Regnul animal vs. regnul uman

În sălbăticie regula e așa: masculul curtează femela, ea îl acceptă. Rolul lui fiind încheiat, pleacă. Nimic nefiresc. Ea, gestantă fiind, vânează. Nu îi aduce nimeni micul dejun la pat. Vin puii, îi naște. Neasistat. Îi alăptează, ea nu știe de lapte praf. Îi crește. Singură sau cu alte mame, în grup și nebonificat. Pleacă la vânătoare, puii scâncesc. Nu-i nicio tragedie și niciun păcat. Puii cresc, pleacă în libertate, iar viața femelei o ia de la cap.

Printre noi, oamenii, regula e așa: ea trebuie să se facă plăcută, să iasă din anonimat. El poate fi oricum – statistic vorbind, bărbații-s numeric depășiți – deci armăsarul poate merge la trap. Copiii… se fac. Ea cade, tot mai grea și cu totul, la pat. Fragilă și la voia stărilor maternității, nimic nu-i mai este pe plac. Vin copiii, complet asistat, cine naște acum stând casă ori nu e zdravăn la cap, ori… nu e zdravăn la cap. Laptele vine firesc dar e “completat”. Și-apoi complet înlocuit cu laptele praf. Cresc copiii, dar nu de la sine putere, ci veșnic supravegheați. Și îndrumați. Și dirijați. Manipulați. Trece timpul cu el și cu ea de-acum doar părinți, vânând de nevoie și mereu gândind că “da’ nu era rândul meu, azi doar aveam chef de zăcut în pat!”…

Deci, iată regnul animal, versus regnul… uman. Pentru că noi suntem ființe inteligente, gândim, suferim și nu coborâm la statut de mascul și femelă alfa, să ne-‘nțelegem, da? Dar de firesc și de în firea lucrurilor, mai știe oare cineva?…

Noi suntem cei care facem lucrurile firești să pară de neconceput

De ceva vreme încoace mă bate gândul să scriu o carte intitulată Cum să-ți crești primul copil de parcă ar fi al doilea. Așa, un sumar de observații și recomandări, pornind de la copilul care “trebuie” să mănânce neapărat între 180 și 210 gr de piure și care e în permanență supravegheat și bombardat cu indicații și/sau interdicții și sfârșind cu copilul care crește “ca din apă”, frumos, vesel și sănătos, stimulat tocmai de lipsa excesului de grijă care a fost investit, cu nu mult timp în urmă, în primul născut.

Până una alta, mi-amintesc cum scriam eu aici pe blog că mi se pare de neconceput ca un copil să fie lăsat singur în casă, cum nu-mi imaginez că l-aș putea lăsa pe Bogdan să facă ceva fără stricta mea supraveghere, etc. Ei bine astăzi, complet atipic, am lăsat doi copii singuri în casă, unul dormind și unul jucându-se, pentru a pleca să iau de-ale gurii, frigiderul fiind gol și orice ingredient pentru a putea încropi o masă decentă lipsind cu desăvârșire.

Mânată de un impuls necunoscut, în doi timpi și trei mișcări l-am informat pe Bogdan că voi coborî până la aprozar și până la Mega, copilul nici nu a clipit, desigur că între a se învârti printre lăzi cu ceapă și pepeni și a face puncte cu Ben 10, a doua variantă este mult mai interesantă, așa că mi-am luat o paporniță încăpătoare și am dusă am fost!

Hai la Mega întâi, să iau ulei, apă, busuioc și desigur triada zahăr-unt-și-lapte praf pentru ciocolata de casă care nu poate să ne mai lipsească din casă… Ca de obicei, din trei chestii de luat s-au făcut zece, cantitate dublă de zahăr, găsind unul nerafinat la un preț foarte bun, lapte praf două cutii pentru că a doua era la reducere iar oricum la o porție de ciocolată consum o cutie întreagă, repede să iau și o soluție de curățenie și niște șervețele umede, mi-am dat seama că mă lungesc, hai la casă, desigur că e coadă și bineînțeles că se petrec evenimente neprevăzute, gen un moșulică (simpatic de altfel) ce nu înțelege cât trebuie să plătească și rola de la casa de marcat care se termină fix când vine rândul meu… Deja transpir, mă gândesc că a fost o idee pripită să-i las singuri pe cei mici, dar roșii tot îmi trebuie, hai și la aprozar, unde… cică să vin mai târziu că acum aranjează marfa! Mă milogesc să mă lase să cumpăr, mă lasă (doar ne știe doamna ca pe niște cai breji!), dau să iau morcovi dar stai că trebuie desfăcut sacul, ceapa verde e legată șomoiog și tragem cot la cot să scoatem câteva legături, vinetele sunt într-o cutie și cu greu trag afară vreo șase, secunde prețioase, timp în care poate unul s-a trezit și plânge iar celălalt poate a rămas fără baterie la tabletă și se isterizează…

Cu papornița de gât și sacoșe în ambele mâini mă reped spre casă, intru în bloc și aud plânsete, cade cerul pe mine, logica nu-mi spune că mai au și alții copii în bloc, ah, nu, ai mei sunt, sigur!, trag de ușa liftului, navighez în lift precum o corabie printr-o gaură de ac, într-un final ajung la zece și dau buzna în casă!

Acasă liniște, desigur. Numai mintea mea bubuise de scenarii și de griji… Pe unul îl ochesc din ușă dormind fix cum l-am lăsat, dau drumul la bagaje grămadă și mă duc în camera mică, unde celălalt mă întreabă dezamăgit ah, ai venit..? (știa că are acces la tabletă doar cât lipsesc).

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Bogdan se întoarce la joaca adevărată de-a Ben 10 (cu figurinele adică) iar eu, în timp ce pozam în stânga și-n dreapta pentru a putea mai târziu consemna momentul, mă gândesc cum de fapt, noi și numai noi suntem cei care facem lucrurile firești să pară… de neconceput!

3 2 1

ABC-ul recomandărilor medicale. Antibiotic. Biberon. Cezariană (partea a II-a – Biberonul. Naștem pui vii și-i hrănim cu lapte praf)

Am în minte ideile pentru acest articol încă de când am primit pe mail și a tot circulat pe facebook o poveste despre o mamă vegană al cărei copil a murit, conform surselor, din cauză că laptele ei era sărac în nutrienți. Pare-se că vitaminele A și B12 lipseau din laptele cu care cel mic era exclusiv alăptat, chiar la vârsta de 11 luni.

Articolul m-a șocat, eu una fiind adepta teoriei conform căreia indiferent ce mănâncă mama, copilul va primi prin lapte tot ceea ce este necesar pentru a crește voios și sănătos! Convinsă fiind că orice carență de vitamine se va citi întâi pe mamă (i se slăbește dantura, i se rărește părul, ea însăși slăbește, etc) iar că dacă situația este critică, corpul, prin mecanismele lui, nu va mai produce lapte, am privit articolul nu ca pe un semnal de alarmă vis-a-vis de posibilele efecte ale unei alimentații vegane, ci ca pe (încă) un atentat la adresa alăptării.

Pentru că deși OMS arată că 97% din mame sunt capabile să alăpteze, din ce în ce mai puține mame o mai fac…

Dacă te uiți în jurul tău și întrebi mamele dacă au alăptat/alăptează, răspunsurile și motivele invocate vor varia între penibile și de-a dreptul hilare (de exemplu, chiar zilele trecute, o mamă îmi spunea că ea și-a dat silința, dar copilul a refuzat laptele, nu i-a plăcut gustul și pace,  asta din cauză că ea a poftit și mâncat ardei – gras – toată sarcina…).

Iar dacă te uiți în farmacie/supermarket la oferta de lapte praf, realizezi că alăptatul nu mai este o chestiune naturală și care se întâmplă by default, ci a devenit… o chestiune de alegere! Pentru că dacă cel mic plânge, sigur plânge de foame, iar mama împreună cu pediatrul vor alege o formulă de completare. Dacă cel mic se trezește de multe ori peste noapte, sigur laptele de mamă nu este sățios, motiv suficient pentru a-i da completare! Dacă mama face o otită (și mai și refuză să ia antibiotic – cazul meu), păi cum să mai alăpteze cu infecția în corp? Se trece pentru câteva zile pe lapte praf… Dacă mama a băut suc de aloe (tot cazul meu), pediatrul va recomanda întreruperea alăptării pentru trei zile, timp în care se va da, desigur, lapte praf. Și, cireașa de pe tort, dacă cel mic nu ia în greutate astfel încât să se încadreze în graficul general prestabilit, sigur este nevoie de… COMPLETARE!!!

Aș putea continua la nesfârșit, dar nu are sens, pentru că nu vreau decât să ajung la… pisică. La orice pisică și de fapt la orice animal care își hrănește puii cu lapte. Iar pentru că nu mi-o amintesc pe mama alergând la farmacie să cumpere lapte praf pentru pisoii care mieunau mai tot timpul cât nu dormeau, de frică să nu moară de foame pentru că nu are pisica destul lapte, tot ceea ce vreau să spun este să facem (măcar) acele lucruri pentru care suntem, în mod natural, meniți!

d1

Partea I a articolului – Antibioticul – se găsește aici.

"Pe liniuță, că ne întâlnim cu Mihai” sau despre Danone, din spatele ușilor închise

Întâlnirea fusese stabilită pentru ora 9,45. Am ajuns prima iar în timp ce încercam să îmi dau seama la care intrare ar trebui să aștept, am scos aparatul și, plimbându-mă înainte-înapoi, am făcut câteva poze. Când am ajuns la văcuță, din ghereta gardianului am fost interpelată dur: Domnișoară, cine ți-a dat voie să faci poze?! Zâmbitoare, am răspuns că sunt venită pentru o vizită la fabrică, cum ar veni sunt în misiune și nu fac decât ceea ce se așteaptă de la mine…

danone1 danone2 danone3

În timp ce doamna gardian își exprima nemulțumirea față de mine și aparatul meu, dintr-o mașină a coborât un băiat și a întrebat unde este intrarea pentru zona birourilor. Mi-am dat seama că este venit pentru același lucru, faptul că la volan era o fată mi-a dat încredere și uite-așa, din două vorbe, am scăpat de privirile incriminatoare ale cerberului urcînd în mașina lor, mașină în care, pe bancheta din spate, trona cel de-al treilea membru al familiei, un băiețel simpatic ce mi-a explicat cum stă treaba cu apa cu bule și cu cea care nu curge atunci când răstorni sticla…

Odată ajunși și debarcați, am intrat la recepție, am fost preluați, au venit și cameramanul și al treilea controlor de calitate, am urcat pentru a o cunoaște pe doamna care se ocupă de partea de calitate la Danone și am fost informați că trebuie să ne lăsăm acolo, pe o masă, majoritatea lucrurilor (bijuterii, ceasuri și, stupoare, aparatele foto). Am cerut, nedumeriți, să ni se reconfirme partea cu aparatele de fotografiat, a rezultat o mică discuție au voie-n-au voie-stai-să-întreb, dar în timp ce ne debarasam de accesoriile mai mult sau mai puțin valoroase, a venit răspunsul cum că da, putem face poze. Așadar ne-am întors la ghereta doamnei gardian, loc unde am primit ecusoane și ne-am legitimat, apoi am intrat într-o altă clădire, de unde a început odiseea cum se face iaurtul Danone.

Echiparea: halate, botoșei, mănuși, bonete, ochelari și dopuri de urechi. În timp ce mă metamorfozam într-un cocon mă gândeam, cu stupoare, la faptul că în maternități vizitatorii primesc doar câte un halat de-unică-folosință-dar-în-mod-cert-refolosit… Ce-o fi cu iaurtul de-i mai prețios decât un nou-născut aveam să aflu de cum am trecut de prima ușă…

danone5 danone6 danone7

danone8 danone9 danone10

De la camera de prepasteurizare și până în hangarul cu stive de lăzi de iaurt, am intrat peste tot și ni s-a explicat detaliat tot procesul. Am aflat că laptele venit de la ferme se supune unui tratament termic și unui set complet de analize, că se degresează pentru ca apoi să se amestece în combinații variabile cu smântâna rezultată, că există nenumărați parametri și denumiri, gen iaurt ferm (“laptele din pahar” care este supus fermentării) și iaurt brasat (cel care fermentează), că există un cod al culorilor în care galben înseamnă că este în producție, violet reprezintă dezinfectarea tancurilor de stocare, negru indică spală-mă iar verde confirmă spălarea și dezinfectarea, că totul este monitorizat într-o încăpere foarte friguroasă denumită creierul fabricii, unde, în jur de zece calculatoare rulează date, cifre, culori, totul fiind ținut sub control și strictă observație… Am văzut unde se adaugă fermentul, am intrat în spațiul pentru microbiologie unde ni s-a vorbit despre evaluarea organoleptică, despre contraprobele care se țin la o temperatură de maxim 10 grade până după termenul de expirare marcat, pentru a asigura faptul că iaurtul trebuie să fie bun de consum chiar și la două zile după depășirea acestuia, despre capacitatea de a retrage de pe piață produse care nu corespund normelor chiar înainte de a exista reclamații, despre limitele de aflatoxină, despre respingerea laptelui care conține inhibitori (adică provine de la animale tratate cu antibiotic), despre faptul că laptele este supus analizelor încă de la fermă, de către furnizor, apoi de către șofer, care chiar de la plecare face o analiză de prospețime și o analiză de temperatură iar apoi pe parcursul drumului face probe medii, despre reluarea analizelor la descărcarea laptelui, despre păstrarea de contraprobe pentru a putea identifica lapte contaminat, despre PH, substanță uscată, milkoscan – aparat ce, în doi timpi și trei mișcări, conferă informații despre proteine, punct de îngheț (crescut în cazul laptelui “subțiat” cu apă), aciditate, recalibrându-se automat la fiecare oră. Ni s-a spus despre schema de control care există pentru celelalte materii prime, despre preparatul din fruct care se importă, despre obligația furnizorului de a face seturi peste seturi de analize astfel încât să livreze conform clauzelor contractuale, despre auditarea de către Danone a standardelor de calitate impuse intern, la nivel de furnizor.

danone12 danone14 danone15

danone16 danone19 danone20

Ni s-a vorbit despre sistemul clean in place, despre multiplele cursuri de instruire a personalului Danone, despre oamenii de laborator care trec prin diverse stagii de practică sub ochiul atent al celor cu experiență, despre cei minim doi ani care trec până ce un membru al echipei de laborator să poată lua decizii referitoare la produsul finit. Am aflat despre echipele de analiști și specialiști care lucrează pe diverse arii de specializare, despre responsabilitățile șefilor de echipă, despre specialistul în metrologie – cel care verifică și se asigură că aparatura funcționează perfect – despre postul de trainer și despre cel de responsabil cu performanța… Context în care doamna de la calitate ne-a spus că ea, fără nicio rezervă sau ezitare, consumă iaurt chiar dacă termenul de garanție a fost depășit cu o săptămână, acest lucru fiind dovada vie faptului că standardele Danone se respectă cu strictețe!

Am aflat că la Danone se lucrează 7 zile din 7, timp în care mașinării automatizate și tot felul de aparate verifică aciditatea, numără bucățile de fructe din produsul importat, detectează alergenii, verifică mediile de cultură, analizează și categorisesc patogenii, măsoară numărul de celule somatice, ventilează aer rece, transformă în câteva secunde bucăți de carton în cutii sau pahare pline cu produs finit Danone.

Ni s-a spus că se procesează apoximativ 200 de tone de lapte crud pe zi, lapte care provine de la 40-50 de ferme din toată țara iar că procesul de fabricare, de la livrarea materiei prime până la scoaterea pe piață, este de 48 de ore. Ba chiar 72 în cazul lactatelor pentru copii, acestea trecând prin filtre suplimentare de verificare!

Stație de epurare a apei, sistem de filtrare și de purificare a aerului, sistem de management al deșeurilor, aparatul cu raze X, curățarea cu peroxid uscat și aspirarea paharelor de plastic venite de la furnizorul specializat, totul funcționează cu precizie. Da, la Danone, practica bate pare-se chiar și teoria!

Am întrebat multe lucruri și am primit multe răspunsuri. Conform celor care ne-au însoțit, NU se pune problema retragerii de la raft și a repasteurizării laptelui atunci când se apropie termenul de garanție, pare-se că nici nu auziseră de așa ceva! Râzând m-au întrebat cum ar fi posibil să desfacă manual tone de cutii și să le verse într-un container… tot râzând le-am răspuns că nu-mi imaginez că s-ar face manual, ci, desigur, la fel de… automatizat!

Iar la final de vizită a urmat partea de testimonial, ce ne-a impresionat, la ce ne așteptam… Ei bine, pe mine m-au impresionat oamenii. Nu mașinile, nu pistoanele, nu cele 10 secunde de transformare a unei coli de plastic în zeci de pahare de iaurt. M-au impresionat oamenii prin convingerea cu care vorbesc despre ceea ce se întâmplă în fabrică. Indiferent de ceea ce îi motivează să o facă.

La ce mă așteptam? Sincer?! La a vedea ceva ce m-ar face să cumpăr Danone! Ceea ce însă nu s-a întâmplat. Aerul steril din pahar, folia perfect lipită astfel încât să acopere etanș gura paharului, nenumăratele analize de laborator, condițiile de stocare, verificările și reverificările numărului de microorganisme nu compensează:

  • laptele praf care, DA, se folosește! Pentru a da o anumită consistență, pentru a da constanța de gust și de textură produsului finit, pentru…, pentru… Nu are importanță. Se folosește!
  • procesul de fermentare care NU este unul natural! Fermenții provin de la producători și se aduc la fabrica Danone vii, dar… CON-GE-LAȚI! Explicația o constituie faptul că laptele pasteurizat nu mai fermentează. Vă invit să faceți un test simplu: fierbeți lapte și apoi lăsați-l într-un vas, la temperatura camerei. Fără a folosi smântână, așa cum am făcut-o eu. Fermentează, garantat. Încet și si(n)gur. Desigur însă, fără a deveni cremos…

Ca o concluzie: eu una voi continua să NU cumpăr Danone, chiar dacă am văzut cu ochii mei cum mașinăriile lucrează la foc automat (deși unele sunt atinse de patina timpului) iar oamenii sunt devotați și acționează cu convingere. Auto-motivați sau instruiți, cu drag sau de frică, nu știu… cert este că, așa, cu coada ochiului, l-am văzut pe Bau-bau…

danone13 danone17 danone18

Bau-bau care la Danone poartă numele de Mihai. Am înțeles-o în timp ce ne-am abătut de la zona pietonală marcată cu galben, moment în care am auzit-o pe doamna de la calitate atrăgând atenția: “Pe liniuță, că ne întâlnim cu Mihai…”