Măsura lucrurilor. Optică.

Mă uitam la micile mele măsuri

20150923_184802~2__1443027185_109.166.132.70

și mă întrebam de ce o jumătate de măsură înseamnă mai puțin decât o măsură plină. Pentru un vas de supă îmi trebuie o linguriță de sare iar pentru o prăjitură nimic mai mult decât un vârf de cuțit. Pentru o pâine mare îmi trebuie patru căni de făină iar pentru un sos din acela alb o lingură e de-ajuns. Cum ar veni “jumătatea de măsură” din vârful de cuțit de sare sau din lingura de făină are aceeaşi tărie cu măsura plină. Pentru unele lucruri măsura pentru a fi ce trebuie să fie nu poate fi decât o jumătate. Un pic mai mult, o măsură plină, iar rezultatul ar fi … o prăjitură sărată sau un sos solid.

Ce trebuie pentru a germina un fir de grâu? Un strop de apă. Atât. O măsură foarte mică. Sau de ce-are nevoie floarea soarelui? De-o stare. Nici măcar o măsură mică, deci. Ar putea să nu-şi întoarcă petalele după soare din zori şi până la apus şi totuşi o face, nu e ca şi cum asa ar primi căldură în plus sau lumină, nu. E precum cel care bea ceai din cana goală şi-i e suficient pentru nirvana xx. E starea de grație care concret, măsurabil, nu – cere – nimic. Măsura goală dar în acelaşi timp revărsându-se, cum ar veni.