Pourquoi pas?

Am mai povestit aici pe blog cum, într-o zi, prin forța împrejurărilor, am ajuns pe un site de încălțăminte de unde mi-am și comandat chiar atunci, pe loc, două perechi de botine, neavând niciun pic din rezerva pe care o am în mod normal când vine vorba de a-mi cumpăra încălțăminte fără a o și atinge și proba. Ei bine botinele comandate atunci au fost o alegere genială, le-am și purtat între timp și am avut surpriza să descopăr că au un calapod extraordinar de comod, având în vedere forma… Și dimensiunile! Ca să nu mai adaug și faptul că piciorul meu se dezobișnuise de mult timp cu așa ceva.

Cum ar veni, am devenit mai încrezătoare când vine vorba de shopping-ul online. Iar azi, din lipsă de idei și de chef pentru chestii înălțătoare cum îmi place să pretind și să cred că fac, mi-am ales niște spielhosen budigăi  ștrampi  yoga pants pantaloni stretch care arată… așa. Well, pourquoi pas?

pantaloni stretchpantaloni stretch 2

În rest, pe-același site, înțesat cu fuste, rochii, bluze mai mult sau mai putin elegante, pulovere casual, tot felul de jachete de dama, lenjerie, costume de baie, poșete de zi și de noapte și o mie de chestii asemenea, nimic interesant.

Revenind așadar la ‘les boudigues’ și de ce i-am ales pe aceia și nu alții, n-aș putea explica. Probabil se potrivesc cu alte chestii de la mine din dulap. Și cu ce am prin pantofar. Și cu picioarele mele frumoase. Frumoase invers proporțional cu modestia mea. Și cu noul meu stil. Mai monocrom și dramatic, așa…

***

Peste câteva zile, după ce îmi ajung, voi edita. Și împărtăși impresii. Despre cum și cât de purtabili sunt. Și dacă într-adevăr îi voi purta.

***

Later edit, așa cum promiteam. Au venit ‘les boudigues’ și par faini. În loc de cei cu bandă transparentă am luat până la urmă unii perforați, din motive de mărime (n-aveau S, S de la mine, Superwoman de mărimea Super-tânțar). Interesanți, cel puțin așa, trași pe mână, primul contact… Vom vedea.

image

Miniprix, dragostea mea…

Hainele mele preferate sunt, au fost și vor fi mereu rochiile. Oricât de des m-aș îmbrăca în pantaloni, dacă sunt într-un magazin, tot cu umerașele cu rochii cochetez mai întâi. Cred că abia în studenție le-am descoperit, până atunci, adolescența îmi fusese marcată de blugi. Rupți. Și de tricouri negre și de bocanci.

Și-mi amintesc perfect cum între două cursuri luam metroul de la Universitate special pentru a merge în Romană și a intra la Miniprix. Miniprix-ul de desupra de la McDonald’s, veșnic aglomerat, cu cozi la cabinele de probă dar de unde îmi alegeam cele mai frumoase haine și care se potriveau de minune nu numai cu stilul meu ci și cu ne-ieșitul din comun buget lunar.

Ce vremuri… Le-am prelungit și după absolvire și, pe vremea când lucram în spate la Inter, pe post de jurist ce-și rupe coatele deprinzând chichițele practice ale dreptului comercial, tot de acolo îmi cumpăram hainele. Îmi permiteam deja cu totul altceva dar… old habits die hard. Sau poate mă motivau și reducerile la rochii pe care le prindeam mai mereu. Și faptul ca jachetele de femei pe care le găseam erau destul de fancy pentru a-mi face colegele corporatiste să moară de necaz. Iar în mintea mea de atunci, asta însemna ceva!

Mă gândesc acum că Miniprix-ul studenției mele și al primilor ani de workaholic e pentru mine cam cum e gustul înghețatei Napoca pentru îndrăgostiții de înghețata d’autrefois. Îl știam ca pe buzunarul meu, și la propriu și la figurat. Mi-am inițiat chiar și soțul în tainele lui, cărându-l după mine acolo, în sâmbetele când ieșeam de la Studio sau de la Patria și aveam chef de cheltuit aiurea investit niște bani. El n-a prins plăcerea pe care o aveam eu cumpărând de acolo, chit că și-a mai luat și el de-acolo câte un tricou sau vreo geaca pentru barbati, dar, dacă e să mă întrebe cineva pe mine ce părere am despre MP, zic clar că într-o vreme, demult, a fost dragostea mea…

A venit toamna…

Azi am o zi în care mă simt bine și am chef de chestii light. A venit toamna dar e soare. E cald. E frumos. E bine.

Se-apropie curățenia de sezon, deci dau o raită prin dulap. Al meu, al celor mici, pantofar, cutiile de jucării, iau totul la puricat. Mă uit la ce mai am eu de îmbrăcat, la ce mai au ei, la ce avem în plus, la ce am mai putea da și mă gândesc la ce-aș mai cumpăra.

Dulapul meu. Am hanorace, pulovere, pantaloni strech. Și ciorapi groși până la genunchi, preferații mei. Le-o fi trecut moda dar pe mine arată senzațional – da, știu, știu, mai trebuie să lucrez la capitolul vanitate, dar n-o voi face azi… :-D Nu am paltoane elegante dar la ce-mi mai trebuie acum, poate doar de-o ieșire la teatru dar mă descurc mereu să improvizez cu altceva…

Dulapul copiilor. La fel ca la mine. Sunt suficiente hanorace, pulovere, tricouri, mânecă scurtă, lungă, blugi și reiați. E bine așadar.

Pantofar. Scot niște sandale platformă, turcoaz. Parc-ar mai fi niște chestii de dat dar nu-s hotărâtă deci le mai las. Pantofi de piele am mulți, dar cizme nu prea. Trec pe lista de must-have și-mi văd mai departe de treaba mea.

Etajera copiilor. Ei bine aici totul devine cooperativa munca în zadar. Oricât am avea și oricât am da, tot cumpărăm și cumpărăm și iar cumpărăm. Tot cumpărăm și adunăm pân’ vor fi mari și vor pleca departe de noi. Departe de noi, la casa lor. Nimic lăudabil aici, dar azi nu-i zi de gânduri și analize în van.

Bun. Am terminat. Bifez pe lista de azi raita dată prin dulap. Și lucrurile scoase pentru a le da. Pentru că a venit toamna. A venit toamna, acoperă-mi deci inima cu umbra unui copac. Sau a unui dulap. Sau cu orice altceva. Azi, nimic nu m-ar putea întrista! :-)

Hai-hui, cu traista la plimbare

Pornesc val-vârtej, trântind de perete – ca un om civilizat ce sunt – ușa liftului, apoi buf-buf și ușa de la intrarea-n bloc, hei-rup căruciorul peste treptele de la intrare, când dau nas în nas cu un vecin, care, siderat, mă întreabă ce fac!

Cum ce fac, îi zic, mă grăbesc!

Omul cere din priviri și alte explicații, eu arunc o privire-n cărucior și-i spun: Îmi plimb poșeta preferată!

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Mda… eu și glumele mele! :-D Copiii fiind deja fixați pe bancheta din spate a mașinii, căruciorul l-adusesm plin cu lucruri de dat, de jucat, de-mbrăcat… peste toate tronând POȘETA MEA PREFERATĂ.

Acum serios vorbind, ce, ea nu merită plimbată?!

Se asortează la orice. Deși este kaki, merge minunat cu albastru.

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Deși este din denim, se potrivește cu diafanul triplu-voal.

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Merge și cu șapca!

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Tolerează orice conținut. De la crema de gălbenele la scutecul pampers, de la țidule de bancomat la bancnote mototlite, de la șervețele umede la punga de biscuiți, de la telefonul de dimensiuni considerabile la mănușile cu noroi ale unui poznaș.

***

Să recunoaștem. Un articol ce face apologia poșetei preferate nu este ceva de trecut cu vederea. Orice femeie care se respectă are o colecție impresionantă de poșete. De culori diferite, din materiale diferite, de dimensiuni diferite, cu mânere / toarte / barete diferite. Fiecare are rolul ei, fiecare se asortează la ceva, fiecare spune ceva. Viața unei femei este de neconceput fără un asemenea obiect. Poșeta / geanta nu mai este un lucru ce servește unui scop. A devenit un manifest, nu-i așa?

Mă mândresc și eu cu patru minunate exemplare. Le port cu ostentație, spânzurate pe diagonală, cădelnițându-le conținutul ce are mereu potențial de a face firimituri sau pete.

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Sunt viitoare amintiri. Ele sau ce va rămâne din ele… ;-p

***

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea, invitată de … Reeija! (n.b. se citește “reia”, cu un e lung) ;-)

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare
(Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013)

Best deal!

În așteptarea inspirației – ce pare-se că astăzi nu prea îmi dă târcoale – și a comentariilor cheie pentru articolul referitor la farmecul feminin, zic eu c-ar fi o idee bună să intru pe niște site-uri de îngrijire personală, modă și altele asemenea. Doar-doar se va produce declicul și voi putea da drumul tumultului de cuvinte…

Și uite-așa, în timp ce cel mic face zgomot bătând cu lingura de metal în piciorul-tot-din-metal al scăunelului de masă, câinele mănâncă tot ceea ce pică de sus, cel mare o inițiază pe nanny în tainele lego-ului, eu click, click, click...

best-deal1   best-deal2

O imagine aici, o idee colo, zău că mare-i grădina internet-ului! Și tot intrând eu de pe-un site pe altul, am realizat că timpul a cam trecut și că în nici două luni va veni momentul să mă reîntorc la serviciu… zi în care “gumarii” ce fac parte din rutina mea zilnică ar cam trebui înlocuiți cu ceva preferabil la fel de comod dar… mai stilish!

best-deal3

Și-am ochit așa ceva!!!

best-deal4

Prețul e chilipiristic, fiind pro-protecția animalelor mă încântă ideea de piele ecologică, talpa platformă este preferata mea în materie de încălțăminte, culoarea se potrivește cu niște lucruri ce mi-au rămas de dinainte de explozia kilogramelor, ei bine da, m-am hotărât, îi vreau!

Dar, ca orice femeie față în față cu reacțiunea ;-), nu mă pot opri… așadar click, click, click în continuare prin magazinul on-line proaspăt descoperit, ca să văd ce mi s-ar mai potrivi…

Și zău că-mi place ce găsesc! Haine faine, prețuri de-a dreptul decente, ei bine da, o mină de aur! Două exemple ar fi o rochie flu-flu și o bluză cu umărul gol…

best-deal5   best-deal6

Iar pentru 57 de lei, mai e și-un pulover care, în mod cert, este pe gustul (și bugetul) meu!

best-deal7

Dap, e clar, site-ul intră la mine în Favorites!

Pentru later study, căci acum zic și eu precum furnica: și-s grăbită, și-s grăbită, că mi-e casa ne-ngrijită… și copiii cer mâncare… știți voi! :-)))

Administrative…

Mă mai mândresc cu un turn și cu hârțogăraia aferentă completată! După cum vedeți, arată mai bine decât precedentul!

administrative1

Avem așa, de sus în jos:

  1. Mx2 – pachet mic galben cu bluzița cu inimioare;
  2. Pachet cu semnul pi – Ana și Kriss – rimel, cercei din os și rochia apocaliptică;
  3. Mirela – papucei cu paiete, brățară cu cireșe și ceva de la Bogdi pentru Bogdănel;
  4. Alina Tomoiaga – as discussed;
  5. Niște afaceri secrete de-ale mele :-P, am văzut că nu ați vrut castronul de angora, l-am dat și pe acela în verva împachetării unor acareturi.

Eu zic că n-am uitat nimic…. Dacă aveți plângeri, acum este momentul! :-)

Important! Alina Voinea, tricoul este încă la mine, aștept să mă anunți când ești în zonă.

Și un apel pentru fetele din București: vă rog mult ca toate cutiile goale pe care le aveți să mi le dați mie. Turnul din imagine a fost realizat prin contribuția Tatalili, dar mai am una singură…

Run, Lola, run!

Astăzi am făcut, fără nicio exagerare, la fel de multe lucruri câte inimioare sunt pe bluza de mai jos.Run-Lola-Run1

Iată și o poză de detaliu. Arată excelent cu un body alb/negru pe dedesubt, se poate purta oricum, lăsată pe umeri, cu bata la vedere sau pliată în interior, cu mâneca mai sus, mai jos…

Run-Lola-Run2

Ce vă rog acum este să numărați inimioarele și să mă lăudați. Pentru eficiență! :-)