“Da’ nu faci lucrurile după capul tău, nu-i așa?!”

Era iarnă și veneam cu copiii de la cumpărături. “Cumpărături” însemnând o sacoșă mare plină-ochi cu fructe. Mai ales banane. Iată cum suna o discuție purtată cu un vecin din bloc, vecin care văzuse impresionanta cantitate de fructe.

- E adevărat că are diabet?!

- Este diagnosticat cu diabet. (Nu știu dacă a simțit nuanța dar aceste patru cuvinte cuprind esența a ceea ce am gândit eu în tot acest an.)

- Și îi faci insulină?

- Puțină.

- A, are doze mici?

- Nu, conform teoriei i-ar trebui doze mai mari dar eu îi fac puțină. Manâncă multe fructe în schimb! (Și-i arăt, deși nu mai era cazul, sacul din dotare.)

După o pauză de ochi măriți și tentative – eșuate – de familiarizare cu ideea, articulează:

- Da’ nu faci lucrurile după capul tău, nu-i așa?!

Am râs, am împins copiii în liftul a cărui ușă o țineam deschisă și tot râzând mi-am făcut și eu loc să trec. Eu cu fructele mele. L-am lăsat uitându-se întrebător. Se uită și acum, de fiecare dată când ne vede…

Pentru că în tot acest an și un pic ce a trecut, am tot făcut lucrurile de capul meu. A fost un an în care NU am răsturnat internetul citind despre viitorul medicinei și șansele de vindecare pe care evoluția industriei farmaceutice le aduce cu sine. A fost un an în care am încercat să mă feresc de diabetologi, de ideile lor fixe și de îndemnurile lor de-a face lucrurile ca la carte.

A fost un an în care am mers cu pași mici, un an în care am dat înapoi, un an în care am luat decizii care în ochii oricui ar putea părea nebunești. A fost un an în care nu de puține ori am fost catalogată drept “inconștientă” și mi s-a spus că nu îmi pasă. Dacă într-o primă fază calculam hidrații din felia de pâine, paharul de lapte și farfuria de supă și-mi făceam bagajele pentru a ne muta într-un loc unde laptele să vină de la văcuțe sănătoase, pâinea să fie de casă iar supa din legume nestropite, renunțând complet la insulină, ei bine primăvara trecută schimbam tactica, reveneam la insulină și lăsam copilul să mănânce ce vrea, de la ciocolată de casă (făcută cu zahăr!) la câte o înghețată primită în fiecare zi la prânz. Fără excepție. Apoi a venit perioada “fără gluten”. A fost doar o perioadă. Am renunțat complet la zahăr și am îmbrățișat cu pasiunea mierea. Apoi a venit perioada acupuncturii. Presupuncturii de fapt. A trecut și ea. Totul în paralel cu tratament homeopat și tratament naturist. Apoi, la sfârșitul lui iulie, făceam o constatare cel puțin interesantă: într-o noapte în care nu-i făcusem copilului insulină, glicemiile lui fuseseră constante și foarte aproape de valorile normale! Apoi am început să-i dau scorțișoară. Amestecată cu miere. Da, mierea despre care scriam și mai sus. Încă un subiect care a mers mână în mână cu “inconștiența”. La începutul lui august am renunțat la televizor. Fără televizor și fără calculator. Mai multe cărți de povești, mai multe cărți de colorat, toți pereții din casă colorați, bonus masa, scaunele, ușile și așternuturile, dar, la scurt timp, s-a rezolvat problema bruxismului. Nu cred să fi fost o simplă coincidență. Din septembrie am renunțat la pâinea din comerț. Am înlocuit-o cu niște lipii banale, făcute din făină integrală. Am micșorat dozele de insulină. Apoi, cu multe fructe, fără carne, fără lactate și fără a mai cumpăra nimic gata-preparat, am trecut iarna bucurându-ne de glicemii tot mai bune, raportat la doze tot mai mici de insulină.

A fost un an lung și un an scurt în același timp. A fost un an rău. A fost anul cel mai rău din toată viața mea de până acum. Dar a fost anul care m-a învățat cele mai multe lucruri bune. Dacă lucrurile nu ar fi stat cum au stat, nu aș fi fost acum aici. Acolo unde zece voci au spus “nu”, eu am spus “da” și invers.

A fost anul în care, mai mult ca niciodată, am făcut lucrurile “de capul meu”. Dar capul meu este capul unei mame. Este capul unei mame care are copilul diagnosticat cu diabet… un “diabet” pe care, pas cu pas, îl transform într-o amintire.

colaj

Are sau nu are diabet?… și despre ClinicBouquet, primul portal de sănătate transfrontalieră

De jumătate de an încoace, suntem trecuți prin tot și prin toate. Spitale, clinici particulare, drumuri la Cluj, sfaturi, păreri, idei. Mergem la spitalul de oftalmologie pentru un control de rutină, aflăm de un cabinet de acupunctură. Vorbesc cu o fostă colegă de liceu, aflăm despre un doctor din Cluj care prescrie un tratament naturist. Ne întâlnim în parc cu o cunoștință, ne recomandă o clinică din Germania. Aflăm de la un coleg de serviciu despre niște seminarii pe tema diabetului, seminarii care se țin în Târgoviște. Mergem peste tot, iar unde nu mergem, sunăm, trimitem emailuri… comandăm și citim cărți, ne abonăm la orice newsletter care ni se pare util.

Pentru că dacă nimeni din familia ta nu are diabet iar copilul tău de 4 ani este brusc diagnosticat cu diabet, îți fuge pământul de sub picioare. Viața ți se transformă brusc într-o căutare. De medici, de remedii, de alternative. Iar când 10 medici îți spun fără să clipească că da, are diabet, cauți alți 10 care să-ți confirme că lucrurile vor reintra, mai devreme sau mai târziu, pe făgașul normal. Iar când ai o hârtie care spune, alb pe negru, că pancreasul copilului este funcțional, cauți blocajul. Te duci la psiholog și te joci cu plastilină și cu acuarele de-a doctorul care pune întrebări amuzante, te duci la nutriționist și începi joaca de-a hai să facem papa doar acasă, că-i mai bună!, te duci la homeopat și iei granule dulci și bune la gust, te duci la farmacia naturistă și iei ceaiuri, îți suni fosta colegă de liceu, colegă care locuiește în Cluj, și o rogi să-ți mai trimită Diavit, Diavit care, cumpărat direct de la doctorul Roman Morar, are prețul la jumătate față de farmaciile naturiste din București… iată doar o parte a periplului despre care am tot scris la începutul anului, de exemplu aici, aici sau aici

La un moment dat, te riști și stopezi insulina. Apoi reiei schema, de frică. Până la urmă nu este vorba de persoana ta, ci de copilul tău! În continuare întrebi. În continuare stai cu sufletul la gură. Apoi te uiți pentru a milioana oară pe caietul de glicemii și constați – tot pentru a milioana oară! – că perioadele când ai luat taurul de coarne și l-ai insulinizat puțin sau nu l-ai insulinizat deloc au adus glicemii de aceeași valoare iar ocazional, spre extazul tău, chiar mai bune! Decizi să testezi o variantă de mijloc, variantă care împacă cei 10 medici alopați cu cei 10 care practică medicina alternativă și cu cele 100 de voci ale conștiinței tale: scoți insulina de dimineață și reduci restul dozelor cu câte o unitate iar copilul mănâncă (cât mai) sănătos, dar după bunul plac și poftă!

Iar prin prisma unui articol recent apărut și care vorbește despre ADHD ca fiind o boală fictivă, ești tentat să afirmi același lucru despre diabet, atât despre cel al copilului tău cât și, mergând nepermis de departe, despre cel juvenil în general! Dar glucometrul încă te contrazice așadar aștepți ziua când vei putea spune, împreună cu cei care practică medicina alternativă dincolo de clasicele rezerve, că, oricare ar fi dezechilibrul, când vine vorba de copii, acesta înseamnă DOAR O CHESTIUNE DE TIMP!

***

Într-o lume în care pare-se că suntem mai bolnavi decât am fost vreodată, în care vedem cum se deschide farmacie după farmacie (cititorii mai vechi își amintesc probabil acest articol…), avem nevoie de medici! De medici care să infirme!

Și uite-așa, întâmplător am aflat că există ceva care se cheamă ClinicBouquet - Primul portal de sanatate transfrontaliera. Am navigat încolo-încoace, informația pentru diabet mi-e deja cunoscută, dar e bine de știut că dacă avem nevoie de un medic, îl găsim la un loc cu mulți alții, mulți alții care ar putea avea o a doua, o a treia sau o a 10-a părere!

imageimage

Cu pagină de facebook unde se anunță evenimente gratuite și, de exemplu, lista de clinici specializate în flebologie (care, pentru mine personal, este tot o informație utilă în această perioadă!), salut lansarea acestui clinicbouqet și-l consider, în mod cert, o idee bună și de ajutor!

image