De la Terminator la Henry Miller

O secvență de câteva minute din Terminator (despre care am scris aici) și trei pagini dintre cele 150 ale unuia dintre romanele lu Henry Miller reprezintă, din punctul meu de vedere, esența a ceea ce trebuie să fie un tată. Mai jos, fragmentul despre care vorbesc, cu mențiunea că… se adresează celor care cred în libertate!

“…Când l-am invitat pe Moricand să stea cu noi pentru tot restul vieții i-am cerut doar o mică favoare. Și anume să o învețe franceza pe micuța Val, dacă se poate. L-am rugat mai degrabă ca să-l eliberez pe el de un sentiment de recunoștință, căruia nu-i vedeam necesitatea, decât dintr-o reală preocupare ca fiică-mea să-și însușească limba franceză. Pe durata șederii în casa noastră, ea nu a învățat decât Oui, Non și Bon jour, Monsieur Moricand. Părea că n-are nicio treabă cu copiii. Îl enervau toți, în afară de cei extrem de cuminți. La fel ca mulți alții care pun accentul pe cumințenie, pentru el un copil cuminte era unul pe care nu-l vedea și nu-l auzea. Părea complet incapabil să înțeleagă de ce eram atât de preocupat de copil – plimbările noastre zilnice, eforturile pe care le făceam să o amuz, să-i țin companie și s-o instruiesc, răbdarea cu care îi ascultam întrebările interminabile, doleanțele ei exagerate. Bineînțeles că nu avea habar câtă bucurie îmi oferea copilul. Poate că nu voia să recunoască, dar se vedea bine, cu siguranță, că ea era singura mea bucurie. Val era mereu pe primul loc. Și asta enerva pe toată lumea, nu numai pe Moricand. În jurul meu, tacit, lumea era de părere că mă purtam ca un tâmpit care a ajuns la o vârstă înaintată și își răsfață prea tare unicul copil. […] Val era carne din carnea mea, lumina ochilor mei – singurul meu regret este că nu i-am acordat și mai mult timp și atenție. […]

A sosit și ziua când am învățat-o pe Val primul ei cântec. Eram în pădure și ne îndreptam spre casă. Am luat-o pe umeri, ca să-i cruț piciorușele obosite. Dintr-o dată, m-a rugat să-i cânt ceva. Ce ți-ar plăcea?, am întrebat-o și apoi i-am zis gluma aceea debilă a lui Abraham Lincoln, care știa doar două cântece: unul era Yankee Doodle și celălalt nu era. Cântă-l, m-a implorat ea. Am cântat, și încă cum! Mi s-a alăturat și ea. Până am ajuns acasă, știa cuvintele pe de rost. Eram cât se poate de încântat. Bineînțeles că trebuia să-l cântăm mai tot timpul. Moricand nu era deloc interesat de astfel de diversiuni. Probabil că-și spunea în sinea lui: Săracul Miller! asta însemnând că eram ridicol. Sărmana Val. Mi se rupea inima când o vedeam cum încearcă să i se adreseze, iar el riposta zicându-i:  Nu vorbesc englezește! La masă îl enerva fără încetare cu limbarița ei fără șir – mie mi se părea delicioasă – și cu lipsa ei de bune maniere.

- Trebuie să fie disciplinată! îmi spunea el. Nu e bine pentru un copil să i se acorde atâta atenție!

Soția mea, care era de aceeași părere, îi cânta în strună. Se plângea că o fac să se simtă frustrată, din cauza eforturilor pe care, spre deosebire de mine, ea le depunea în această direcție și susținea că, probabil, simt o plăcere diabolică atunci când o vedeam pe copilă că se poartă obraznic. Evident, n-ar fi recunoscut niciodată că avea un suflet rece și că disciplina era singura soluție la care ar fi putut apela…

El crede în libertate, spunea ea, făcând ideea de libertate să sune ca ultimul rahat.

Moricand i se alătura.

Da, copilul american e un mic barbar. În Europa, copilul știe unde îi este locul. Aici, copilul dictează.

Vai, toate erau cât se poate de adevărate! Și totuși… uita să adauge faptul că orice european inteligent știe că în Europa, mai ales în Europa lui, copilul ajunge adult cu mult înainte de vreme, că e disciplinat până la moarte, că i se oferă o educație care nu e numai barbară, ci și crudă, dementă, atrofiantă, iar că măsurile disciplinare s-ar putea să producă copii cuminți, dar foarte rar adulți emancipați!”

rolul tatalui

ABC-ul recomandărilor medicale. Partea a III-a – Cezariana, la cumpăna intereselor. Medicină defensivă sau manipulare?

Zilele trecute am terminat de citit Un diavol în paradis. Dar nu despre romanul lui Miller voi scrie aici, ci despre faptul că, începând Primul om de Camus, am dat peste niște pagini care vorbesc într-un mod simplu despre… firescul lucrurilor. Pe un drum plin de gropi și pietre, pe o vreme ploioasă, într- șaretă ce cu greu înaintează, o femeie urmează să nască. Nimic accentuat, nicio tușă ce ar putea insista asupra lucrurilor ce sunt pe cale să se petreacă. Odată ajunși – într-un loc necunoscut, într-o casă veche și mirosind a umezeală – bărbatul pleacă după doctorul din sat, lăsându-și soția în seama a două femei de-ale locului. Lucrurile își urmează cursul firesc… “când intrară cei doi bărbați, arăboaica îi privi iute, râzând ușor, apoi se întoarse spre foc, brațele ei slabe și brune ținând mereu ligheanul. Patroana cantinei se uită la ei și exclamă veselă: Nu mai e nevoie de dumneata, doctore, treaba s-a făcut singură! Se ridică în picioare și cei doi bărbați văzură lângă femeie ceva inform și însuflețit de un fel de mișcare imobilă, de unde ieșea acum un zgomot continuu, asemănător unui scârțâit subteran imperceptibil […]. În clipa aceea, femeia înălță capul și-l văzu pe bărbatul ei. Un minunat zâmbet îi transfigură frumosul chip obosit… E băiat – zise doctorul – și e un exemplar frumos. Iată unul care începe bine, spuse patroana cantinei. Printr-un mutat!”

Așa se petreceau lucrurile înaintea modernizării spitalelor, a specializării doctorilor și a apariției clinicilor particulare. Acum vorbim în cifre care arată unde s-a ajuns – din dorința medicilor de a evita procesele de malpraxis, din comoditatea lor și din dorința de câștig, toate acestea puse cap la cap cu frica femeii de a (mai) face ceea ce s-a făcut de când e lumea… 10 minute de navigare pe Google sunt suficiente pentru a găsi statistici alarmante ale Organizației Mondiale a Sănătății, protocoale intra-spitalicești care indică cu exactitate situațiile care impun cezariana, justificări ale medicilor și relatări ale mamelor care au experimentat sau nașterea naturală sau cezariana, împreună cu nenumărate articole, mai mult sau mai puțin avizate, care vorbesc despre viitoarele posibile afecțiuni ale copilului născut pe cale ne-naturală…

Având experiența unui om care luni la rând a strigat sus și tare că va naște natural, mai mult chiar, fără epidurală, dar a sfârșit prin a face cezariană, pot confirma, alături de multe alte mame, faptul că medicii propun – ca să nu spun impun – cezariana. La fiecare consultație aveam aceeași discuție: Cum naștem? (râsete) Natural, nici nu mă gândesc altfel! Și să nu aud de epidurală! (iar râsete) Eh, vedem…! Între consultații, citeam despre tehnici de respirație, de relaxare, despre hormonul dragostei pe care anticipam că îl voi secreta într-o asemenea cantitate încât nașterea va fi o poveste de vis și nu una cu țipete, încordări, aparate țiuitoare și moașe care îți dictează până și în ce direcție să te uiți… Cu toate acestea, când, la 39 de săptămâni, doctorul mi-a spus copilul este foarte mare, nu vei putea naște natural, vii luni la 9 dimineața și te internezi, nu am stat pe gânduri. Într-adevăr, am născut un copil de 4,600, un uriaș. Totul a decurs bine, mi-am revenit imediat și, da, poate că la constituția mea de vrabie într-adevăr nicio tehnică nu m-ar fi ajutat să nasc fără să fie nevoie de vreo intervenție de coșmar cu forcepsul sau cu extractorul… dar la fel de DA, doctorul a știut de la început că lucrurile vor decurge cum vrea el iar nu cum îi tot spuneam eu că îmi doresc…

Cică se numește medicină defensivă… din punctul meu de vedere, seamănă izbitor de bine cu manipularea.

Chirurgia atrage după sine unele riscuri, mai ales dacă este practicată asupra femeilor care nu au nevoie de ea. ”Sistemul nostru de asistenţă la naştere are nevoie de întreţinere. Avem structuri inadecvate”, a explicat Giorgio Vittori, preşedintele Societăţii Italiene de Ginecologie şi Obstetrică /SIGO/, care a realizat recent un sondaj tocmai privind operaţiile cezariene. Medicii şi-au spus opinia: se tem de eventuale procese civile.

”Numai o treime din cezariene se datorează unor cauze clinice”, spune Vittori. Celelalte sunt dictate de temeri ale profesioniştilor. Dar nu numai. Nu se poate nega faptul că în multe cazuri cezariana este recomandată femeii din motive economice. Business-ul este bănos, în plus să programezi este mai comod pentru ginecolog şi structura unde munceşte acesta. Nu este nevoit să se deplaseze în sala de naşteri noaptea, iar weekendul este liber. Bani şi mai puţin stres, un amestec care în unele locuri din sud generează un rezultat exploziv, aproape unic în Europa.

”La noi sunt clinici private care fac 90% cezariene”, explică Giuseppe Ettore, directorul secţiei de pediatrie a Spitalului Garibaldi din Catania şi responsabil regional al Asociaţiei de obstetrică ginecologie care colaborează cu asesoratul sănătăţii din Sicilia la proiectul ce şi-a propus aducerea datelor în procente acceptabile. ”În Italia, 44% dintre secţiile de naşteri realizează sub 500 naşteri naturale pe an. Cu alte cuvinte puţine pentru ca structura să fie sigură. Este logic că se tinde să se facă mai multe cezariene, pentru a sta mai liniştiţi în spitale unde lipsesc resursele, chiar de personal. Se numeşte medicină defensivă. Nu trebuie uitat că un ginecolog obstetrician din patru este anchetat în Italia pentru responsabilitate profesională”, explică Ettore.

nastere

(Celelalte două articole din seria ABC-ul recomandărilor medicale se găsesc aici și aici)

Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Am crescut cu întrebarea “Care este ultima carte pe care ai citit-o?”.

În liceu – ne întrebau profesorii, la facultate (nu la Româno-Americană, desigur, ci la cealaltă facultate, cea pe care am abandonat-o prostește în anul 4) – era întrebarea ce încorona vreun examen oral. În grupurile pe care le-am frecventat, a citi era un semn de distincție.

Participând ieri la lansarea cărții “Feminism modern reflexiv”, carte scrisă de Oana Băluță, mi s-a reconfirmat un lucru pe care îl simt în legătură cu generațiile care vin din urmă. Nu se mai citește. În ziua de azi, cartea cu copertă și pagini de hârtie nu mai este o preocupare. Nu mai este o prioritate. Nu mai este un prilej de discuție.

Nu de puține ori m-a frapat faptul că librăriile vând jucării, reviste, calendare, lumânări parfumate, ceaiuri, săpunuri naturale, biscuiți bio, chiar accesorii. Da, este o realitate, în ziua de azi cartea rămâne pe raft, se cumpără în schimb batonul de vanilie sau cana cu imprimeu vintage…

Mai jos, poze de la lansare, unde am fost cu cel mic, de unde mi-am mai cumpărat o carte (că tot îmi place mie Henry Miller) și de unde am aflat că de astăzi începe Bookfest!

4 1 3

2 5 6

În loc de concluzie, o întrebare: Care este ultima carte pe care ai citit-o?