La colț. Dialectică

Potoliți-vă, am zis! Eu zic, eu aud. Și ce-mi vine în minte la spartul târgului, după ce ani de-a rândul mi-am crescut impecabilii dându-le impresia că totul e permis? Să-i întreb cum se face că la grădiniță stau ca sfinții. Păi ne pune la colț. (Colț?! În ce secol trăim?! Unde e Alfie Kohn?! Cu prosteștile pedepse și recompense nu era de-ajuns?!) Dar ca să nu las impresia că-s gata să merg să strâng educatoarele de gât și ca să-mi și arunc un ochi fugar pe eficacitatea sistemului cu iz de sadism, lansez, de test, provocarea. Ce-ați zice dacă am avea și noi acasă un colț? Pauză. Stupoare. Și le zic afabilă să și-l aleagă pe care-l vor. Pornesc cam deconcertați (asta ori ne pedepsește, ori e mărinimoasă, că n-am înțeles…), dar probabil simțindu-mă că mă amuz, începe o căutare de parcă ar fi scormonit după ouă de Paște. Al meu, ăsta-i al meu, eu vreau aici! (Dar unul pentru amândoi, nu e de-ajuns?!) Eu aici, eu aici! Ba nu, haide aici, pe hol, să stăm față în față, și să putem să vorbim! (am impresia că ei cred că le dau și o minge și pictez și-un teren între ei!)

Îi mai las să se lămurească în legătură cu colțurile și să și le găsească pe cele mai rotunde și confortabile, în timp ce eu continui să mă întreb cum o fi la grădi, oare îi ține în picioare? Cu fața la clasă? Cu spatele? Pe un scăunel? Au voie să meargă la toaletă? Chem sau nu chem protecția copilului? Invoc sau nu răul tratament? Și în timp ce eu disecam problema, îi aud numărând. A, s-au apucat să se joace de-a v-ați ascunselea. E bine că știu că acasă n-am face asemenea enormități. Adică ne mai supărăm, mai țipăm, ne mai bat vecinii în țeavă dar în rest, funcționăm pe principiile buruiana veselă și space, the final frontier. Și mă duc să vorbesc cu ei ca să mai aflu ce și cum. Când colo, surpriză! Ostaticii în scopuri educaționale se pedepseau de zor! Unul stătea fericit în colțul îndelung ales iar celălalt număra, peltic și chiar și mai fericit! Unspezete, doispezete, mami vine ce? (Adică ce urmează. Păi cred că urmează să vă pedepsesc de-a dreptul, și asta pentru simplul motiv că vă place-atât de mult să vă pedepsiți!) Celălalt, pedepsitul, răspunde încurajator – treizprezece! – și realizez uimită c-ar sta acolo pân’ la infinit…

Plec iar ca să-mi dau minții timp să percuteze ce am văzut. Când mi-au zis de grădi, păreau îngroziți, dar acum le place nevoie mare, deci eu ce să fac acum că m-am apucat să vorbesc înainte de a gândi?! Trag cu urechea să văd pe unde au mai ajuns și mă apropii cu un castron, să-i mai dau câteva linguri de supă prizonierului peltic. Când îl aud pe cel mare somându-mă să plec, că-n timpul pedepsei nu se mănâncă! Poftim?! Și cu acel poftim?! fluturându-mi prin fața ochilor precum eșarfa roșie în zi de sfânt Fermin, mă retrag și aștept. Și-l aud explicându-i celui mic că vor proceda așa: după fiecare pedeapsă, se va mânca, câte un măr, o banană, orice, dar se va mânca. Parcă și văd morcovul portocaliu și trăsurica trasă de măgar, imaginea a tot ceea ce eu n-am apreciat și nici vreodată n-am să apreciez, unde mai pui că în ritmul teribil în care se tot corectează unul pe celălalt, vor ajunge obezi! E tot mai complicat. Cum să-i opresc fără să dau impresia că ce se întâmplă e de-a dreptul ciudat? Și, ce de obicei, aleg calea firii… Adică i-am lăsat să se pedepsească până s-au plictisit. Și văd că nu i-a mai apucat. Și-acum sunt curioasă cum li se vor mai părea pedepsele de la grădi, poate încep să le ia în glumă și mă aleg cu vreo educatoare pe cap, să vezi atunci discuție “constructivă” și edificatoare despre haos vs. reguli și metode cu rezultat!

Sarmale, restaurantul Rawdia și un deshidrator, adică gustul copilăriei, gustul hranei vii și viitorul tehnologiei!

Gustul copilăriei mele este legat de sarmale. În primul rând de sarmale. Sarmale făcute de bunica mea, din carne adusă de la măcelarul care ne era prieten de familie, din orez pe care îl alegea ea cu mâna ei și din foi de varză desprinse din verzele murate, tot de ea, în fiecare toamnă. Noi le acopeream cu multă smântână și le mâncam împreună cu ceva ce se chema “hrean”, hreanul acesta fiind de fapt sfeclă roșie din belșug, amestecată cu foarte puțin hrean, astfel încât dulcele sfeclei să nu prindă decât un strop din iuțeala hreanului…

Având așadar gustul sarmalelor bucovinene adânc întipărit în minte, mă întrebam, anticipat deziluzionată, cu ce l-aș putea înlocui într-o alimentație raw-vegan, alimentație pentru care am optat de câteva luni bune. Vara a trecut, iată vine frigul, vin sărbătorile, așa că pe lângă torturi raw din fructe și bomboane la fel de raw, salate și fructe de tot felul, parcă s-ar impune și ceva de… MÂNCARE! Și uite așa, ieri, cu cățel și cu purcel, am pornit la restaurantul Rawdia, ca să vedem totuși ce putem mânca până… să ajungem la desert!

Bun, și așa cum spuneam, ieri am fost la Rawdia. Am ajuns, am debarcat, am intrat, ne-am uitat de jur împrejur și… am comandat! Chiftele, sarmale cu smântână, pâine cu semințe, ciocolată, lapte și suc. Da, nu este nicio greșeală! Am comandat chifteluțe – făcute din quinoa germinată! -, sărmăluțe din migdale, hrișcă, nucă, ciuperci, morcov, ceapa, mărar, pătrunjel, caju și usturoi, îmbrăcate în foi de viță, asortate cu smântână de caju, apoi pâine raw, ciocolată raw, cacao din lapte de migdale și suc din… spirulina! Și după ce am mâncat până la ultima firimitură tot ceea ce aveam în farfurie, am zis – exact așa cum o făcusem cu nu mult timp în urmă, la cofetăria Ostraw Vegan – DAAAAAA, SE POATE!!!

Da, se poate, iată că am făcut testul suprem și am ajuns la concluzia că sarmalele și hrana vie nu se exclud reciproc, dimpotrivă, pot merge mână în mână astfel încât să satisfacă gusturile și să șteargă toate rezervele oricărui aprig susținător al bucătăriei tradiționale și, foarte important, să încânte până și un mic mofturos de nici 5 ani!

rawdia

Și-acum c-am fost, am văzut și ne-a plăcut, am început, pe de o parte, vânătoarea de rețete, iar pe de altă parte pe cea de oferte de aparatură pentru bucătărie. Căutăm sarmaua ideală și deshidratorul cel mai bun, deshidrator care ne va ajuta să facem și noi, la rândul nostru, și pâine și clătite și multe alte bunătăți ce nu necesită nici plită și nici cuptor, ci doar inspirație și… un pic din tehnologia viitorului raw!

Pentru că, orice s-ar spune, într-o lume în care cântarul le este multora dușman iar statisicile ce vorbesc despre sănătatea populației sunt cutremurătoare, viitorul este cel al hranei vii!

Iar în lupta ce se va da între din ce în ce mai futuristele cuptoare incorporabile și deshidratoare, deshidratoare aliate cu singurele incorporabile ce vor rezista, în timp, pe piața cererii – frigiderele! – vor câștiga, oricât de sceptici am fi acum, cele din urmă!

hotpoint-ariston-fk-1041l-p20-x excalibur

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)