Thank you for installing.

Nu știu dacă am scris vreodată despre cât sunt de fericită că m-am nimerit a fi femeie. Sunt fericită cu fiecare por pentru chestia asta. Nimic, dar nimic nu se compară. Sunt recunoscătoare pentru fiecare bucată din viața mea și mai ales pentru ceea ce ne face pe noi, femeile, atât de speciale, gen faptul că purtăm copii, îi hrănim din noi înșine, copilărim încă o dată prin ei și apoi pentru acele lucruri mărunte cum ar fi că dintr-un dulap plin de haine nu seamănă două între ele, că putem spune o prostie mare cât casa și apoi șterge cu un zâmbet impresia jalnică din ochii celui care face eforturi supraomenești să priceapă ceva, sau că ne putem purta părul în zece mii de feluri, drept, buclat, creț, creponat (revin c-o poză azi-mâine)… sau – la fel de important! – că putem să ne îmbrăcăm la fel de bine în negru dar și în roz bombon sau verde brotăcel și asta fără a arăta nicio secundă de parcă ne-ar lipsi numai bila roșie în vârf de nas. Și peruca pe cap.

Deci, a fi femeie e senzațional. Dar în momentele când după mai bine de o oră de muncă în mediu steril primesc repetitiv unul și același mesaj (Thank you for installing.) aș da tot senzaționalul de a fi femeie care naște, hrănește, copilărește, spune prostii dar frizează sublimul zâmbind etc. pentru ca ceea ce am instalat și mulțumirea care îmi umple ecranul într-o lipsă crasă de empatie față de agonia mea să se transforme în rezultatul a ceea ce cu prețul scurtcircuitării a 99,999999% dintre sinapsele din creierul meu am instalat. Adică pentru a fi bărbat.

Thank you for installing.