Om & oameni

Ce spuneam, că sunt nemulțumită de zăpadă?! Oh, nu, azi m-am bucurat de fiecare bucățică din ea! Am scos costumul de ski de la naftalină, am rupt țurțuri gigant – Excalibur, sabia și puterea cea fără de cusur -, am scuturat crengi de copac, am dat și mai multă mâncare la porumbei, vrăbiuțe și ciori, am făcut îngerași, m-am uitat în sus cu ochii mijiți și m-am gândit că dacă mi-aș lua covorașul de yoga la mine, nămeții ar fi un cadru perfect pentru meditat!

Și am văzut un om de zăpadă desăvârșit. Un nene a făcut pentru nepoțica lui cel mai frumos om de zăpadă ce mi-a fost dat vreodată să văd! Cu fes roșu, morcovel la nas, ochi din capace de Coca-Cola, nasturi din cutiuțe de la ouă Kinder, fulăraș din beteală de pom, vestuță dungată și o trăistuță verde pe umăr… cred că de fapt era o omulică de zăpadă și nu un om. Și mai frumos decât toată migala investită și forma gingașă ce-a rezultat mi s-a părut că l-a lăsat (a lăsat-o de fapt) acolo când au plecat, n-au luat nici nasturii nici trăistuța nici vesta și nici căciulița în ideea că mâine e altă zi, altă zi pentru alt om, ci totul a rămas acolo – să-i încânte laolaltă pe visători și pe cei care, nepreocupați, trec.

Om, oameni, fulgi mari și-o nemărginire în sufletul meu.