ABC-ul recomandărilor medicale. Partea a III-a – Cezariana, la cumpăna intereselor. Medicină defensivă sau manipulare?

Zilele trecute am terminat de citit Un diavol în paradis. Dar nu despre romanul lui Miller voi scrie aici, ci despre faptul că, începând Primul om de Camus, am dat peste niște pagini care vorbesc într-un mod simplu despre… firescul lucrurilor. Pe un drum plin de gropi și pietre, pe o vreme ploioasă, într- șaretă ce cu greu înaintează, o femeie urmează să nască. Nimic accentuat, nicio tușă ce ar putea insista asupra lucrurilor ce sunt pe cale să se petreacă. Odată ajunși – într-un loc necunoscut, într-o casă veche și mirosind a umezeală – bărbatul pleacă după doctorul din sat, lăsându-și soția în seama a două femei de-ale locului. Lucrurile își urmează cursul firesc… “când intrară cei doi bărbați, arăboaica îi privi iute, râzând ușor, apoi se întoarse spre foc, brațele ei slabe și brune ținând mereu ligheanul. Patroana cantinei se uită la ei și exclamă veselă: Nu mai e nevoie de dumneata, doctore, treaba s-a făcut singură! Se ridică în picioare și cei doi bărbați văzură lângă femeie ceva inform și însuflețit de un fel de mișcare imobilă, de unde ieșea acum un zgomot continuu, asemănător unui scârțâit subteran imperceptibil […]. În clipa aceea, femeia înălță capul și-l văzu pe bărbatul ei. Un minunat zâmbet îi transfigură frumosul chip obosit… E băiat – zise doctorul – și e un exemplar frumos. Iată unul care începe bine, spuse patroana cantinei. Printr-un mutat!”

Așa se petreceau lucrurile înaintea modernizării spitalelor, a specializării doctorilor și a apariției clinicilor particulare. Acum vorbim în cifre care arată unde s-a ajuns – din dorința medicilor de a evita procesele de malpraxis, din comoditatea lor și din dorința de câștig, toate acestea puse cap la cap cu frica femeii de a (mai) face ceea ce s-a făcut de când e lumea… 10 minute de navigare pe Google sunt suficiente pentru a găsi statistici alarmante ale Organizației Mondiale a Sănătății, protocoale intra-spitalicești care indică cu exactitate situațiile care impun cezariana, justificări ale medicilor și relatări ale mamelor care au experimentat sau nașterea naturală sau cezariana, împreună cu nenumărate articole, mai mult sau mai puțin avizate, care vorbesc despre viitoarele posibile afecțiuni ale copilului născut pe cale ne-naturală…

Având experiența unui om care luni la rând a strigat sus și tare că va naște natural, mai mult chiar, fără epidurală, dar a sfârșit prin a face cezariană, pot confirma, alături de multe alte mame, faptul că medicii propun – ca să nu spun impun – cezariana. La fiecare consultație aveam aceeași discuție: Cum naștem? (râsete) Natural, nici nu mă gândesc altfel! Și să nu aud de epidurală! (iar râsete) Eh, vedem…! Între consultații, citeam despre tehnici de respirație, de relaxare, despre hormonul dragostei pe care anticipam că îl voi secreta într-o asemenea cantitate încât nașterea va fi o poveste de vis și nu una cu țipete, încordări, aparate țiuitoare și moașe care îți dictează până și în ce direcție să te uiți… Cu toate acestea, când, la 39 de săptămâni, doctorul mi-a spus copilul este foarte mare, nu vei putea naște natural, vii luni la 9 dimineața și te internezi, nu am stat pe gânduri. Într-adevăr, am născut un copil de 4,600, un uriaș. Totul a decurs bine, mi-am revenit imediat și, da, poate că la constituția mea de vrabie într-adevăr nicio tehnică nu m-ar fi ajutat să nasc fără să fie nevoie de vreo intervenție de coșmar cu forcepsul sau cu extractorul… dar la fel de DA, doctorul a știut de la început că lucrurile vor decurge cum vrea el iar nu cum îi tot spuneam eu că îmi doresc…

Cică se numește medicină defensivă… din punctul meu de vedere, seamănă izbitor de bine cu manipularea.

Chirurgia atrage după sine unele riscuri, mai ales dacă este practicată asupra femeilor care nu au nevoie de ea. ”Sistemul nostru de asistenţă la naştere are nevoie de întreţinere. Avem structuri inadecvate”, a explicat Giorgio Vittori, preşedintele Societăţii Italiene de Ginecologie şi Obstetrică /SIGO/, care a realizat recent un sondaj tocmai privind operaţiile cezariene. Medicii şi-au spus opinia: se tem de eventuale procese civile.

”Numai o treime din cezariene se datorează unor cauze clinice”, spune Vittori. Celelalte sunt dictate de temeri ale profesioniştilor. Dar nu numai. Nu se poate nega faptul că în multe cazuri cezariana este recomandată femeii din motive economice. Business-ul este bănos, în plus să programezi este mai comod pentru ginecolog şi structura unde munceşte acesta. Nu este nevoit să se deplaseze în sala de naşteri noaptea, iar weekendul este liber. Bani şi mai puţin stres, un amestec care în unele locuri din sud generează un rezultat exploziv, aproape unic în Europa.

”La noi sunt clinici private care fac 90% cezariene”, explică Giuseppe Ettore, directorul secţiei de pediatrie a Spitalului Garibaldi din Catania şi responsabil regional al Asociaţiei de obstetrică ginecologie care colaborează cu asesoratul sănătăţii din Sicilia la proiectul ce şi-a propus aducerea datelor în procente acceptabile. ”În Italia, 44% dintre secţiile de naşteri realizează sub 500 naşteri naturale pe an. Cu alte cuvinte puţine pentru ca structura să fie sigură. Este logic că se tinde să se facă mai multe cezariene, pentru a sta mai liniştiţi în spitale unde lipsesc resursele, chiar de personal. Se numeşte medicină defensivă. Nu trebuie uitat că un ginecolog obstetrician din patru este anchetat în Italia pentru responsabilitate profesională”, explică Ettore.

nastere

(Celelalte două articole din seria ABC-ul recomandărilor medicale se găsesc aici și aici)

Cancerul – (primele) 6 minute de angoasă

Cu nici două săptămâni în urmă, scriam un articol despre seninătatea cu care ne trăim viața, departe de gândul că, în noi, o minusculă celulă poate să se răzbune într-un mod halucinant pentru simplul fapt că bem zilnic Coca-Cola… să zicem.

Nu am vorbit atunci despre faptul că statisticile arată că, la fiecare două minute, în lume, o femeie moare de cancer de col uterin, sau despre aceleași statistici care vorbesc despre 8 milioane de oameni ce mor anual – ceea ce, calculat la nivel de zi, ar însemna cam 20 000…

Și nu am scris atunci despre faptul că 14 OAMENI MOR DE CANCER ÎN FIECARE MINUT!

Nu am menționat nici studiile publicate de Organizația Mondială a Sănătății, studii ce trag semnale de alarmă subliniind faptul că decesele provocate de cancer cresc în medie cu 1% pe an – anticipându-se că, undeva prin anul 2030, vom asista – desigur, cei care nu vom muri până atunci (de cancer)! – “la o explozie a patologiei oncologice la nivel planetar, cazurile identificate anual urmând să atingă 27 de milioane!”.

Am scris atunci doar despre acei 10 ani care trec între “momentul celula” și… momentul diagnosticului. Despre cei 10 ani în care nu știi.

Între timp, participând cu un alt articol la campania de mediatizare a proiectului “Pr3miază inovația“, am aflat despre o româncă pe nume Raluca van Staden, româncă ce a inventat un dispozitiv, sau, precum îl definește ea însăși, “un senzor care determină existența cancerului în corpul uman, la nivel molecular, direct din sânge, oferind rezultatul în mai puțin de 6 minute“; conform Google – “primul dispozitiv capabil să detecteze celulele canceroase înainte de a deveni formațiuni tumorale, făcând astfel posibilă vindecarea în proporție de 80-100%“!

Mi s-a părut ceva fantastic. Fantastic pentru revoluția anticipată în domeniul medical, fantastic pentru faptul că a fost inventat de o femeie, fantastic pentru că a fost inventat de un român!

Și-am început să citesc… Ce, cum, ce face, este… într-adevăr? Articole peste articole, unele care afirmă, altele care infirmă…

După opt luni de teste la care au lucrat patru specialişti din echipe interdisciplinare şi o investiţie de mai multe zeci de mii de euro am constat o instabilitate ridicată a senzorului care ar fi trebuit să depisteze cancerul în şase minute şi, astfel, nu am putut dezvolta un produs comercial. Punerea pe piaţă a unui produs implică o responsabilitatea foarte mare mai ales în domeniul medical. La nivel de laborator, unde poţi crea condiţii ideale, rezultatele sunt în regulă, dar scos din laborator şi dus într-un mediu agresiv, senzorul nu mai oferă rezultatele dorite de cercetători.  Adică, nu  mai are capacitatea de a determina cancerul...”

Acum ce să (mai) credem? Că într-adevăr nu este precis…? Că este bun dar că, din diverse motive, nu se dorește scoaterea pe piață?

Cine știe… Cert este că ceea ce (ar) face este confirmarea/infirmarea bolii. Așadar acele 6 minute ar fi doar primele 6 minute ale unei vieți puse sub semnul întrebării. Al unei vieți de angoasă.

***

În loc de încheiere.

Nu uita! Ți-a luat mai puțin de 6 minute să citești acest articol! Consideră-le primele 6 minute din următorii ani, anii în care doar TU vei decide în fiecare clipă ce mănânci, ce gândești, ce faci – mai precis, ceea ce vei fi în 10 ani de-acum!