Mobilitate

Se zice că noaptea nunții nu durează toată viața. Expresia vrea să spună probabil că timpul trece, oamenii se schimbă, iar cavalerul care cândva aducea flori se transformă într-un necivilizat (eufemistic vorbind!) ce calcă în parc pe flori iar prințesa care cântărea doar cât un fulg ajunge ca, privită în contra luminii, să transforme ziua în… noapte.

Dincolo însă de-a minimiza și ridiculiza frecvent eșuatele experiențe maritale, da, este drept ce se spune, noaptea nunții durează doar o noapte. Dar de regretat, o regretă doar cei care nu știu că senzaționalul vieții în doi începe abia de a doua zi.

A doua zi, când, parcă mai mult ca oricând, te trezești cu sentimentul că aparții cuiva. Când te uiți în oglindă și nu gândești deja că, la naiba, veți fi împreună până când moartea vă va despărți, ci că astăzi e exact așa cum se spune: prima zi a (restului) vieții tale.

Iar ce faci cu timpul care urmează să vină, rămâne la latitudinea ta. Lasă-l să treacă iar el va trece, implacabil, luând cu sine scânteia de la început. Sau oprește-l. Și fă-l să curgă în favoarea ta.

Învață să o iei de la capăt. V-ați luat în 2000 toamna? Fă-ți luna de miere si-n 2014, nu spune nimeni că prichindeii veniți la pachet fac mierea serilor în doi să pară doar un ideal!

Oboseala, plictiseală, demotivare? Mai spune o dată! Chiar dacă ți-ai petrecut ultima jumătate de an (sau de viață…) uitat cu telecomanda în mână pe canapea, ridică-te acum, ia-o pe ea – ea, aleasa ta! – de mână și pleacă! Ia-o oriunde, ia-o într-o vacanta ieftina sau una scumpă, nici nu contează măcar, ia-o și pur și simplu fii acolo, atunci (și de-atunci mereu!), cu ea!

***

Pentru cine nu a prins (incă) ideea, mobilitatea gândurilor și a dorințelor face diferența. Deci mișcă-te. În interiorul tău, în exterior. Ieși din rutină, ieși în întâmpinare… Există oricând vacante low cost, și-o știi cred deja!

Redescoperă lumea!

E aici, e lângă tine, vie, plină de culoare. Deschide ochii, privește-o cu atenție. Te înconjoară. Ce faci tu pentru ea? Te oprești tu oare să o privești, te întrebi oare cât va mai fi acolo?

Nimic nu e complicat, tragic, trist, dureros atunci când apeși agresiv pedala de accelerație, mașina se răzvrătește sonor, zâmbești și privești prin ochelari fumurii un cer ce are mereu aceeași culoare, strivești mucul de la o țigară și ai în minte aceleași gânduri de ieri, aceleași gânduri de mâine. Lumea e la roțile tale, lumea e spațiul format din consola de bord și telefonul mobil… privești înainte. Dar nu, niciodată spre orizont. Viața o vezi prin oglinzi… sau luneta mașinii din față.

Drumul e destinația, drumul e asfaltul, drumul e făcut doar pentru a fi lăsat în spate. Vrei totuși să tragi aer în piept. Ai oprit. Te-ai oprit lângă pompă, conduci o mașină uriașă ce se hrănește precum un gigant, privești plin de milă hibridul din stânga, pentru că lumea-i a celor care stau sus. Lumea-i a ta.

Pentru tine, tu cel care crezi că iarba, scoarța de copac, cerul și veșnicia au aceeași culoare, am un singur îndemn: redescoperă lumea, ea e a ta!

toyota superblog

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)