Mergi cu Dumnezeu

Mergi cu Dumnezeu! 

Mă descurc și singur. 

Așa spunea azi Păcală la Tăndărică. Dintre toate spectacolele pentru copii pe care le-am văzut până acum, cel de astăzi a fost de departe cel mai reușit.

De la personajul principal, omul egal cu sine însuși, mereu împăcat cu ceea ce i se întâmplă, chiar și cu un Dumnezeu care nu-i înțelege dorințele (- dacă aș fi avut o văcuță aș fi vrut un cimpoi. – îți voi da un cimpoi. – ah, nu, ziceam că dacă aș fi avut… – îți voi da un cimpoi. – bine, un cimpoi să fie.) și până la părintele plesnind de grăsime dar (desigur!) proporțional de cumpătat sau jandarmul cel nătărău, Păcală este o piesă de nota 10.

Doar unul dintre episoadele haioase a sunat așa:

Păcală și jandarmul:

Cum îți zice?

Păcală. 

Nu, mă, cum te cheamă lumea?

Haide, mă!

Mă, tu faci pe prostul cu mine?

Nu.

Faci pe deșteptul?!

Nu. Așa sunt eu.

Și spune, mă, cum te strigă lumea?

Vinoooooooooo, măăăăăăăăăăă!!!!

Mi-a plăcut. Un spectacol bun. Multe nuanțe și dincolo de partea amuzantă, multe de învățat. Printre altele, despre cum ar fi să fim OAMENI, dincolo de noi înșine, alții, Dumnezeu și orice altceva…

image image

Regnul animal vs. regnul uman

În sălbăticie regula e așa: masculul curtează femela, ea îl acceptă. Rolul lui fiind încheiat, pleacă. Nimic nefiresc. Ea, gestantă fiind, vânează. Nu îi aduce nimeni micul dejun la pat. Vin puii, îi naște. Neasistat. Îi alăptează, ea nu știe de lapte praf. Îi crește. Singură sau cu alte mame, în grup și nebonificat. Pleacă la vânătoare, puii scâncesc. Nu-i nicio tragedie și niciun păcat. Puii cresc, pleacă în libertate, iar viața femelei o ia de la cap.

Printre noi, oamenii, regula e așa: ea trebuie să se facă plăcută, să iasă din anonimat. El poate fi oricum – statistic vorbind, bărbații-s numeric depășiți – deci armăsarul poate merge la trap. Copiii… se fac. Ea cade, tot mai grea și cu totul, la pat. Fragilă și la voia stărilor maternității, nimic nu-i mai este pe plac. Vin copiii, complet asistat, cine naște acum stând casă ori nu e zdravăn la cap, ori… nu e zdravăn la cap. Laptele vine firesc dar e “completat”. Și-apoi complet înlocuit cu laptele praf. Cresc copiii, dar nu de la sine putere, ci veșnic supravegheați. Și îndrumați. Și dirijați. Manipulați. Trece timpul cu el și cu ea de-acum doar părinți, vânând de nevoie și mereu gândind că “da’ nu era rândul meu, azi doar aveam chef de zăcut în pat!”…

Deci, iată regnul animal, versus regnul… uman. Pentru că noi suntem ființe inteligente, gândim, suferim și nu coborâm la statut de mascul și femelă alfa, să ne-‘nțelegem, da? Dar de firesc și de în firea lucrurilor, mai știe oare cineva?…