune și nisipul din parc!), ne jucam cu râmele ieșite după ploaie (DA, dar nu cred că este cazul să pun și poză… :-)), aveam săbii și scuturi din lemn (NU, ca să nu ne rănim, dar magazinele ne pun la dispoziție unele făcute dintr-un fel de spumă…), făceam schimb de surprize de la gumele Turbo (NU), beam apă de la orice cișmea (NU), mâncam parizer din soia (NU, doar bio, au apărut până și acadele bio!!), portocale la Crăciun (oricând, mai mult de atât, nu cred să fi rămas multe fructe exotice pe care să nu le fi încercat…)…

Mergeam cu sania pe deal iarna (DA), mergeam la cules de ciuperci toamna (NU), ne petreceam zilele de vară înotând din zori și până-n seară într-o apă curgătoare în care nu de putine ori găseam câte un câine sau câte o pisică înecată de oameni fără inimă (Doamne ferește!!!) Aveam biciclete fără far și fără orice urmă de semnalizare… (No way, punem cea mai fistichie cască!)

Mais-ou-sont-les-neiges-dantan4

Ne jucam în curtea unei case părăsite unde ni se părea că dacă ne avântăm mai spre spatele casei, se aud zgomote ciudate… (Nope, n-avem niciun apartament părăsit și bântuit în bloc!)

Acum regula este să ne păzim de orice. Ștergem de 100 de ori pe zi mâinile cu șervețele umede, pulverizăm chiar și dezinfectant din sticluță… Suntem 100% germs free. Nu, nu chiar 100% … Dar 99,99%, cu siguranță!

Uneori însă suntem – – – (de 3 ori minus) 100% germs free :-)! Și ne placeeee asta!!! Iar covrigii sunt bio, nu?!

Mais-ou-sont-les-neiges-dantan5

Atunci trăgeam cu praștia și nu ne răneam, ne cățăram în copac și nu cădeam, albinele nu ne pișcau (doar puricii de la pisici), în loc de Pescariu aveam un lighean cu apă pus de bunica la soare în curte …

În pofida acestei copilării ciunțite, sper ca fiul meu să crească mai bun decăt noi.

Și mai darnic. În așteptarea lui, dăruiește tati ceva!

Mais-ou-sont-les-neiges-dantan6   Mais-ou-sont-les-neiges-dantan7
Jachetă Jack&Jones, size L. Blugi Zara, size 32 cu 42. Și o curea din piele, cu ținte.