2, 3, galben, magic

Acum vreo două luni copilul cel mic zicea doi pentru orice putea fi numărat, deși avea și noțiunea de unu și pe cea de trei. El avea doi ani, fratele mai mare tot doi, un măr era două mere și o râmă tot două râme. Acum a trecut la trei. Are trei ani. Caracatița are trei picioare, chiar și cele din cărțile de colorat pentru copii, care sfidând concluziile anatomiei au doar patru în loc de opt, apoi dacă îi dau două nuci de cocos el îmi spune că sunt trei și tot așa. Îl las. Nu simt nevoia să-l corectez. Nu simt că dacă aș insista că sunt DOUĂ nuci și nu TREI l-aș învăța ceva. Nu l-aș învăța nimic de fapt. Poate doar aș pune bazele acceptării pe negândite și a înghițitului informației pe nemestecate. Deci, copile, dacă ție acum ți se pare că orice e “3”, dacă trei rezonează cu imaginația ta mare și cu candoarea ta, atunci trei să fie.

Magic.

Pe de altă parte, copilul cel mare desenează soarele dungat. Nu galben și eventual cu raze, ca-n cărțile cu prinți și prințese, ci colorat intens și mai ales nu cu galben. Sunt de acord cu el, îl încurajez chiar. Cu enciclopedia în față, el nu desenează soarele “rotund și galben / se prevede printre nori etc” ci face un melanj folosind toate culorile sistemului solar. Încântător. Îl ador. Nu vreau o mașină de reprodus imagini, prefer un suprarealist.

Magic.

image image image image