Eticheta care vinde

De când a venit valul cu E-urile, carnea plină de hormoni, codurile cu 3-2-1-0 puse pe ouăle de la găini stresate tare, mediu, puțin, deloc, apoi cu laptele care este pasteurizat și repasteurizat la nesfârșit, (adică până ce în sfârșit se cumpără de pe raft), a apărut un contracurent, cel al obsesiei pentru tot ceea ce e etichetat drept ‘produs naturist’, natural, bio, organic, ecologic, 100% sănătos, nepesticizat, nehormonat.

Omul care a aflat că industria întreagă conspiră împotriva lui încearcă acum disperat să revină la natură și să înlocuiască raftul de supermarket cu cel de plafar. Sau, pentru comoditate și pentru a avea mai mult timp de investit în (dez)informare, cu raftul virtual din miliardele – cred – de magazine online.

Ceea ce nu e rău. Doar că nou-descoperita preocupare pentru sănătate se traduce prin hrănirea unei alte industrii. În care totul se vinde la supra-preț. Cânepa, de exemplu. La cânepă nu prea se pune problema de dăunători. Deci a cumpăra cânepă bio în loc de cânepă ne-bio e doar o risipă de bani. La fel cu uleiul din nucă de cocos. Important e să nu fie procesat, hidrogenat, dezodorizat, etc. Adică acel “bio” trecut pe etichetă e cel puțin redundant.

Ce pot să spun… presupun că urmează ca mult promovata periuta de dinti electrica să apară într-o variantă cu peri de mistreți siberieni în loc de fire sintetice. Și cu mâner de lemn, asortat. Iar atunci chiar vom putea spune că există o alternativă naturală și sănătoasă pentru orice. Suntem clar on the safe-side.

P.S. Teoria ca teoria dar sunt și eu dintre cei care fac risipă de bani…

image

Zile mari

Azi m-am trezit într-o dispoziție de zile mari. Nu pentru că am bătut din palme și am reușit să aplic ce-mi propusesem ieri și nici pentru că s-ar fi întâmplat ceva special. Pur și simplu m-am trezit cu o senzație de bine. De foarte bine. Suspect de zburdalnică dar nu mai stau să analizez, pur și simplu mă bucur că e așa.

Mi-am băut apa. Apoi la jumătate de oră sucul. Apoi la altă jumătate de oră zmutiul. A nu se trage concluzia că funcționez cu jumătăți de măsură, da? Copiii cuminți, unul prin absență, altul prin preocupări. Preocuparea de-a se juca după bunul plac cu jucăriile celui plecat. La grădi. Bun așa.

Aș avea chef să scriu despre cai verzi pe pereți, dar am un deadline care bate la ușă deci trebuie să mă concentrez pe chestii prozaice. Prozaice dar încărcate de perspectivă și de sensuri. Sensuri administrative. Cum ar fi rafturile metalice. Și ce prețuri au rafturile metalice, în consecință. Sunt bune rafturile la casa omului, serios acum, doar am și eu un balcon plin de ele, grădina mea de-astă vară n-ar fi putut altfel înflori și prospera! Dacă stau bine să mă gândesc, cred că pot face chiar și recomandări. Pentru balcoane orientate spre nord și predispuse la igrasie, așa cum este al meu, cele mai bune sunt cele metalice. Sigure ca rezistență în timp și foarte ușor de curățat. Și încă un pont: de ales cele cu picioare înalte, pe sub care se poate foarte ușor mătura. (sunt doctor docent în materie de rafturi, nu-i așa?)

Punctul doi pe agenda de azi, să vorbesc despre mesele de călcat. Ei bine, masă de călcat eu n-am. La fel cum nu am avut nici de înfășat, care teoretic este un must. Eu calc… pe pat. La fel cum și copiii mi i-am înfășat pe pat (înfășat, vorba vine, eu copiii doar îi schimbam și îmbrăcam mici fiind, deși îmi fusese altfel recomandat. Pentru că na, chiar și într-un secol al informației care ne bușește pe toate părțile, chiar nevrând, tot se mai practică imobilizarea cocoloșirea bebelului în pânze și sfori panglici, dar nu mai insist aici, m-am consumat destul acum câțiva ani…). Deci, cum spuneam, nu am masă de călcat. Nici măcar o masă simplă, deși mi-aș dori poate chiar o masă de călcat semi-profesionala, cum probabil se impune la casele mari. Și neștiind despre ce-i vorba, mă mulțumesc să explic dând copy-paste de pe-un site: Masa de calcat profesionala asigura calcarea rapida si eficienta a rufelor este prevazuta cu rezervor de abur integrat si fier profesional cu maner din pluta si labirint special ce garanteaza pastrarea aburului omogen la temperatura constanta. Masa de calcat este prevazuta cu plan incalzit si aspirant, in urma calcarii lasand tesaturile perfect uscateOh, dar e cu simbolistică textul, mă duc cu gândul la Ariadna, Tezeu & Minotaur. Și desigur la Pan! Mă duc însă mă și întorc. Azi, acum și aici nu vorbim despre dragoste, curaj, încercări, neîntoarceri. Ci continuăm cu luatul temperaturii. Temperaturii din bucătării profesionale, nu cum sunt cele ale oricărui om normal. Temperatură care se măsoară pe scări, milimetric, cu kelvinul (absolut nicio legătură cu calvinul klein!) și cu termometre cu sondă. Și infraroșu. Science fiction, nu altceva!!! Dar lăsând gluma la o parte și având în vedere că m-am transformat și eu într-o mică verigă a lanțului trofic-alimentar, un astfel de termometru pentru bucătărie m-ar cam interesa

Dar gata acum, am zis tot ce era de zis (sau cel puțin am încercat…) fug să fac pâine de casă. Cu maia! ;-)

image

Alt elogiu pentru antreprenoriat

Am mai povestit aici cum arată viața mea de antreprenor. Este poate mai greu, sunt mai puțini bani, nu sunt atât de siguri precum salariul fix intrat în cont la fiecare sfârșit de lună, dar este plină de satisfacții. Și de lucruri pe care trebuie să le învăț. Nu se pune problema să mă opresc, să mă plafonez, să mă blocheze vreun coleg în a promova. Sunt eu și doar eu. Deciziile mele se răsfrâng în banii pe care îi câștig, în mulțumirea de la sfârșitul zilei, în lecțiile învățate și în pașii pe care trebuie mereu să îi fac.

Zilele trecute îmi povestea soțul meu despre șeful lui, Enterprise Sales Manager, care va pleca. De voie, de nevoie, nu mai contează, contează doar senzația pe care o dă orice plecare. O știu și eu prea bine, am lucrat și eu și-n firme mari, și-n multinațională. E senzația că nu știi ce te așteaptă, că nu știi ce va urma, senzație care există și-n antreprenoriat, unde lucrurile sunt și mai puțin sigure și noțiunea de certitudine nu prea există. Însă cine e pe cont propriu știe un lucru: că deși depinde de un profit și de niște bani, este în voia sa. Orice decizie, indiferent în ce măsură dictată de circumstanțe, se ia cu propriul cap. Nu e vorba de șoc, de surpriză, de furia de-a fi sau a nu fi ceva în funcție de moftul și de plăcerea cuiva.

Cam așa stau lucrurile, în mare. Antreprenoriatul înseamnă curaj, provocare, asumare. În rest, fie că vorbim despre joburile din Bucuresti sau despre joburile din Brasov, a fi consilier de credit, jurist sau manager de proiect, e la fel cam peste tot. Omul care-și cauta un job in Baia Mare sau în Paris, e tot un pion. Și fie că vorbim despre managers sau despre CEOs, se cheamă tot executanți.

Extrem de cunoscut

Scenariul de mai jos mie îmi sună mai mult decât cunoscut.

oatmeal

Se întâmplă mereu. Dar vă spun, MEREU. Scris cu majuscule.

Am de trimis o comandă de ciocolată și curierul care trebuia să vină în intervalul 6 p.m. – 8 p.m. sună la ușă la ora 6 fără cinci minute trecute fix. Și se grăbește, normal, doar de aceea-i curier! Pun pariu că într-o viață viitoare a fost porumbel. Iar eu am de printat hârtia personalizată, etichetele de lipit pe cutia plină de bunătăți yum-yum, plus factura de atașat, iar imprimanta nu poate printa pentru că nu mai are, fix, fix, dar fix acum, cyan! Sau dacă are cyan nu are magenta sau dacă le are pe ambele singur primesc mesaj că am de-a face cu un paper jam! Scenariul e apocaliptic, copiii cei doi pe care îi am sigur vin și ei să ceară ceva, curierul dă ochii peste cap, mie îmi vine să plâng și să-mi smulg părul de cosânzeană din cap. Colac peste pupăză mai sună și telefonul, unul dintre acelea la care trebuie să răspund amabilă, drăguță și volubilă și nu de parcă sunt o butelie veche pe bază de gaz…

Fac ce fac, improvizez cu ce am, de la ambalaj și până la bonul de casă ce iese alene din casa de marcat, îmi cer scuze de la curier, plasez comanda și-i spun bye-bye. Apoi continui cu cerutul de scuze și de la Doamne-Doamne pe care în mintea mea nervoasă sigur l-am supărat, apoi de la internetul care cu conexiunea lui mereu prea leneșă comparativ cu viteza mea sigur m-a scos și el din sărite. Dar care, acum și de regulă mă scoate din criză și anormal. Intru pe site-ul de-acum preferat, Cartuseria pe numele lui de botez, îmi comand un toner nou și mă întreb, pentru a mia oară, dacă aș comanda mai multe o dată, oare asta m-ar scuti de ciclicul necaz? Probabil că nu, sigur printr-un echilibru al sorții la ora X când am nevoie ca totul să meargă brici voi rămâne fără curent. Sau își va rupe curierul piciorul sau voi scăpa tăvițele cu ciocolată încă în stare lichidă pe jos sau cine știe ce altă catastrofă dătătoare de lucruri peste cap se va întâmpla….

Hmmmmm, mai vrea cineva să facă schimb cu mine și cu viața mea?

(sursa foto: The Oatmeal)

Poveste bazată pe un fapt real

Au fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost nici nu s-ar fi povestit, un rege și o regină ce aveau doi prinți, frumoși și veseli precum răsăritul soarelui, zglobii și minunați precum ziua la amiaz, cu plete aurii precum cerul la apus și iubitori de afine negre precum noaptea cea blândă… Și viața la castel curgea plină de culoare până ce într-o zi, regele și regina aduseră pe lume o fetiță ce-avea un gângurit precum zumzăitul de albină, fetiță ce le umplu viața de și mai multă culoare! Și se gândiră ei ce se gândiră și, după o vreme, căzură de acord ca numele fetiței să fie… Integraalia.

Și Integraalia creștea și de la o zi la alta mai frumoasă se făcea, minunând pe toată lumea cu puritatea ei, vrăjindu-și frații și părinții cu tandrețea și bunătatea ei… Și uite așa timpul trecu și veni vremea ca Integraalia să aibă de partea ei un prinț, prinț la fel de bun și de minunat ca și ea… Un prinț ce, prin căldura lui, să-i încălzească sufletul și să-i vegheze devenirea.

Și cine să-i fie Integraaliei mai buni sfătuitori decât însăși regina și însuși regele? Și astfel se porniră ei să caute în regatele vecine, să întrebe, să afle… Unde, unde oare o fi prințul care să-i fie Integraaliei la înălțime?! Iar căutarea lor, și așa anevoioasă, era de la o zi la alta mai mult îngreuiată de pretendenții care, aflând de gândurile lor, se prezentară la castel toți într-un suflet, toți animați de dorința de a o cuceri pe mândra prințesă și de a-i deveni pe veci ales…

Armuri albe, armuri negre, armuri oțelite, toate se perindară pe la castel… prinți mai mari și prinți mai mici, mai puternici și mai slabi, mai bogați și mai săraci, mai frumoși și mai urâți… Toți purtați de-un aer cald, toți venind pentr a-i împlini Integraaliei dorința de-a fi regină peste un regat mustind de fructe pline de savoare, suav alintat de parfum izvorât din tinerețe și esențe care dintre mai de care mai rare, având gust de praline și culoare de șofran…

Toți se doreau demni de-a fi rege lângă de preafrumoasa viitoare regină, toți păreau potriviți, fiecare în felul lui avea noblețea faptei iar regele-tată și regina-mamă deveneau copleșiți de misiunea lor de-a face, pentru fiica lor preaiubită, cea mai bună alegere… Așa că dormiră nopți la rând în așteptarea gândului cel bun iar acesta într-un final veni, șoptind ca trei probe de foc fiecare pretendent să treacă, de s-o pricepe și potrivi!

Și-așa fiecare prinț se văzu nevoit să-și încordeze suflarea pentru ca fructe de pădure să încălzească, dar… la culoarea celosiei să se oprească! Iar din doar patru magice ingrediente, esența pralinei să o găsească!

Mulți veniră să-și încerce norocul, dar puțini rămaseră… Cum oare să-și împace ei suflarea cu culoarea, cum oare din aproape nimic, minune să scoată…?

Până ce într-un final, un prinț pe nume Excalibur poposi la poarta castelului, purtând cu sine armură de-un negru cum nu s-a mai văzut și suflarea caldă a nouă vieți… O noapte întreagă prințul la probe se gândi, iar dimineața…. ei bine dimineața, el regelui, reginei și Integraaliei le dovedi că nimeni ca el nu poate fi!

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea, poveste ce însă fără o legendă… nu se poate însă termina!

  • Prințesa Integraalia este în realitate un proiect ce promovează un stil de viașă sănătos și face primii pași aici
  • Armurile albe, armurile negre, armurile oțelite, prinții mai mari și prinții mai mici, mai puternici și mai slabi, mai bogați și mai săraci, mai frumoși și mai urâți sunt diversele tipuri de aparate de deshidratat existente pe piață…
  • Aerul cald ce-i purta pe toți acei prinți se traduce prin curentul de aer cald ce deshidratează alimente fără ca enzimele, vitaminele, etc să fie distruse…
  • Proba numărul unu, de încălzire a fructelor de pădure, este de fapt posibilitatea aparatului de a deshidrata nu numai fructe de pădure ci orice tip de fructe și de legume…
  • Culoarea celosiei este legată de culorile display-ului termostatului de la aparat…
  • Esența pralinei din doar patru ingrediente se concretizează într-o rețetă de ciocolată raw-vegan, în care din unt de cacao încălzit în deshidrator, cacao, miere și alune se poate prepara o delicioasă bomboană de ciocolată!
  • Cele nouă vieți ale lui Excalibur sunt cele nouă tăvi pentru deshidratare…
  • Excalibur este apreciat ca fiind cel mai bun deshidrator existent pe piața, motiv pentru care Integraalia l-a ales dintre foarte mulți alți pretendenți! Smile

excalibur

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013 )

Ștampilă pentru Integraalia!

În calitate de jurist al unui SRL micuț, menirea mea era să întocmesc tot felul de hotărâri, decizii, acte și actulețe și să le înregistrez la registrul comerțului. Totul era simplu până ajungeam față în față cu referentul de la ghișeu, referent care începea prin a-mi observa dosarul – e sau nu e cu șină? – apoi ordinea hârtiilor, apoi figura mea smerită, apoi, într-un final, binevoia să treacă și la esență. Unde era mereu câte ceva de obiectat. La partea de obiectat eu veneam cu explicația, uneori era suficientă, alteori nu și-atunci urma partea de modificat, schimbat, parte care presupunea să mă întorc în firmă cu hârtiile, să le refac, reprintez, resemnez, reștampilez, reîndosariez și să le plimb iar prin metrou, tramvai, prin ploaie, soare sau vânt… Asta până într-o zi când unui om luminat din micul SRL i-a venit ideea să-mi dea ștampila, s-o am mereu la mine în buzunar, pentru ca odată ajunsă față în față cu reacțiunea, să pot opera schimbările pe loc, scutind astfel timp și copaci tăiați…

Apoi, făcând un salt ca de la cer la pământ, m-am angajat la o multinațională. Loc unde, obișnuită fiind să am ștampila la îndemână, am aflat cu stupoare că ea nu este un bun al tuturor ci un obiect de cult la care au acces doar cei aleși, oamenii din vârful piramidei corporatiste… Nimic nefiresc de altfel, însă multă încurcătură și mai multe drumuri și telefoane pentru a obține obiectul magic decât pentru a întocmi documentele în sine…

Vremea a trecut și iată-mă la momentul la care mi-am descoperit alte talente, talente ce vin în armonie cu ceea ce îmi este mai drag mie… Și uite-așa revelația s-a concretizat într-un proiect de suflet al cărui nume, se știe deja, am ales să fie Integraalia…  Și pentru care, printre hârtii de întocmit și înregistrat, voi avea – cum altfel?! – o minunată ștampilă, ștampilă ce printr-o simplă apăsare va pune în lumină esența vaniliei folosite, culoarea ciocolatei tandre și sursa pură a semințelor și cerealelor folosite…

2

Pentru că, mergând pe firul depănat blând de Integraalia, între două tăvi de fursecuri și-o prăjitură parfumată, am aflat despre existența unui magazin on-line cu ștampile și obiecte de papetărie accesibile, loc unde amprentele ștampilelor pot fi personalizate cu imaginea ce definește cel mai bine stilul și întruchipează dorința iar pentru partea de grafică și design există suport tehnic gratuit și unde – lucru demn de menționat pentru simplul fapt că se pliază pe exigențele mele în materie de protecția mediului, dacă nu pentru altceva – materiale folosite sunt… eco-friendly!

Logo-vectorial-stampile-online

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Și fata moșneagului de suc verde afla…

Odat’ ca niciodat’ un moșneag bătăios a avut o fată din coasta lui ruptă în os…

Și fata moșneagului mică și pirpirie era, da’ miere la suflet cum alta în lume rar se afla!

Vrednică și răzbătătoare era, ba ici ea era, ba col’ se ducea, cât ziulica de lungă era ea tot muncea și muncea și o clipă nu sta, zău ca prâsnelul era, dintr-o parte venea și într-alta fugea!

De cum ziua-ncepea și pân’ se sfârșea, fata tot robotea, copiii cu drag ea-și creștea, de bine-i tot învăța, de la nimic în lături vreodată ei să se dădea!

superblog-fata mosului2

Și doar bunăstarea lor ea-n minte o-avea, banii bărbatului ea-i chibzuia, cu grijă-i drămăluia, până ce-ntr-o zi de-ajunsese de cu fărașu-i strângea!

superblog-fata mosului1

Și-atât de multe fata știa, ‘n felurite catastife ea tot căuta, c-ajunse mâncarea de n-o mai ardea, ba musai la rece ea o făcea!

Iar pentru că minune din mâini îi ieșea, viața-i cu Integraalia ochi și-o umplea!

superblog-fata mosului3

Și timpul trecea, însorit se scurgea, pân’ de suc verde fata afla!

Pe loc se-apuca, copilu’ cel mare-și chema și-mpreună grâu bio planta’ și-apoi zi după zi măsura… pân’ ce plăntuțe-i sorocu-i venea!

superblog-fata mosului4

Dar până aici fetei-i era!

Planta verde era, dar cu ce oare ea sucu-i storcea?!

Sfoară în țară dădea, sfaturi cerea, lumea venea și cu idei o-ajuta și iacă afla, cheia-n storcătoare prin presare la rece stătea și-un aparat zis Hurom cel mai bine-o făcea!

storcator_Hurom4

Și iată cum ziua pornea, dimineața-i zâmbea, fata moșneagului masă ‘mbelșugată-ntindea și-n timp ce c-o mână chip de copii mângâia, felurite oferte găsea, storcătoare de fructe ochea și pe cel mai bun îl lua, căci acum ea știa… că lumea la picioarele-i sta!

Și-am încălecat pe-o șa și v-am zis povestea mea… și-nainte tot așa!

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Cu un pas mai aproape de INTEGRAALIA!

Site-ul Integraaliei este în lucru dar, până una-alta, avem pagină de facebook – asta pentru a nu transforma blogul într-o succesiune de relatări care au ca subiect unic bucătăreala mea și… copleșitorul sentiment al reușitelor zilnice! Smile

Deeeeeci, entuziasmul meu poate fi urmărit și apreciat aici https://www.facebook.com/integraalia.ro Open-mouthed smile

(mai jos, iată încă două varinate de ciocolată raw, așa, ca pentru ovaționarea pornirii Integraaliei… pe propriile picioare!)

photo 3   photo 4

INTEGRAALIA. De la un modus vivendi la o băcănie online

Citesc următoarele: “Mâncatul compulsiv pare să devină o caracteristică a societății zilelor noastre”. Afirmația vine la pachet cu noțiuni de genul “mâncatul emoțional”, “alimentație compulsiv-adictivă”, “mâncatul anti-depresiv”, “a mânca pentru a resimți un confort psihologic”, etc.

Desigur, într-o lume în care ciocolata Poiana costă vreo 4 lei iar aceeași cantitate de ciocolată raw-vegan 10 lei sau chiar mai mult, într-o lume în care ciocolata de casă se găsește doar prin delicaterii sau la târguri în timp ce foietajul te îmbie la orice colț de stradă iar punga de cipsuri propune mai multe variante de gust decât semințele de susan de pe-un covrig, lucrurile nu pot să meargă decât într-o singură direcție…

Iar pentru că, pe noi, fiecare zi ne duce cu un pas mai departe de acest vertij, mi-a venit o idee ce va purta numele Integraalia. Un loc pentru toți, de la mic la mare, talentați într-ale gătitului sau mai puțin, cu timp sau în lipsă de timp, cu bani mulți sau cu bani puțini. Un loc cu rețete și chestii de cumpărat, la prețuri de bun-simț.

Integraalia va fi un fel de Băcănia veche. Doar că va fi online și va avea într-adevăr prețuri de băcănie. Așa va începe, așa va continua și așa va rămâne, pentru că, până la urmă, vorbim despre lucruri simple…

***

Iar la loc de cinste în această Integraalia va sta probabil o budincă de couscous, proaspăt testată și de toți apreciată – pentru că, nu-i așa, Integraalia este locul ce se naște din experiența acestui an de grație 2013…

1 2 4

5 6 7

8 9

(Ingrediente: couscous, zahăr brut, banane, unt, scorțișoară)