Mai puţin plastic

Mi s-a spus de la grădiniță că spre sfârșitul săptămânii curtea va fi decorată pentru Crăciun, dar nu oricum, ci all-natural, în susținerea proiectului eco-școala. Așa că m-am gândit ca participarea noastră să fie cu niște decorațiuni pe care știu eu să le fac din coajă de portocală. Asta pentru că se nimerește ca eu chiar să fiu anti-plastic și artificial. Miros frumos (decorațiunile) – deși asta nu se va simţi acolo, după un gard ce dă într-o intersecție mereu aglomerată -, sunt vesele în combinaţie cu verde și procesul e unul care-mi face copiii să stea cu gura căscată (wow, era un îngeraș în coaja de portocală?!).

Pașii sunt:

1. Se curaţă portocale în felii groase. Eu le curăţ ca pe mere, rotund. Din portocale se face suc în storcător, din pulpa rămasă se face, în amestec cu tărâţe, un super scrub pentru corp (nimic nu se aruncă, resursele se folosesc la maxim) iar din coji (am reușit să revin la despre ce vorbeam) se produc decorațiunile folosind ustensile pentru tăiat aluatul în formă de biscuiți.

20151129_084243~2__1448958808_109.166.129.39

2. Decorațiunile se lasă la uscat pe o hârtie/farfurie/orice suport plat (acum, scriind, îmi dau seama că s-ar putea prinde și așa, fresh, e la fel de ok, de ce nu?).

3. Prinderea. Necesar: ac și aţă colorată. Ideal un ac mai gros și o aţă din mai multe fire, dar eu acum, ca o adevărată gospodină, am lucrat cu ce am avut în casă, adică seturi din acelea micuţe ce se dau la hotel. Rușine să-mi fie pentru că în loc să le las la hotel, nefolosite, le iau. Șamponul, gelul de duș și crema nu-mi fac cu ochiul (ca o veritabilă descendentă a Cleopatrei, mă spăl cu smoothie, cereale și… șampon pentru copii, ocazional) dar nu știi niciodată când ai nevoie de ac și aţă. Și poţi avea, o dată pe an. De Crăciun.

20151201_090051~2__1448958880_109.166.129.39

4. Opţional: nasturi (de lemn) ce se pot prinde pe decoraţiuni. Dacă nu cusuți (s-a terminat aţa din micile seturi stil hotel) atunci lipiți cu lipici. Cumpărat.

20151201_091431~2__1448958906_109.166.129.39

Deci, cât mai natural, cât mai simplu. De la decorațiuni și până la a trăi așa, iată un stil pe care chiar îl încurajez. (LEGO din lemn, oare cum ar fi? Cu piese meșteșugite cu mâna, neindustrial, ca-n atelierul Moșului. Și fără să rezulte un preţ de Swarovski, dacă s-ar putea…)

Nu repara ceea ce nu-i stricat!

John Hagelin spunea: atunci când ingineria genetică încalcă legile firii biodiversitatea este compromisă iar viitorul ecosistemului devine imposibil de anticipat.

În aceste vremuri în care se vorbește mult despre ingineria genetică, despre organismele modificate genetic, despre sănătatea noastră și despre viitorul omenirii în general, oare câți se întreabă de unde a pornit ingineria genetică? Dintr-un laborator oare? De sub lamela unui microscop? Sau poate dintr-o eprubetă manevrată cu grijă? Poate… Deși dac-ar fi să ne gândim mai bine, poate am înțelege că ingineria genetică s-a născut… dintr-o joacă de copii! Da, ingineria genetică a pornit, simplu și firesc, din apetitul copilului pentru joc și din dorința lui de a stăpâni lumea. Pe nebănuite, copilăria zburdalnică și inconștient trăită s-a transformat în diagrame și simboluri iar micuții neastâmpărați, din prea multă dragoste pentru natură iar apoi poate din prea puțină, au găsit calea pentru a transforma și modela firescul astfel încât, pe nesimțite, el să devină o simplă amintire…

Și… de când a pornit? Este ea fructul secolului trecut, încununare a tehnologiei atotputernice sau vine din străfundurile istoriei, încă de când omul citea orele din umbra copacului și-și ghida drumul după mușchiul ce-l îmbrăca pe-o parte? Păi a pornit cu milenii în urmă, poate de la copilul sumerian și albinele ce nu-i dădeau pace sau de la micul armean ce nu reușea să-și stăpânească nărăvașul cal, pentru a prinde apoi aripi prin secolul al 19-lea, din joaca de-a grădinăritul și degetele lipicioase de miere ale unui copil care, fără a-și conștientiza pasiunea, obișnuia să-și petreacă timpul printre straturi și printre stupi…

Apoi, ca-ntr-un efect de domino, timpul a împins teoria înainte, prăbușind, într-un final, firescul unei lumi întregi… Pentru că jocul printre răsadurile de morcovi, devenit peste noapte joc de lego, s-a transformat pe nesimțite în BioBricks, urzeală de ADN modificat pe porțiuni, conspirație halucinantă dezvăluită în știri alarmante și vizibilă pe corpul din ce în ce mai bolnav a milioane de oameni din întreaga lume, urmată de reacții de-a dreptul aberante, pornind de la tinerele anorexice captive în jocurile foamei și sfârșind cu activismul care generează un contra-curent, de revenire la firesc și normalitate, dar care, în mod inevitabil, hrănește o nouă și elitistă industrie… cea bio-eco-organică!

Și mă întreb care este soluția pentru a fi la adăpost într-o lume marcată de cuvinte precum alimente modificate genetic, inginerie genetică, pesticide, poluare, hormoni, aditivi, într-o lume care propune fără rezervă o alternativă pentru orice, pornind de la laptele matern din ce în ce mai bine replicat în formule perfect adaptate – nu-i așa?! – cerințelor micilor ființe și sfârșind cu… banalele legume pentru supă! Care este rezolvarea? Cum facem oare întoarcerea în timp la calul nehibridizat și la polenizarea naturală? Cum temperăm savantul hipnotizat de molecula lui, cum stăpânim explozia întregii industrii alimentare și cum îl facem auzit pe activistul al cărui avânt e copleșit de zeci, sute, mii, milioane de voci, voci care confundă sănătatea de azi cu tinerețea fără bătrânețe?

O vorbă simplă zice să nu repari ceea ce nu este stricat. Dar iată cum homo ludens, din pură inocență și absolută plăcere, prin revelația jocului și bucuria simplă a fărâmițării lucrurilor a dat lumea peste cap… Și-acum cum oare îl mai facem pe el, savantul, neobosit în joaca lui, să treacă prin Sparta cu școala ei de luptă și să devină din veșnicul copil… adultul responsabilizat?…

nemira

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)