Iubirea, statistic vorbind

Iubirea, în absolut, sună așa:

My dear,
Find what you love and let it kill you.
Let it drain you of your all. Let it cling onto your back and weigh you down into eventual nothingness. Let it kill you and let it devour your remains. For all things will kill you, both slowly and fastly, but it’s much better to be killed by love.” (Charles Bukowski)

Dar devorat fără a fi devorat și distrus foarte puțini se pot lăsa.

Concret, se cheamă codependență. Am aflat cuvântul zilele trecute când, întâlnindu-mă cu o cunoștință pe care nu o mai văzusem de mai bine de 10 ani, m-am trezit față în față cu o poveste de dragoste ratată. Poveste povestită pe nerăsuflate, fără ocolișuri. Povestită ca pentru a scăpa de o povară lăsând-o la picioarele unui om pe care nu îl cunoști dar care tocmai pentru că nu te cunoaște nici el nu te va judeca, pentru că nu înțelege ce-i spui, șocat fiind nu neapărat de confesiunea în sine, cât de încrederea cu care se vede deodată investit.

Iubirea sfârșită în codependență. De la cer la pământ. Cine n-are putere, coboară. Prozaic. Cade în gol, mai bine spus. De la “weigh you down into eventual nothingness” la nimicul banal, trist, tragic.

Codependență. Și tot căutând să înțeleg partea de teorie și de real, am dat peste un blog unde, dincolo de inimioara roșie și numele de cățel, se vorbește, frumos, cu tristețe, umor, curaj, poetic sau tehnic, cu trimiteri precise și numere de telefon, despre dorințe vs. așteptări, despre pauza pe care poți să o pui codependenței dar care are prețul ei, despre abuz, despre egoism, despre … viață. Viața aceea de după ce omul, omul cel mic și nepregătit, s-a lăsat devorat de iubire. Și a și fost. Și revenind cu picioarele pe pământ, habar nu are ce să mai facă.

Dar vestea bună e că, statistic vorbind, va face bine. Ca-n filmele americane, stay tuned, va fi cu happy-end.

“Da, îmi apar şi mie în fiecare zi zeci de motive să mă descurajez. Nu, nu îmi merg toate perfect şi nu m-am transformat deodată într-o balerină care se sare cu graţie peste toate problemele vieţii. Încă există oameni care mă pot pune la pământ din două cuvinte. Încă fac ce nu vreau să fac, mă trezesc spunând lucruri invers decât le cred.

Da, uneori mă mai cred cea-care-deţine-rezolvarea-perfectă-a-problemelor-tuturor. Dacă doar m-ar asculta…
Am momente în care furia îmi ocupă toată respiraţia şi nu ştiu de ce, sau ştiu doar atât, că se cheamă “sunt codependentă”.

Îmi vine atunci să plâng şi să renunţ.

M-a pus pe gânduri şi un comentariu, chiar dacă nu îmi era adresat direct: “daca nu merge asa, cu bla bla-urile psihologice nu mergi prea departe”.

Oare era adevărat, chiar stau atât de mult pe loc? La ce bun atâta citit? Terapie? Întâlniri?
Pe moment, în momentele ACELEA, pare că la nimic.

Dar într-o zi (recent), am făcut exerciţiul de a-mi număra momentele şi zilele proaste. Aveam înainte zile sau chiar săptămâni întregi proaste, triste, lacrimogene. Simţeam că înnebunesc o dată cu prima respiraţie de după răsărit şi sentimentul nu mă părăsea tot restul zilei. Era totul o tragedie.

Zilele mele proaste apar acum rar, ca furtuna vara. Mai trec şi repede. Sunt codependentă ca o rafală, după care mă întorc netulburată spre restul vieţii mele.

Făcând socoteala asta, mi-am adus aminte de o propoziţie din deschiderea şedinţelor Al-Anon, pe care mi-a luat mult timp să o înţeleg. “Scopul nostru nu e perfecţiunea, ci progresul.” Iar progresul înseamnă, pentru mine, exact matematica mai potolită a zilelor în care mă simt ca înainte.

Statistic vorbind, fac bine.”

Așchia nu sare departe de trunchi

Cred cu tărie că succesul unei relații este dat de compatibilitatea dintre familiile protagoniștilor.

Mult am mai râs la reclama pentru sucul Giusto…

Dar lucrurile nu prea sunt amuzante, dacă ne imaginăm cum arată relația celor doi tineri, ajunși la 30 și ceva de ani…

EL. Oriunde ar lucra, anticariat sau mare corporație, sigur ascultă hendrix în căști. Acasă fiind, face avioane de hârtie cu cei mici. Crește în apartement vreun câine găsit pe stradă. Fumează cu plăcere, de altfel singurul viciu. Citește cărți. E vegetarian, fără ostentație. Îi place totuși să meargă la grătar cu prietenii. De dragul de a sta în aer liber și de a mai povesti.

EA. Sigur lucrează la vreo multinațională. Nu ca secretară, ea e ambițioasă, a studiat și a ajuns ce și-a dorit. Contabilă, la fel ca mama ei. Ascultă muzica în boxele de la laptop, e important ca noul coleg să știe că ei îi place ultimul single al aguilerei. Acasă o deranjează părul lăsat de câine. Se vede pe cămășile apretate și pe pantalonii călcați la dungă pe care-i poartă zilnic. Nu face avioane de hârtie cu cei mici, e ocupată să gătească legume în tigaia dry-cook abia venită prin curier. Fumează țigări slim. Răsfoiește vogue. Ține dieta montignac, alternativ cu cea cu oxigen. Nu-i place la grătar, ea e sensibilă și face alergie la polen.

Concluzia? EL nu știe că EA, chiar dacă la 20 de ani este rebelă, fuge de-acasă, trăiește prin mansarde, se hrănește cu dragoste, muzică și cărți, iubește nebunește și își reneagă părinții, în mai puțin de 10 ani va reveni la… rigorile impuse.

A doua concluzie? Concluzia de mai sus e general valabilă! :-D

En garde!

Într-una dintre cărțile recent cumpărate am găsit următoarele cuvinte:

Se poate să fiți chiar nostalgici în privința înfruntărilor și conflictelor care au existat între voi cu doar câteva luni înainte….

Cuvinte care mi-au amintit de niște replici dintr-un film văzut cândva: el și ea, tineri și foarte puțin liniștiți :-p, se despart, ea întâlnește pe cineva mai în vârstă, într-o zi apare fostul și dintr-o banală discuție ajung la o ceartă pe cinste. Tipul mai în vârstă își ia adio de la ea, cu cuvintele Voi vă iubiți. Dacă eu și soția mea ne-am fi certat așa, am fi fost și acum împreună.

Bine de știut, nu?! :-)))

Scrisoare de dragoste

À la Tatalili :-)

Draga mea Catena,
 
De cand esti alaturi de mine ma simt protejat si in siguranta. Este un sentiment deosebit sa stiu ca pot oricand veni la tine, de fiecare data te gasesc luminoasa si primitoare, atenta si mai ales grijulie cu temerile mele. Ai rabdare si o intelegere deosebita pentru problemele mele si intotdeauna gasesti solutii salvatoare.
 
Cand merg pe strada, nu pot sa nu remarc luminozitatea care te caracterizeaza precum si admiratia cu care se uita la tine trecatorii.
 
Pentru mine esti ca o stea. Apari ca o zana din povesti si ma salvezi de fiecare data din cosmarurile luptelor – diurne sau nocturne – cu tot felul de fiinte rele si agresive ce ma urmaresc pas cu pas dar care, atunci cad te vad, se sperie si o iau la … sanatoasa.
 
Sa stii ca tin permanent la mine acea minune cat o palma care-mi confirma faptul ca sunt preferatul tau… O arat cu mandrie de fiecare data cand sunt intrebat daca te iubesc.
 
Ce vreau insa este sa fiu sincer cu tine. Nu as vrea ca aceasta relatie plina de incredere si afectiune ce s-a stabilit intre noi sa fie umbrita de vreun semn de neincredere.
 
Vreau sa-ti declar ca am fost abordat intr-un mod insinuant de catre o cunostinta veche de-a ta. Am ramas uimit de atata indrazneala cat si de faptul ca mi-a spus ca nu o deranjeaza  ca sunt adoratorul tau. Ea considera ca putem convetui intr-un fel de ménage à trois, aspect ce intra in profunda contradictie cu cele mai curate convingeri ale mele. Eu sunt fidel iar pentru mine fidelitata este o trasatura definitorie.
 
Cum as putea sa te tradez pentru rivala ta Sensiblue?!
 
Pentru totdeauna al tau admirator,
Ipohondrus Ludicus