FE-NO-ME-NAL!

Pun suc sau lapte vegetal în sticle de sticlă deci am mereu sticle de spălat. Și cum m-a lăsat peria de biberoane pe care o foloseam de multă vreme am zis să merg să iau una nouă. Ei bine, și ceva ce pare floare la ureche s-a transformat într-o epopee de epopeice proporţii. Proporţii epopeice și de-a dreptul fe-no-me-na-le.

Merg în Kaufland. În Kaufland însă nu găsesc banala perie de biberoane pe care o știam, ci una care presupun că e menită să fie folosită pentru biberoanele bebelușilor care se nasc pe Enterprise. Cea din secolul 26. Cu o spirală nu dreaptă, conform logicii, ci în formă de litera … nu, nu literă, nu există literă pentru așa ceva, deci zicem cu spirala în formă de fulger, care n-am priceput ce rol ar avea în curăţare și pun pariu că nici bebelușii nu l-ar găsi amuzant. Bun, și pe lângă faptul că spirala aia aiuristică n-ar fi trecut prin gura sticlelor mele, mai era și o perie micuţă, iar sticlele mele sunt mari.

Deci plec din Kaufland și mă întorc la Mega. La Mega n-au. Nu-i nimic, merg la Tei, și așa mai am nevoie de niște spirulină (bleah). Dar la Tei n-au perii de biberoane, Bebe Tei e locul desemnat. Nu-i nimic, merg și-n al patrulea loc. Doar ce altceva am de făcut în afară să spăl sticle de suc, normal. În al patrulea loc găsesc zece modele și pentru fiecare model câte zece culori. Prostește, încep să le compar ca formă (partea asta n-a fost prostească, am nevoie de o perie care să cureţe sticle mari si cu gâtul îngust, nu biberoane care se folosesc… a, pe 26th century Enterprise) dar încep să ezit între culori, de parcă aș avea pe de o parte mult timp și pe de altă parte m-aș duce la vreo sindrofie deghizată în Vrăjitorul Cedric și aș lua peria pe post de baghetă. Dar iată cum Cedric într-un final se hotărăște pentru violet și victorios ca de-o nouă formulă… plătește și pleacă.

Acasă, sticlele. Bucuroasă de alegere spăl niște sticle mai mici, rezultate bune, sunt mulţumită, și apoi hai cu cele mari. Hai. Doar că acel capăt spiralat rotunjit ales de mine special pentru sticle mari cu gât mic este atât de bine ales încât nu intră. Zic din tot sufletul meu plin de obidă un “Fe-no-me-nal!”, apare și copilul cel mic să vadă ce-i atât de fenomenal, stau o vreme și mă uit ba la sticle ba la perie ba pe pereţi și mârâi de încă vreo câteva ori “fenomenalul”, apoi … iau patentul. Ha! Doar sunt fenomenala femeie care pentru orice problemă are o soluție, se știe deja! Iau patentul și… patentul are deschiderea prea mică pentru rotunjirea aceea spiralată. Las patentul, iau ciocanul. Și dau așteptându-mă să cedeze din prima. Dar cercul nu devine oval, rămâne cerc. Citez din legile logicii în timp ce mai dau de câte ori. Copilul mă îngână: “Fe-no-me-nal!”. Îi arunc o privire ameninţătoare și soarta îmi întoarce privirea. Sub forma unui deget plesnit de ciocan. Strâng din dinţi și dau până reușesc să înmoi afurisita de sârmă, vag. Dar cu un pic de efort intră în sticlă! Mă doare degetul de mor însă satisfacţia reușitei mă amăgește ca un unguent vindecător. Pentru o secundă. Pentru că mânerul violet e prea mare și se blochează în gâtul prea mic iar peria ajunge în interior doar până spre jumătate. “FE-NO-ME-NAL!!!”, ţip la sticlă, perie, ciocan, patent, ceasul de pe perete și spre copilul care se cocoaţă pe scaun ca să aibă imaginea întregului spectacol pe care mami cu graţie-l dă. Sunt un pacheţel de nervi. Copilul are o idee și vrea să mi-o prezinte, dar senzorii îl avertizează că-i mai bine, bim-bim, să verifice cu mâna înainte să pășească. Stilul bebeluș. Rostește un “Maaaami?” prelung, drăgălaș, întrebător. Nu-i răspund nici măcar cu “Mmm”, adică vag încurajator, zic direct “Nu”. Și până să-l aud cum face a doua incercare (ca orice copil, cum-necum trebuie să se exprime, altă cale pentru-a fi mulţumit nu e), decid să scot peria din sticlă și s-o arunc la gunoi (s-o înfund cu mâna si apoi și cu piciorul și apoi să leg și punga strâns la gură și s-o arunc nu la ghenă ci să caut pe net care-i cea mai mizerabilă groapă de gunoi și s-o duc tocmai acolo si s-o arunc și să torn și pământ, un camion!!, peste ea ca să nu se mai știe vreodată de complet nefolositoarea existenţă a ei!!!). Și dau să o scot dar dacă a intrat greu firește că nu iese ușor. Așa că smuncesc. Pentru a rămâne cu mânerul în mâna și partea cu peri în sticlă. Nor-mal. Nici măcar “fe-no-me-nal!” nu mai e.