(the day we die)

Ora 7. Mi-am început alergarea având în minte un sms în care mi s-a zis că a fost un incendiu într-un club, câți morți, câți răniți. Ştii? Nu, nu ştiu, abia dacă ştiu cine e preşedinte în România. Şi am râs scriind. Am alergat bine de tot. Mult, mai mult decât de obicei, mi-a plăcut că e frig, că bate vântul, că sunt frunze căzute peste tot, că e parcul pustiu, că am umbra alungită la maxim, că aşa, singură pe alei, am senzația că soarele doar pentru mine a răsărit. Am terminat, m-am întins, mult, ca o mâță, am zâmbit, la lac, la frunzele alea mari de nufăr sau de ce-or fi, mi-am verificat ASICS-ul, bun, buuuuuun, în dimineața asta spectaculos chiar, m-am gândit că azi literele vin de la accurate, sharp, intuitive, crystal-clear, sexual in a non-sexual way şi că energia de vegetarian-yoghin-alergător la răsărit pe stomacul gol şi curat se focalizează în exact punctul în care trebuie când are nevoie să cearnă ceva, dar nu ca şi cum ai da ctrlF într-un text şi îți apare acelaşi cuvânt de zece ori ci exact cum e chestia de localizare. Satelitul ştie că sunt în Parcul Circului şi nu în Pacific şi-mi spune să apăs start. Am apăsat. Şi după o oră m-am alungit exact ca umbra mea, am ieşit din mine, am ajuns unde trebuia. Planuri simple, gen ce suc îmi fac, ce film văd azi (“It’s all gone, Pete Tong”, pentru a treia oară, e un film care te trage afară de păr, dacă în alt mod nu te laşi), ce mănânc, ce ulei îmi iau. Şi îmi amintesc de incendiul din club. Google. Club Colectiv. Colectiv îmi sună a un colectiv de oameni care dacă stau singuri chiar şi pentru 5 minute, întră în panică (repede, repede, un selfie, un like). Deci Colectiv. Incendiu. Concert. Alternative metal. (wow). Victime. Multe. Vârsta… 14 – 16 ani. Mă opresc. Mă opresc de tot. Sunt copii. Adolescenți. Tineri. Au plecat de acasă seara şi un părinte a rămas. Să strângă o farfurie nespălată, nişte şosete aruncate aiurea, să şteargă fond de ten scurs pe marginea chiuvetei, să pună capac la un borcan de ceară de păr. A închis uşa, s-a aşezat poate într-un fotoliu, poate în pat, şi s-a gândit că mâine are de cumpărat pâine, mazăre, nişte pulpe. Poate. S-a gândit la multe. La toate care-s nefăcute, care-s de făcut. DAR NU S-A GÂNDIT NICIO CLIPĂ CĂ A DOUA ZI DIMINEAȚA COPILUL NU VA FI, TRĂZNIND A FUM ŞI A BERE, ÎN PAT.

Crunt. Primul imbold e să-ți iei copilul în brațe, să-l strângi, să-ți dai palme până ți se înroşeşte pielea şi să-ți spui că nu vei mai lăsa să treacă clipe în care nu îl observi, nu îi răspunzi, faci calcule mici şi tâmpite în timp ce el turuie despre lucruri mari. Şi, undeva în fundal, al doilea imbold, să plângi pentru ăia care începând de-acum câteva ore, nu şi-i mai au.

Buhuhuhuuuuuu!

Halloween este, cu siguranță, singura sărbătoare împrumutată de la americani care îmi și place! Așadar aseară am făcut un minunat dovleac, o mască, ne-am pus dinți de vampir… și mai aveam ceva planificat, nu ne-a ieșit, dar nu-i timpul pierdut!

Buhuhuhuuuuuu1  Buhuhuhuuuuuu2

În ton cu toamna și cu …. partea întunecată a sărbătorii, dăruiesc o rochită care mie mi-a fost foarte dragă, o am din 2009 și am purtat-o la ambele sarcini. La fel ca rochița gogosar și cea albastră de ieri, nu este designed for pregnant women, este ceea ce am adaptat eu din punct de vedere vestimentar pentru cele două minunate burtici pe care le-am purtat cu mândrie! Mărimea o știți deja, o precizare despre material, este ceva cu elastane, foarte plăcut pe corp. Este de la Specchio.

Buhuhuhuuuuuu3

Trik or treat!