Calul, la mall. Rook, Ben…

Azi, zi de Promenada. Nu pentru a ne împrospăta garderoba sau pantofarul, ci pentru a cumpăra, iar, jucării. De fapt ar trebui să cumpăr o jucărie, una singură, dar pentru noi a cumpăra o jucărie se înmulțește de fiecare dată cu trei. Pentru că lucrurile stau așa: ieri, în parc, scenariul obișnuit. Doi copii ai mei și prietenul lor. Unul mare, unul mediu și unul mic. Foarte mic. Ultimii doi fiind ai mei, cel mare fiind prietenul lor comun. Se înțeleg perfect, nu ai spune că e vreo diferență între ei, formează o echipă și rar am mai văzut sau auzit de așa ceva. Se joacă mereu cu aceleași jucării. Ben 10. Doar că, în veșnicele lupte dintre extratereștrii buni și cei răi, inevitabil apar rupturi. De capete, mâini și picioare, până la urmă vorbim despre plastic și nu despre fier și siliciu, cum se spune în benzile desenate. Sau se vede la televizor, deși noi la televizor privim deloc sau cel mult arareori. Iar când un cap de la jucăria prietenului cade în mâinile unuia dintre ai mei, mă simt datoare să o înlocuiesc. Consider că ține de fair play.

Bun, deci zi de Promenada. Care începe la Noriel, continuă cu un fresh la be nat și cu mine, profitând de atenția celor mici în totalitate captată de cele două dintre cele trei jucării noi, cele care – cum altfel?! – li se cuvin lor, verificând, în treacăt, ce eșarfe dantelate, inele supradimensionate din argint și ce ceasuri casual de dama au mai adus la insulele din hol. Nu-i zi de shopping dar cine-i poate spune calului să nu mai mănânce ovăz?! Probez și niște cercei timp în care cei mici probează și ei. Ochelari de soare polarizati așa cum au văzut la Rook, partenerul lui Ben. Copii… Iar eu, azi și de fiecare dată, și mai copil decât ei.

Prea mult drag, din drag…

Noriel e, de departe, magazinul nostru de jucării preferat. Preferat de copii, nu de noi neapărat. Noi nu cred că avem preferințe. Noi doar scoatem banii și plătim. Dar revenind la Noriel, ne place mai ales de când s-a deschis unul aproape sub nasul nostru, ca să spun așa. Acum, suntem clienți și mai fideli decât eram.

N-am cumpărat noi de acolo nici carucioarele sport ale celor mici dar la capitolul jucarii nicoro și accesorii pentru copii nu prea suntem de egalat. Plus la motociclete. Și la așteptat cu sufletul la gură să apară și alte figurine din Ben Ten și din Transformatorii Salvatori, doar nu-i nimic de ratat!

Dacă ne trebuie un hanorac pentru grădiniță, trecem și pe la Noriel. Dacă ne trebuie fructe din Billa, sigur intrăm și pe la Noriel. Dacă îmi trebuie hârtie igienică și șampon de la DM, sigur opresc și pe la Noriel. Face copilul vreo faptă bună, neapărat trebuie recompensat! Cu ce? De unde? C-o jucărie de la Noriel, doar nu cu altceva! Orice drum în Promenada s-a transformat, din câte observ, într-un pretext de-a cumpăra jucării de la imposibilul de evitat Noriel.

Mereu zicem că ne oprim, mereu zicem că s-au strâns prea multe, le mai dăm altora dar parcă e un făcut să luăm iar și iar altele noi. Se cheamă răsfăț excesiv, e clar. Se cheamă o educație greșită, da, e și mai clar. Se cheamă că vrem să avem timp mai mult pentru noi, se cheamă că avem și noi, cei mari, nevoie să respirăm în timp ce ei sunt ocupați, se cheamă toate acestea, da.

Dar, pe de altă parte, se cheamă o parte din copilăria lor. Una de care poate, mari fiind, își vor aminti cu drag.