Miniprix, dragostea mea…

Hainele mele preferate sunt, au fost și vor fi mereu rochiile. Oricât de des m-aș îmbrăca în pantaloni, dacă sunt într-un magazin, tot cu umerașele cu rochii cochetez mai întâi. Cred că abia în studenție le-am descoperit, până atunci, adolescența îmi fusese marcată de blugi. Rupți. Și de tricouri negre și de bocanci.

Și-mi amintesc perfect cum între două cursuri luam metroul de la Universitate special pentru a merge în Romană și a intra la Miniprix. Miniprix-ul de desupra de la McDonald’s, veșnic aglomerat, cu cozi la cabinele de probă dar de unde îmi alegeam cele mai frumoase haine și care se potriveau de minune nu numai cu stilul meu ci și cu ne-ieșitul din comun buget lunar.

Ce vremuri… Le-am prelungit și după absolvire și, pe vremea când lucram în spate la Inter, pe post de jurist ce-și rupe coatele deprinzând chichițele practice ale dreptului comercial, tot de acolo îmi cumpăram hainele. Îmi permiteam deja cu totul altceva dar… old habits die hard. Sau poate mă motivau și reducerile la rochii pe care le prindeam mai mereu. Și faptul ca jachetele de femei pe care le găseam erau destul de fancy pentru a-mi face colegele corporatiste să moară de necaz. Iar în mintea mea de atunci, asta însemna ceva!

Mă gândesc acum că Miniprix-ul studenției mele și al primilor ani de workaholic e pentru mine cam cum e gustul înghețatei Napoca pentru îndrăgostiții de înghețata d’autrefois. Îl știam ca pe buzunarul meu, și la propriu și la figurat. Mi-am inițiat chiar și soțul în tainele lui, cărându-l după mine acolo, în sâmbetele când ieșeam de la Studio sau de la Patria și aveam chef de cheltuit aiurea investit niște bani. El n-a prins plăcerea pe care o aveam eu cumpărând de acolo, chit că și-a mai luat și el de-acolo câte un tricou sau vreo geaca pentru barbati, dar, dacă e să mă întrebe cineva pe mine ce părere am despre MP, zic clar că într-o vreme, demult, a fost dragostea mea…

În concluzie, cum mâncăm cartofii de la McDonald’s?!

De câteva zile tot frunzăresc o carte intitulată Codul bunelor maniere la masă pentru copii, scrisă de două femei (care, interesant de știut, sunt și cumnate), pe nume Peggy Post și Cindy Post Senning. Informația este utilă și e prezentată într-un mod haios, nimic de spus, dar m-am blocat la… cartofii prăjiți!

În tabelul de mai jos sunt punctate momente în care mâncăm cu mâna și momente în care ar fi cel puțin frumos să folosim furculița:

1

Buuuun… Bine de știut ce fac cu căpșunica, de asemenea este de reținut cum abordez felia de pepene, dar cartoful de fastfood, pe care îmi place să-l “asezonez” cu sos de muștar, cum îl mănânc până la urmă?!

Consider informația cel puțin contradictorie iar până la lămurirea problemei (între și de către cele două cumnate, sper!) vom continua să mâncăm cartofii cu mâna dar să ne pozăm doar cu prăjiturile, pe principiul absolut sănătos de a consemna doar ceea ce este frumos, nobil, exemplar, memorabil, etc. (sic!)

IMG_2316 IMG_2319 IMG_2323

McDonald’s fără secrete

Noi știm de unde vine gustul inconfundabil de la McDonald’s.

Precizări:

– niciun animal nu a murit si nici nu a fost rănit pe parcursul filmărilor;

– această filmare este o soluție ingenioasă (pentru a potoli strigăte mai mult sau mai puțin viscerale…) care nu implică o tehnologie specială;

– acest articol poate conține urme de pamflet, precum Chicken McNuggets poate conține urme de carne.

(Cu acest articol m-am alăturat campaniei Blogchef.ro – Gătim ce poftești!, în care Andreea Pătrașcu, Cetin Ametcea, Sebastian Bârgău și Radu Bazavan se luptă pentru titlul de „Blogchef”, powered by BEKO)

Jucării educative

Trăim vremuri în care un bebeluș descoperă lumea prin cărți cu diferite texturi și zgomote. Apoi, pe măsură ce crește, prin puzzle și Lego… Cel puțin!

Deoarece, la fel ca orice părinte, așteptăm de la cei mici progrese remarcabile din punct de vedere intelectual si emoțional, am achiziționat lucruri cum ar fi: sistem solar mobil, schelete și DVD-uri tematice, cărți de activități pre-școlarepuzzle-uri tridimensionale, Batman și Ironman (despre care să spunem că educă în spiritul dreptății și al luptei pentru binele și salvarea omenirii). De asemenea, am confecționat dinozauri și am improvizat piese de teatru. Am mers chiar și la McDonald’s. … pentru a avea colecția completă, desigur!

Ei bine, ieri am cumpărat o praștie. Da, o praștie. Iar data viitoare când vom merge la Mănăstirea Voroneț, din bazarul a-toate-cuprinzător care atrage turiștii mai mult decât orice prilej de reculegere, voi cumpăra o sabie din lemn!