Cunoaștere, autocunoaştere şi simboluri, pe înţelesul copiilor

În programul de la Țăndărică sunt mai nou două piese de teatru cu totul altfel faţă de ce-am văzut până acum. De unde toate spectacolele la care noi am fost (și am fost cam la toate, pentru noi Țăndărică e un fel de second-home) se învârt în jurul dualităţii bine-rău și a unei tematici care încurajează prietenia, altruismul, curajul, corectitudinea, etc., acum, în premieră, “Eu, Oblio” și “Cine sunt eu?” vorbesc despre autocunoaștere, înțelegerea lucrurilor în profunzime, simboluri.

“Cine sunt eu?”. Trei personaje, o plapumă mare cât scena, albă și 50 de minute care se învârt în jurul unei întrebări pe care nici măcar oamenii mari nu și-o prea pun. Și ca să nu fie prea abstract se ia o pisicuţă care, neștiind cine e și care e locul ei, a pornit printr-o pădure (pădure-simbol, călătorie iniţiatică, temă centrală și-n Oblio). Și în pădure are impresia că e ba un iepuraș (dar hei, ei nu-i place varza și n-are nici coada scurtă și nici urechile lungi, deși poate sări ca el), ba o veveriţă (și se reia ciclul comparaţiilor), ba un arici (la fel). Și așa cum ea caută să înţeleagă ce e, la fel caută și cei trei actori care manevrează plușurile. Nici ei nu știu cine sunt, oare sunt gorile, copaci, rinoceri? Și piesa se termină cu pisicuţa găsindu-și drumul spre casă cu ajutorul unui corb (simbol), cu cei trei actori având o bază de cunoaștere creată, ei știind acum că sunt doi baieţi și o fată, că numele lor sunt Mihai, Dan, Tina, și cu cuvintele: “N-am să mă mai pierd niciodata pentru că știu cine sunt.”

“Eu, Oblio”. Spectacol cu un povestitor, marionete, proiecţie de imagine pe trei ecrane și multe, multe nuanţe. Care este diferența dintre “sens” și “rost”, dintre “a te întrece” și “a te juca” (“Tu, vrei să te întreci cu mine?! Nu, eu vreau SĂ MĂ JOC cu tine.”), ce înseamnă a vedea (“Cine ești tu? Eu sunt un om de piatră. N-am văzut niciodată un om de piatră. Sunt foarte mulţi oameni de piatră în jurul tău, trebuie doar să înveţi să îi vezi. (…) Vezi ceea ce vrei să vezi și auzi ceea ce vrei să auzi.” – un fel de “beauty is in the eye of the beholder”), care este ROSTUL singurătății (“Trebuie să stai mult timp singur dacă vrei să AUZI lumina”), că a fi diferit nu e un stigmat, călătoria iniţiatică (desigur), simbolistica pietrei, a spiralei, a păsării, a șarpelui, și, să nu uit, rolul jocului (exact ca-n “Micul Prinţ”, oamenii se pierd când uită să se joace). Frumoasă punere în scenă și cu priză la copii. Un 2 în 1, ca să spun așa. Și un spectacol reușit și o modaliate de-a-i deschide de foarte devreme spre cine sunt și ceea ce pot fi.

Și niște poze de la Oblio.

20160109_111154~2__1452366320_109.166.130.135

20160109_113629~2__1452366287_109.166.130.13520160109_113832~2__1452366262_109.166.130.135

Concluzii la sfârșit de weekend…

Am citit, ne-am jucat, am gătit, am mâncat. Și ne-am gândit la…

- Bună ziua, spuse micul prinț.

- Bună ziua, zise negustorul.

Era un negustor de pilule-minune care potolesc setea. Se înghite una pe săptămână și nu mai simți nevoia să bei.

- De ce vinzi asta? spuse micul prinț.

- E o mare economie de timp, spuse negustorul. Experții au calculat. Se economisesc cincizeci și trei de minute pe săptămână.

- Și ce faci cu aceste cincizeci și trei de minute?

- Faci cu ele ce vrei…

“Eu, își zise micul prinț, dacă aș avea cincizeci și trei de minute de pierdut, m-aș duce agale către o fântână…”

A fost un weekend în care nu am făcut nimic special. Un weekend perfect.

15 WP_20130922_003 14

4 3 1 2 20-001

8 7 6 5

1312 11 10

WP_20130922_008 WP_20130922_011 WP_20130922_012 WP_20130922_014

WP_20130922_009 WP_20130922_010 WP_20130922_013