Ăăăăăă…. mmmm… povestire cu curat-murdar

Copilul cel mic nu mai vrea să facă baie. Nu mai vrea și punct. Oricât am sta pe lângă el și am încerca să-l momim spre curățenia care poate fi aaaatât de amuzantă (ah, da, sigur, exact așa cum e de fiecare dată când îi bag șampon în nas și în gură, sigur că da!), nu vrea. Azi, în disperare de cauză, am scos jucăriile de piscină, doar-doar va face pasul cel mare peste marginea căzii. Avionul gonflabil, uite ce frumos și albastru eeee, oaaaaa!!! Da, e frumos. Îl privește cu drag din zona uscată a băii. Peștișorii cu motoraș. Neah. Rățuștele. Nope. Scot ochelarii de scufundări. Ba bine că nu! Vesta de salvare. Uite, vrei să te îmbraci și tu ca Bomban? Vrea pe naiba. Transpir lângă el, îmi vine să scot de la naftalină costumul de baie cu paiete, acela vintage, al bunicii, și să intru și eu în cadă, s-o fac pe mica sirenă (ocup toată cada, dar trag speranță că n-ar observa) sau pe-a broscoiul cel verde și râios, orice, aș sta și pe post de suport de stropitoare, doar-doar să reușesc să îl spăl. Nu vrea. Cel mare face atmosferă, știe care e situația și participă trup și suflet la convingerea murdarului derbedeu, dar nu, nu merge. Nu merge și pace.

Îl scot pe cel mare, încerc să mă gândesc doar vag când a fost ultima băiță a celui mic (pe la Crăciun, parcă, cam așa ceva…), îl îmbrac, scot haine curate și pentru cel mic, pe principiul foarte sănătos sau sperat a fi așa, că pielea se exfoliază regulat și prin frecarea cu haine curate se cheamă că e și el spălat. Stilul uscat. Cam cum se spală oamenii în spitale, cu pudră de talc. Apoi apuc niște șervețele umede și-l primenesc așa, prin zonele esențiale. Prin esențiale a se înțelege cele pe care mă lasă să i le ating. Adică vârful nasului și un strop de obraz. Îi pun un body, bluza cu Batman (una dintre multele, el dacă nu e Batman nu poate nici respira…), pantaloni și dau să-i schimb șosetele. Haaalt! Trebuie să-și curețe scamele dintre degetele de la picioare. Și se apucă, tacticos. Cu fața unui pui de maimuță și concentrarea unui savant, extrage unul câte unul toate firele adunate. Propun, așa, de probă, tăierea unghiilor de la picioare. Poftim? Fugi și visează în bucătărie, acolo e viața ta! Știu, nici asta nu vrea, voi reveni cu punerea în practică mai târziu, când va dormi. E încă una dintre “reușitele” mele de mamă. Mi-e și teamă să fac un bilanț.

Mă uit la el cum arată, odată îmbrăcat. Decent. În lume n-ar zice nimeni că nu e proaspăt spălat, dar eu o știu. E încă o zi care s-a adunat. Și încă un strat… Iar eu, în continuare, nu am habar cum să fac. Așa că zic încă o dată bogdaproste că măcar mă lasă să-l spăl pe dinți și-mi văd cu resemnare de treaba mea.

baita 1 baita 2 baita 3

Egalitatea de gen & teatrul pentru copii

Dacă sâmbătă povesteam că am fost la Mica Sirenă, ei bine ieri, duminică, am fost la Tom Degețel. Tot la Tăndărică.

O piesă foarte interesantă, ca să spun așa. O piesă în care mie personal firul roșu nu mi s-a părut a consta în peripețiile minusculului Tom, care ajunge ba în oala cu budincă, ba în înghițit de o vacă, ba de un pește, ci relația bărbat – femeie. Femeie – bărbat. Pun și invers pentru că vreau să vorbesc de egalitate, nu-i așa?

Și s-o luăm cu începutul. Într-o casă nu prea avută, un el și o ea. O ea și un el. Deghizați el în ea, ea în el. Cu haine din “cufărul de la mama”, zestrea pentru el. Prima aluzie subtilă la cât de bărbat e el. Și odată deghizați, ea exclamă cu o expresie care-i la granița dintre obidă și uimire: “Ce femeie ești, măi bărbate!”. “Femeie” în sensul laudativ sau sinonim cu pussy, rămâne de interpretat…

Urmează apoi discuțiile pe marginea a ce va fi copilul. Ea deghizată în el, vrea un băiețel. El deghizat în ea, vrea o fată. Ea, un băiețel. El, o fată. Ea, tot mai agitată, pledează pentru un băiețel. Mic. Mic-mic! El, tot mai hotărât și convins de ce spune, cere o fată. Da, o fată neapărat! Pentru un băiețel mic-mic el vrea o fată. O fată mare! O FATĂ MARE!!! (Normal. E bărbat. Nimic nefiresc în visul de-a avea o fată mare.) Până la urmă câștigă ea. Și iese un băiețel mic-mic. Reversul de la o fată. O fată mare.

Iar băiețelul e îngrijit de mama, care-i ursește să fie deștept. Deștept ca ea. Nu ca tati. Ca atare, pune mâna pe Abecedar. Și-l învață “albină” cu A și mai departe B. B de la… berbec. Sau B de la “blegul de tata”. Corect. Deștept ca ea și nu bleg ca blegul de tata. Iar noi vorbim despre o piesă de teatru pentru copii, nu altceva…

Apoi, prin tot felul de învârteli ale sorții, Tom cel mic și deștept ca mami ajunge la un castel. Unde un rege și o regină trăiesc după regulile convențional stabilite. El domnește, ea… gătește. Se gătește adică. Pentru că de gătit, gătește bucătarul regal. Care, suspectez eu, are și o aventură cu regina, dar aici e doar părerea mea. Iar regele dictează, are o opinie, el decide ce e frumos și ce nu și soarele se învârte după cum dictează el. Și regele mai merge și la vânătoare. Unde ar vrea și regina să meargă, dacă regele care dictează tot nu i-ar dicta să tacă. Și să stea cuminte acasă și… să coasă. Goblen. Noblețea și respectul rămân așadar, nu e ca și cum ar fi pus-o să-i coasă șosetele. Adică tunica brodată cu aur.

Deci iată cum arată o piesă de teatru pentru copii… Nu pot să nu recunosc că există un echilibru al scenelor, dacă într-o casă domnește o ea, în alta vine rândul unui el, dar asta nu rimează cu egalitate. În consecință, educația pro-egalitate a copiilor mei o voi face eu. Eu, femeia. Și mama cea deșteaptă. Vorba aia.

image

La teatru. Sirene. Confuzzled.

Astăzi pare-se că a fost ziua sirenelor. După ce dimineață – în toiul nopții mai precis – mă frământa ce mesaj transmite corpolenta  voluptoasa J Lo și ce e și cu ce se mănâncă și cât costă dragostea, ziua a continuat, spre prânz, cu activități educative pentru cei mici, în speță Mica Sirenă. La Tăndărică.

Destul de confuzing & puzzling această Mică Sirenă de la Țăndărică… În primul rând blondă iar convențional noi o știm de roșcată, o cheamă Nausica (diminutiv de la latinescul nausea, presupun, deși noi vorbim de-o sirenă, nu-i așa?!) în loc de Ariel, nu are un peștișor pe nume Fabio pe post de prieten și sfătuitor, apoi e prințul Eric care e de fapt Albert și se mai și poartă precum un idiot  netot, apoi sunt pretendentele la inima prințului împiedicat, dintre care cea mai inedită mi s-a părut gheișa care, văzându-se refuzată, încearcă să-și facă hara-kiri cu umbrela cu care tocmai a dansat… Apoi e vrăjitoarea pe care o cheamă ceva cu C dar zău că n-am reținut, prea șocată fiind de imaginea gen Giger-alien (huh?!) și de vocea pe care s-a gândit regizorul să i-o dea… Curat Exorcistul, parol, pentru un spectacol de copii, mie mi s-a părut de-a dreptul hazardat…

Dar nota 10 pentru ideea de redare a subacvaticului, lumini, culori fosforescente, aparat de suflat baloane, sunet, voci. Aici, totul frumos. Per total un spectacol destul de bun, pe care probabil, până prin primăvară, îl vom tot revedea.

image image image