AMR…

M-a încurcat rău de tot zăpada de azi. După ce zilele trecute a fost cald și frumos și mai-mai că mă așteptam să înflorească Bucureștiul, azi am luat-o de la capăt cu un strat de haine în plus. Și după ce mi-am petrecut Crăciunul făcând planuri pentru vară și am văzut zeci (sute cred…) de poze cu vile și viluțe și am scos cele mai bune scenarii cumulând distanța până la malul mării, distanța până la castele, fortărețe, muzee, parcuri și piețe, tot entuziasmul meu meu solar s-a prăbușit odată cu ninsoarea ce s-a pornit ieri.

Ninge. Ninge și ninge și nu se mai oprește. Sublim afară, feeric, poetic, angelic, mirific, rocambolesc, n-am ce zice, în parc fiind chiar mă gândeam că-i totu’ ca-n povești dar eu m-am setat pe modul vară și deși mai e fix același număr de zile nu știu de ce mi se pare că timpul meu de așteptare s-a dilatat. Dublat. Triplat. Multiplu de patru – sau cum s-o chema. Plus infinit sau infinit plus 1.

Deci, complet neînflăcărată, de-a dreptul dărâmată chiar, privesc pe geam și consemn: turta dulce de-afară e cea mai nepotrivită mâncare pentru nerăbdarea mea. Și sunt un copil răsfățat. Da.