Ivan Ilyich, omul de la sat, omul modern, medicina, doctorul

Am căutat astăzi un articol excelent pe care îl citisem acum ceva vreme, articol care vorbește despre ceea ce înseamnă profesia de medic și despre pasul (înainte, înapoi?) făcut în ultimele decenii, când practic tot ceea ce înseamnă acces la cunoaștere și informație a explodat. Este o confesiune a unui medic ale cărui temeri se leagă de cât de capabil e, de cât de competent e, de câte răspunsuri poate da și de câte soluții poate găsi dar care se vede complet nepregătit în momentul în care trebuie să aducă alinare. Este o aducere în conștient a poveștii lui Ivan Ilyich a cărui dramă nu este boala în sine sau întrebările în legătură cu reușita pe care o poate sau nu aduce tratamentul prescris, ci singurătatea. Înconjurat de familie, de medici, el este de fapt singur, singur prin faptul aparent banal că nimeni nu-i arată înțelegere, compasiune, simpatie, totul se rezumă la fișe, la constatări, la recomandări, la rețete, pe când el are nevoie, precum un copil, să fie alinat. Să fie vindecat, nu tratat.

Și mi-am amintit de bunicul, care atât spunea: Vica, să nu mă lași să stau în spital. Nu în spital, acasă. Acasă, între cei dragi. El, om cunoscut în tot orașul, stimat, ar fi beneficiat de toată grija și de tot confortul dacă ar fi fost nevoie să stea în spital. Dar pur și simplu se opunea. Aveam acasă perfuzia, îmi amintesc perfect cum mama îi schimba acele, tuburile, flacoanele cu pastile și nu-i trebuia mai mult. Erau lângă el mama, tata, bunica și pentru el, nimic nu mai conta. Era ACASĂ, era împăcat.

Acum însă s-a ajuns la momentul la care nicio femeie nu mai naște acasă, mai mult, fără să-și fi făcut cel puțin trei ecografii la părțile moi - nu, nu e o metaforă, ci doar un (alt) termen medical – iar a spune “nu” procedurilor din clinicile private sau din spitale denotă o alegere (un manifest chiar!) și nu împrejurări lipsite de perspectivă. În cel mai îndepărtat sat, unde pentru oameni periuța de dinți e un moft, se știe totuși foarte clar că pentru dureri de șale se merge la primul spital și se face o recoltare de urină sau un RMN. Totul are o rezolvare. Pentru că medicina are acum aproape toate răspunsurile. Și învinge tot. Chiar și viața, uneori.

***

Azi, 18 decembrie, se împlinesc exact doi ani de când Bogdan a fost diagnosticat cu diabet. Timp în care toți medicii la care am fost nu ne-au spus decât despre progresul medicinei, despre pompe cu insulină, despre insulina inhalabilă, despre vaccinul miraculos, despre studii, despre cercetări, teste și, desigur, placa despre cum să raportăm glicemiile la carbohidrați la ore și la unități. Totul e în cifre, totul e matematică. Și toți s-au declarat nemulțumiți în legătură cu drumul pe care l-am ales eu. Ei bine, mai vedem.

Eticheta care vinde

De când a venit valul cu E-urile, carnea plină de hormoni, codurile cu 3-2-1-0 puse pe ouăle de la găini stresate tare, mediu, puțin, deloc, apoi cu laptele care este pasteurizat și repasteurizat la nesfârșit, (adică până ce în sfârșit se cumpără de pe raft), a apărut un contracurent, cel al obsesiei pentru tot ceea ce e etichetat drept ‘produs naturist’, natural, bio, organic, ecologic, 100% sănătos, nepesticizat, nehormonat.

Omul care a aflat că industria întreagă conspiră împotriva lui încearcă acum disperat să revină la natură și să înlocuiască raftul de supermarket cu cel de plafar. Sau, pentru comoditate și pentru a avea mai mult timp de investit în (dez)informare, cu raftul virtual din miliardele – cred – de magazine online.

Ceea ce nu e rău. Doar că nou-descoperita preocupare pentru sănătate se traduce prin hrănirea unei alte industrii. În care totul se vinde la supra-preț. Cânepa, de exemplu. La cânepă nu prea se pune problema de dăunători. Deci a cumpăra cânepă bio în loc de cânepă ne-bio e doar o risipă de bani. La fel cu uleiul din nucă de cocos. Important e să nu fie procesat, hidrogenat, dezodorizat, etc. Adică acel “bio” trecut pe etichetă e cel puțin redundant.

Ce pot să spun… presupun că urmează ca mult promovata periuta de dinti electrica să apară într-o variantă cu peri de mistreți siberieni în loc de fire sintetice. Și cu mâner de lemn, asortat. Iar atunci chiar vom putea spune că există o alternativă naturală și sănătoasă pentru orice. Suntem clar on the safe-side.

P.S. Teoria ca teoria dar sunt și eu dintre cei care fac risipă de bani…

image