The fuck(s) of the century

La final de 2014, tic-tac, tic-tac, citesc “Jurnalul unui tembel infidel” (am zis tembel la modul liber și nepăsător – careless and free, young and restless, etc. – a se nota). Am cartea despre care scriam acum vreo două nopți și am fost răvășită de încântare pentru că a venit, zisesem că nu mă risc să ajung în 2015 fără s-o citesc (mi se părea crucial!) dar răpusă de săniuș n-am mai ajuns la Eminescu s-o iau. Deci a venit și i-am rupt radioasă ambalajul, nu știu de ce credeam că e și cu autograf (m-am gândit că fiind o primă carte, sigur scriitorul are un cuvânt surpriză și surprinzător de răscolitor pentru fiecare suflet care-o dorește investindu-și milioane de așteptări în ea…).

Pe scurt. N-are autograf. Normal. Și deși am ajuns la jumătate, nu mi-a frânt existența în două. Normal. Deși eu doream. Și speram. Mă așteptam să mă topesc de încântare, de râs, de sublim. Încă nu s-a întâmplat. Totuși, am râs un pic. Scrie bine despre măști. Și despre permisiunea de a găti. Și distinge destul de simpatic între citit, privit, proaste și deșteptuțe. Aici.

image

Și-apoi la chiloții  pijămăluțele cu iepurași a căror tragere trebuia însoțită de un sărut pe frunte și nu de the fuck of the century. Care va fi fost absolut și senzațional, dar până la THE FUCK OF THE CENTURY… mai e cale lungă. Cam de o sută de ani. Respect însă perspectiva povestitorului, chiar dacă nu-i și a mea.

Și ce-am mai făcut a fost să încuviințez niște “definiții” ale iubirii. Atât momentan. Mai am jumătate de carte însă. Și sper cu înverșunare că răvășirea va veni spre final. De noapte de cumpănă dintre ani. Pentru că, una peste alta, e totuși o carte pe care n-o poți lăsa.

***

Later edit. Am scris prostii mai sus. Cartea… e. Am găsit ce am căutat. Și am și râs.  Mult. 2015. Iubirea în alb.